x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Mircea Radu

Omul zilei - Mircea Radu

08 Apr 2005   •   00:00

Prezentatorul emisiunii "Din dragoste", de la Antena 1
Varsta: 37 de ani

  • 9 aprilie 2005
  • A debutat cinematografic in cel mai recent film al lui Mircea Daneliuc - "Sistemul nervos", in rolul prezentatorului de stiri

    Productia "Sistemul nervos", semnata de regizorul Mircea Daneliuc, a inceput de ieri sa ruleze in cinematografe. Filmul este povestea unei batrane a carei obsesie fata de un prezentator de televiziune strabate un drum fragil intre firesc si patologic. In rolul prezentatorului joaca Mircea Radu, aflat la debutul sau pe marele ecran, intr-un rol ironic, de prezentator de stiri care patrunde in mintea si in sufletul batranei Nica. Filmul reprezinta si cea dintai premiera romaneasca a anului pe marile ecrane. Mircea Radu spune ca a incercat sa invete cat mai mult de la Mircea Daneliuc: "Ii urmaream gesturile atunci cand dadea indicatii asupra unui rol si cautam sa stau langa dumnealui chiar si cand sedeam la masa. Este un om extraordinar de talentat, de muncitor si de pasionat de arta lui. Ii sunt recunoscator maestrului Daneliuc pentru ce mi-a oferit. Si nu numai de rol vorbesc aici". Pentru debutul sau cinematografic, Jurnalul National il declara pe Mircea Radu "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar mircea