x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Ştefan Popa Popa’s

Omul zilei: Ştefan Popa Popa’s

de Ramona Vintila    |    12 Iul 2008   •   00:00
Omul zilei: Ştefan Popa Popa’s

Ştefan Popa Popa’s, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai rapid caricaturist, şi-a lansat la Reşiţa volumul “Nostradamus”, un album ce cuprinde caricaturile realizate de artist la Summit-ul NATO de la Bucureşti

Ştefan Popa Popa’s, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai rapid caricaturist, şi-a lansat la Reşiţa volumul “Nostradamus”, un album ce cuprinde caricaturile realizate de artist la Summit-ul NATO de la Bucureşti. Albumul reuneşte cel mai mare număr de preşedinţi satirizaţi, fapt ce urmează a fi confirmat şi de Cartea Recordurilor. “Nu înţeleg de ce politicienii nu mă folosesc. Pot ajuta poli­tica românească în exterior. Singurul care face excepţie este Sorin Frunzăverde, care m-a invitat la toate mani­festările importante, de la cele care au condus la intrarea României în NATO şi pînă la Bruxelles. Este politicianul care ştie să promoveze România peste graniţe, avînd în vedere că artiştii şi sportivii sînt cei care netezesc calea în afara graniţelor, după care pe aceasta calcă politicienii”, a declarat apreciatul artist. Pentru noul său succes, Jurnalul Naţional îl declară pe Ştefan Popa Popa’s “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar popa