Postul Crăciunului, rânduieli din bătrâni

Vestind nu numai Nasterea Mantui­to­rului, ci si sfarsitul anului, Postul Craciunului poarta amprenta unor stra­vechi sarbatori solare dominate de ritualuri de purificare, de magie pre­maritala, precum si de numeroase practici oraculare si de propitiere. Cu toate acestea, oamenii respecta intocmai restrictiile alimentare, cere­moniale si de comportament impuse de post pentru a intampina cum se cuvine cea mai fastuoasa sarbatoare a romanilor: Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos.

Ziua de 13 noiembrie aduce La­sa­tul Secului de Craciun, zi-hotar ce deschide un interval de timp marcat de sacralitate, cu profunde semnificatii rituale. Vreme inainte, incepand cu aceasta data, fetele adu­nau cate o surcica de lemn in fiecare zi de post, iar in Ajunul Craciunului fa­ceau cu ele un foc mare, la care fierbeau crupe fara sare. Odata fierte, le asezau pe masa si asteptau miezul noptii, cand umbra ursitului lor venea pe cahla si se ospata, iar ele incercau sa ghiceasca carui fecior ii vor fi sortite.
In calendarul popular, cea de-a doua saptamana de post incepe cu Ovidenia, sarbatoare deschizatoare de iarna, marcata de puterea luminii, a focului, a vederii si a viziunii. In noaptea de Ovidenie comorile as­cun­se ard cu flacara albastra, cerurile se deschid, fetele isi pot vedea ursi­tul, vrajitoarele incep si ele "sa vada", iar femeile dau de pomana "lumina de veci", adica lumanarea care nu se va stinge niciodata pe lumea cealalta. Ta­ranii petrec noaptea cu lumanari si focuri aprinse, privesc cerul si fac pre­­viziuni asupra vremii si rodului no­ului an. Ovidenia sta sub semnul fo­cului, iar focul este simbolul Soarelui pe Pamant, al energiei vitale, al ini­­mii, fiind purtatorul luminii spi­rituale.

In ziua de Ovidenie, pe 21 noiembrie, se celebreaza si Filipul cel Schiop sau Filipul cel Mare, divinitate arhaica a lupilor si conducator al cetei Filipilor, ale caror zile preced la­satul de sec.

Ciobanii tin aceasta sar­batoare sa nu vina lupul al schiop si sa le fure oile. Cu toate acestea, ei stiu ca lupul nu este doar un pradator al turmei, ci si singurul animal care vede dracii, alunga bolile copiilor si, alaturi de vidra, calauzeste sufletul mortului spre lumea de dincolo.

Cu totii obisnuim sa semanam grau pe 30 noiembrie, in noaptea Sfantului Andrei, pentru a vedea rodul si norocul anului ce vine. De asta data, cele mai pastratoare sunt tinerele fete care, incercand sa dezlege misterul ur­­sitului, ba coboara o verigheta si o lu­­manare in fantana pentru a-i vedea chipul oglindit, ba isi pun grau sub per­­na pentru a-l visa, ba citesc urmele fa­­cute de vant in zapada. Iar daca nu sunt multumite de rezultat, fac far­me­ce de ursita, de petire, de dragoste, de despartire… De Santandrei toti oa­­menii sunt vi­gilenti, pentru ca se stie de cand lumea ca e noaptea in care bantuie strigoii si incearca sa pa­trunda in case, iar acolo unde dau de usturoiul pus in locurile de trece­re, cauta sa-i cheme afara pe cei aflati inauntru sau macar sa intre in vorba cu ei.

Sannicoara indulceste postul prin dezlegarea la peste, aduce daruri copiilor cuminti si ninsori de poveste ori de cate ori isi scutura barba sa cea lunga si alba. Incepand de acum, spiritele malefice – care prinsera forta din cauza imbatranirii anului si a de­gradarii timpului calendaristic – in­cep sa bata in retragere.

Este ziua in care se aduna cetele de colindatori, iar prin satele noastre incep sa se auda dobele, semn ca intram intr-o pe­rioada sacra, de refacere a timpului primordial, a timpului pur. Doba, ne­­lip­sita in vechime din recuzita ze­i­lor razboiului, insoteste co­lin­da­to­rii, protejandu-i de haosul provocat de agonia si moartea Zeului An. Totodata, la fel ca zurgalaii, talangile, clopoteii, are si un rol de semnalizare iar prin fixarea ritmului devine instrumentul care ordoneaza haosul, amplificand astfel eficienta rituala a colindului.