x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Mariana Nicolesco

Omul zilei: Mariana Nicolesco

31 Iul 2011   •   21:00
Omul zilei: Mariana Nicolesco
Soprana
Dupa senzationala editie 2010 a Festivalului si Concursului International de Canto Hariclea Darclée, marcand 150 de ani de la nasterea legendarei artiste, peste 60 de tinere talente lirice din Romania, Republica Moldova, SUA, Spania, Rusia, China sau Armenia se reunesc la Braila, in perioada 1-6 august, pentru a lua parte la Cursurile de Maiestrie Artistica, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco. Aceasta exaltanta experienta si-a revelat mereu insemnatatea nu numai in cadrul competitiei de la Braila, ci si cu fiecare succes al tinerilor artisti in spectacole si concerte din tara si din strainatate. In continuarea unei importante traditii de aprofundare a trairilor exprimate de vocea umana prin arta cantului, dr. Stephan Poen va conferentia despre Mariana Nicolesco in universul lui Franz Liszt la o aniversare (200), si al lui Gustav Mahler la o comemorare (100), precedand un recital al tinerelor talente. Cu prilejul Concertului-Master Class, un incantator maraton liric, Mariana Nicolesco va decerna Medalia Darclée sopranei Lucia Stanescu si sopranei Magdalena Cononovici pentru distinsele lor cariere. Pentru toate acestea, Jurnalul National o declara pe Mariana Nicolesco "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: mariana nicolesco