x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar OMUL ZILEI - Sorana Cârstea

OMUL ZILEI - Sorana Cârstea

de Ramona Vintila    |    07 Oct 2008   •   00:00
OMUL ZILEI - Sorana Cârstea

Jucătoarea română de tenis Sorana Cârstea, câştigătoare a turneului de la Taşkent, a urcat în premieră pe locul 39 în clasamentul WTA. Românca, în vârstă de 18 ani, a câştigat primul său titlu în circuitul WTA, impunându-se în faţa sportivei germane Sabine Lisicki, în finala turneului de la Taşkent.



Jucătoarea română de tenis Sorana Cârstea, câştigătoare a turneului de la Taşkent, a urcat în premieră pe locul 39 în clasamentul WTA. Românca, în vârstă de 18 ani, a câştigat primul său titlu în circuitul WTA, impunându-se în faţa sportivei germane Sabine Lisicki, în finala turneului de la Taşkent. Sorana s-a declarat extrem de fericită de obţinerea primului titlu din carieră în circuitul profesionist feminin. "Mi-am dorit foarte mult să câştig acest titlu. Am început crispată, am fost nervoasă, dar mi-am revenit pentru că am avut încredere în mine. Simt că în ultimul timp am crescut foarte mult din punct de vedere mental. Sunt foarte fericită că am câştigat primul meu titlu aici. Este genial. Sper să câştig cât mai multe de acum înainte”, a afirmat Cârstea. Pentru performanţa ei, Jurnalul Naţional o declară pe Sorana Cârstea "Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar