x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Nicolae Breban

Omul zilei - Nicolae Breban

de Paul Rogojinaru    |    27 Feb 2013   •   01:35
Omul zilei - Nicolae Breban
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images
Romancier, eseist, dramaturg
Scriitor de mare forţă, cu o uriaşă operă literară în spate, optimist şi neîngenuncheat, chiar dacă viaţa, oamenii, vremurile l-au sucit şi l-au răsucit după cum a bătut vântul tăios, de miazăzi, al istoriei, academicianul Nicolae Breban rămâne unul dintre cei mai imporanţi oameni de litere contemporani. Şi cum orice naţiune îşi recunoaşte şi-şi recompensează (într-un fel sau altul) valorile, la manifestările prilejuite de cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor “Marin Sorescu”, începute luni, la Craiova, scriitorul a fost unul dintre cei doi câştigători ai Premiilor “Marin Sorescu”, celălalt premiu revenindu-i cunoscutului rapsod Tudor Gheorghe. Felicitându-i pe reprezentanţii autorităţilor locale pentru evenimentul organizat în memoria autorului volumului “La lilieci”, Nicolae Breban a amintit: “Marin Sorescu a fost un mare dramaturg, un mare poet. Am avut norocul să-i fiu apropiat. Pentru că eu eram puţin între el şi Nichita, mergeam uneori de unul la altul. Erau doi prinţi ai poeziei româneşti, o poezie care nu va mai fi egalată în următorii 50 de ani, dacă nu chiar mai mult”. Extrapolând, academicianul a mai afirmat că România are nevoie de mituri, de tradiţie, repere care creează o conştiinţă de sine, motiv pentru care Europa, în mai puţin de 20 de ani, va începe adevăratul război pentru rezistenţă, cel pentru menţinerea Europei naţiunilor. Pentru acest premiu, cât şi pentru îndelungata şi prolifica sa carieră literară, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe scriitorul Nicolae Breban.

×
Subiecte în articol: nicolae breban