x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar OMUL ZILEI / Maria Răducanu

OMUL ZILEI / Maria Răducanu

20 Dec 2008   •   00:00
OMUL ZILEI / Maria Răducanu

Numele ei nu este auzit foarte des la posturile de radio şi tv. Apare sporadic în ziare. Este considerată nonconformistă, dar şi romantică, tradiţionalistă. Specialiştii o apreciază pe Maria Răducanu ca pe o veritabilă cântăreaţă de jazz.



În opinia lui Virgil Mihaiu, ea “are harul înnăscut şi inconfundabil al marilor artiste (de factura unor Maria Tănase sau Amalia Rodrigues), cu aplicaţiune pentru creativitatea specifică jazzului”. A făcut studii de filologie la Universitatea din Iaşi şi la Universitatea din Bucureşti, dar poate concura “de la egal la egal cu marile individualităţi ale jazzului mondial vocal actual”.

În fiecare an, înainte de Crăciun, îşi face timp să susţină un concert de colinde la Teatrul Nottara. Pentru spectacolele pe care le-a oferit bucureştenilor, “Crăciun. Altfel”, Jurnalul Naţional o declară pe Maria Răducanu “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar