Probejenia, prag de timp şi anotimp

Daca Iarna sta sub semnul lui Hefaistos, zeul metalelor, personificare a focului, Primavara sub semnul lui Hermes, solul zeilor, iar vara sub cel a lui Apollo, zeul luminii, personificare a Soarelui, Toamna ii apartine lui Dionysos, zeul vegetatiei, al pomilor si al vitei-de-vie, al vinului, al extazului, al fertilitatii. Ziua de 6 august e ziua cand se amesteca vara cu toamna, e prag de timp, de anotimp, si – ca orice prag – , aduce ritualuri, superstitii, sarbatori…

Pe 6 august calendarul crestin-ortodox vesteste Praznic Mare, Imparatesc, Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe Muntele Tabor, revelare a esentei sale divine. Ca in cazul marilor zile de peste an, sarbatoarea s-a suprapus peste o alta, existenta inca din stravechime in calendarul popular al romanilor: Probejenia.

De Probejenie codrul incepe sa-si schimbe culoarea, apele se racesc, copacii plang pentru ca nu-si mai vad crescand lastarii, cerul devine mai albastru, iar berzele pleaca purtand randunelele pe aripi. Oamenii raman acasa si se roaga ca ele sa ajunga cu bine si sa se intoarca la primavara ce vine. Se spune ca nu-i bine ca oamenii sa porneasca la drum lung in aceeasi zi cu pasarile calatoare ca vor rataci cararile si cu greu vor mai gasi drumul spre casa. Tot in aceasta zi, se crede ca cine are inima buna si isi doreste din tot sufletul sa scape de o patima, va fi vindecat.

Taranii spun ca la Probejenie "se cearta toamna cu vara". Peste noapte ferestrele nu mai pot fi lasate deschise, pentru ca, din cauza frigului ce va sa vina, duhurile rele se pot ascunde in case. Ganganiile si serpii se retrag la "caldura din inima pamantului", numai sarpele casei ramane cuminte sub prag, spirit bun al locului, aducator de noroc si belsug. Se spune ca daca un fecior intalneste in asta zi un sarpe, trebuie sa-l omoare, pentru ca altfel acesta se va preface in zmeu.

"Num' atat ii vara vara,/ Cat sta patu' mandrii afara…"
In satul romanesc exista obiceiul ca de la Sanziene pana la Probejenie oamenii sa-si scoata patul pe prispa si, astfel, pret de sase saptamani, sa respire mireasma noptilor de vara, sa numere stelele, sa viseze si sa se conecteze la vibratiile locului, la energiile pamantului si ale cerului.

Fiind o zi prag, ziua de 6 august are si puternice valente premonitive: se crede ca daca in aceasta zi e soare, toamna va fi calduroasa si roditoare, iar daca, dimpotriva, va fi ploaie, noul anotimp va fi capricios si deloc prietenos. Se spune ca de la Probejenie "nu se mai aleg fructele", adica nu mai cad din pom inainte de vremea coacerii, ca este momentul cel mai prielnic cositului otavei si ca stupii trebuie adusi acasa, pentru ca "florile nu mai au dulceata". Tot in aceasta zi, incepe culesul viilor cu "cu rod de vara".

De Probejenie este ultima zi in care se mai pot culege plantele de leac: leustean, usturoi, flori de musetel, avrameasa, busuioc, crengute de alun, precum si cele ce poarta nume­le Maicii Domnului - "Parul Maicii Domnului", "Palma Maicii Domnului". Se spune ca incepand de acum plantele nu mai au pute­re tama­dui­toare, "de la Obrejenie toate buruienile si plantele dau inapoi, se ves­te­jesc" si ca infloresc rujele de toamna. Oa­menii tin sarbatoarea de frica sa nu se usuce ca florile campului, iar fetele nu-si spala parul de teama ca nu le va mai creste, pentru ca nici iarba nu mai creste dupa acest prag de anotimp.

Ziua de Probejenie e o zi magica, timp ritual in care odinioara tinerele femeile implineau ritualuri de frumusete si divinatie. Astfel, in zorii zilei se spalau cu roua culeasa de pe flori ca sa fie fermecatoare si iubite, cu pielea neteda si parfumata precum petalele de floare. In oglinda nu aveau voie sa se uite toata ziua, pentru ca duhurile rele, ascunse in ea, ar putea sa le fure frumusetea. In schimb, de stiau vreo fantana cu apa neinceputa, isi cautau in oglinda ei ursitul, la lumina unei lumanari de ceara, la ceas tarziu de noapte. Daca nu erau multumite cu "vedenia" din apele fantanii, fetele mergeau la descantatoare sa le "faca" de dragoste si de iubit. "Se pune miere si sare pe un vatrai, apoi se baga vatraiul pe o vatra incinsa rostind: Tu, sare mare,/Tu, miere mare,/Eu te in­cinz,/ Te aprinz,/ Tu sa te incinzi,/ Sa te aprinzi,/ Cum te incinzi,/ Cum te aprinzi,/ Asa sa se-ncinga/ Asa sa se-aprinda N./ De chipul meu/ De trupul meu./ Sa nu-i dai stare a sta,/ Sa-l incinzi,/ Sa-l aprinzi,/ De chipul meu,/ De trupul meu,/ Cum se incinge/ Vatra de foc,/ Focul de vatra,/ Asa sa se-ncinga/ Inima-n N./ De chipul meu,/ De trupul meu,/ Cum plesneste sarea,/ Cum se-ncinge mierea,/ Asa sa se-ncinga/ Asa sa se aprinza/ Asa sa plesneasca,/ Sa nu se staveasca/ Inima-n N./ De chipul meu,/ De trupul meu,/ Nici in lung,/ Nici in lat, / Nici la noi in sat,/ Sa nu-i stare a sta, /Nici mancare a manca,/ Nici hodin-a hodini,/ Nici somn a durmi,/ Pana la mine a veni." (Marcel Olinescu – Mitologie Romaneasca)