Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Cunostinta de sine conduce pe individ la perfectiune si independenta. Un popor care se cunoaste pe sine dupa istoria sa, religiunea sa si datinele sale e capabil de o cultura nationala si, prin aceasta, isi face un viitor mai bun." Sunt cuvintele lui Atanasie Marian Marienescu scrise in 1874 in "prefatiunea" unei carti fundamentale pentru studiul Calendarului Popular al Romanilor: "Cultul pagan si crestin. Sarbatorile si datinile romane vechi". O carte rara, o carte data uitarii mai bine de un secol, o carte tiparita de Academia Romana in 1884 si republicata pentru prima data de Editura Saeculum I.O. abia dupa 131 de ani...
In vechime, romanii randuiau timpul dupa formula etrusca, imparteau anul in zece luni (de unde si numele lunii decembrie), 38 de saptamani si 304 zile, iar acest calendar nu corespundea "nici intoarcerii lunii, nici a soarelui". Calendarul lunar, tributar fazelor lunii, a fost instituit de regele Numa Pompilius, care a introdus lunile ianuarie si februarie la sfarsit de an, marind numarul de zile la 355. Pentru a fi in consonanta cu anul solar si pentru a putea controla decalajul de zile, la fiecare doi si patru ani se adauga calendarului inca o luna, a treisprezecea, numita Marcedoniu.
Ulterior, pentru a evita confuziile provocate de cea de-a 13-cea luna (mensis interalaris), in anul 450 i.Hr., calendarul a fost din nou reformat, stabilindu-se ca prima luna a anului sa fie ianuarie. Schimbarea nu a durat nici 300 de ani, in anul 152 i.Hr., inceputul de an fiind fixat imediat dupa solstitiul de iarna, mai precis de Craciun.
In 46 i.Hr., imparatul Iuliu Cezar, vazand "neordinea ce a intrat in calendar", cu ajutorul astronomului Sosigene din Alexandria si a matematicianului roman Flavius a introdus anul solar egiptean de 365 de zile (cu un an bisect de 366 de zile o data la patru ani). Tot el decide ca inceputul anului reformat sa fie din nou 1 ianuarie, sase zile mai tarziu de la ultima data fixata. Povestea spune ca, din cele sase zile, cinci au fost ascunse pe timpul cand Jupiter pruncul a fost si el ascuns. De aceea sunt zile negre, intunecoase, urmand ca lumina sa apara o data cu aflarea pruncului, in cea de-a sasea zi. "Traditiunea spune: Rhea a nascut lui Saturn mai multi prunci si, fiindca lui Saturn i s-a profetit ca un prunc il va detrona, si-a inghitit pruncii. Cand s-a nascut Jupiter, atunci Rhea l-a ascuns in pestera de la Muntele Ida, iar lui Saturn i s-a dat sa inghita o piatra in locul lui Jupiter. In cinci zile a fost Jupiter ascuns si, pentru aceasta, si zilele au fost ascunse cu el." (At.M. Marienescu)
Tot acum s-a trecut la saptamana formata din 7 zile, dupa sistemul oriental, iar fiecare zi a primit un nume de planeta. Prima zi era sambata, dies Saturni, urmata de dies Solis, dies Martis, dies. Mercurii, dies Jovis si dies Veneris. Existau zile de sarbatoare (dies festi) dedicate ospetelor si ofrandelor aduse zeilor, unele dintre ele avand statutul de feriae, zile nelucratoare destinate odihnei si serviciului divin. Acestea se imparteau in feriae stativae, sarbatori anuale cu data fixa (ex: Vota, 13 ianuarie), feriae conceptivae, sarbatori anuale cu data mobila, determinate si anuntate de preoti si magistrati (Paganalia) si feriae imperativae, sarbatori extraordinare aduse de marile victorii din razboaie.
La polul opus zilelor de sarbatoare se aflau diez nefasti. Considerate initial simple zile lucratoare, insemnatatea lor a fost extinsa ulterior prin stabilirea unor valente noi: dies religiosi si dies atri. Primele erau aducatoare "de presemne rele" si dedicate zeitatilor de sub pamant, cum ar fi "Feralia", sarbatoarea inchinata mortilor, in timp ce dies atri, zilele negre, erau acelea "in care Roma a suferit vreodata nenorocire si a espiat ca zeii si-au intors fata de la ea", ca in cazul zilei pierderii luptei de la Allia.
Asa cum dies festi erau zilele zeilor, dies profesti erau ale muritorilor. Pe langa acestea mai existau si unele zile hibrid, comune zeilor si oamenilor: dies endotercisi/intercisi (intrerupte, sparte). Erau zile obisnuite in care, intr-un anumit interval de timp, se oprea lucrul pentru depunerea de ofrande pe altarele zeilor.
Despre "felurimea" calendarelor romane, administrarea lor, denumirea lunilor si schimbarea acestora dupa bunul plac al imparatilor vom povesti zilele urmatoare.
