x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Radu Muntean

Omul zilei: Radu Muntean

de Ramona Vintila    |    21 Oct 2008   •   00:00
Omul zilei: Radu Muntean

Lungmetrajul “Boogie”, o coproducţie MultiMedia Est şi Antena 1, a câştigat Premiul Zicherman Family Foundation pentru scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Hamptons, desfăşurat în America.

Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu au colaborat la scrierea scenariului filmului. Directorul de programare al Festivalului de Film de la Hamptons, David Nugent, s-a declarat impresionat de filmul regizat de Radu Muntean. “Boogie m-a emoţionat prin faptul că se adresează în mod direct fiecăruia dintre noi, realismul cu care prezintă viaţa în cuplu conferind subiectului ceva universal.” “Boogie” vorbeşte despre criza bărbatului la 30 de ani, însă reprezintă şi o frescă a ceea ce înseamnă căsătoria şi familia în prezent. Pentru recunoaşterea primită pe plan internaţional, Jurnalul Naţional îl declară pe Radu Muntean “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar