x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Victor Hănescu

Omul zilei - Victor Hănescu

22 Iul 2008   •   00:00
Omul zilei - Victor Hănescu

După ce a cucerit primul său titlu ATP din carieră, la Gstaad, săptămîna trecută, tenismanul român Victor Hănescu a cîştigat proba de dublu (alături de James Cerretani, SUA) a turneului de la Kitzbuhel (Austria). Pentru cîştigarea turneului, Hănescu şi Cerretani au acumulat 250 de puncte ATP şi vor împărţi un cec în valoare de 30.500 de euro.



După ce a cucerit primul său titlu ATP din carieră, la Gstaad, săptămîna trecută, tenismanul român Victor Hănescu a cîştigat proba de dublu (alături de James Cerretani, SUA) a turneului de la Kitzbuhel (Austria). Pentru cîştigarea turneului, Hănescu şi Cerretani au acumulat 250 de puncte ATP şi vor împărţi un cec în valoare de 30.500 de euro. De asemenea, românul a urcat opt poziţii în clasamentul ATP Entry, pînă pe locul 51, după ce săptămîna trecută a ajuns în semifinalele turneului de la Kitzbuhel, conform ierarhiei publicate de atptennis.com. Hănescu a reuşit în două săptămîni să facă un salt de 29 de poziţii, de pe locul 80 pe locul 51. Următorul român în ierarhia ATP este Adrian Cruciat, locul 151, în timp ce Andrei Pavel staţionează pe poziţia 159. Pentru performanţele sale, Jurnalul Naţional îl declară pe Victor Hănescu "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar