x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

REALITATEA ILUSTRATĂ, MARTIE 1933/Curajul te conduce mai aproape de cer

0
Autor: Roxana Vintila 08 Mar 2009 - 00:00

Curajul feminin e de altă esenţă decât cel masculin? Frica face şi ea parte tot din curaj? Ce forţă a determinat pe miss Earhart să traverseze singură Atlanticul? Ce doză de curaj îi trebuie unei femei pentru a întreprinde singură un raid transatlantic?




EDALIATA. Decorarea aviatoarei Miss Amelia Earhart la Londra

Din dimineaţa în care am aterizat pe câmpul William Gallegher, lângă Londonderry, după vreo 14 ore de zbor de la Port Grace, Newfoundland, mi s-a pus această întrebare de numai ştiu câte zeci de ori. Ezitând a da un răspuns pentru că - drept să vă spun - n-aşi putea preciza cât curaj îţi trebue pentru aceasta sau pentru orice altă ispravă - întrebările au devenit mai profunde.

"Când ai pornit, nu ai avut senzaţia fricei? Şi mai târziu, când ai văzut ieşind flăcări pe ţeava eşapamentului, nu te-ai îngrozit?"

PILOTUL SE SCĂRPINA ÎN CAP. De obiceiu, în ficţiuni, eroul îşi vede în acele ultime momente - că moartea îi e iminentă - întrega viaţă perindându-i-se pe dinaintea ochilor. Ei bine, asta poate fi adevărată în ficţiune; nu ştiu însă dacă şi în realitate. Ştiu doar că niciunul din cei cari au trecut cu adevărat prin momente grele şi mi-au istorisit apoi peripeţiile, nu au pomenit de o asemenea viziune.

Mi-aduc aminte tocmai că vorbeam zilele trecute cu un faimos pilot care face curse comerciale regulate. Avusese de curând un accident. În toiul unei furtuni, pe când se afla în Estul Clevelandului, i se rupsese una din aripile aeroplanului. Totul s-a produs atât de repede, în întunerecul opac şi sub ropotul greu al ploii, încât la început nu şi-a putut da seama ce anume se întâmplase. Simţia doar că aparatul devenise dintr-o dată cu neputinţă de mânuit.

"Ce spaimă trebue să fi tras!" am exclamat eu.

"Da' de unde?! Eram prea ocupat pentru asta în clipa aceea. Vream să am siguranţa că maşina era definitiv defectată mai înainte de a o părăsi."

"La ce te gândeai?" L-am întrebat eu din nou.

Pilotul se scĂrpina În cap. "Pe legea mea că nu ştiu. Probabil că la ce voiu face în momentul următor. Eram tare mulţumit că aveam o paraşută. Marea problemă era să mă descurc, pentru a mă putea lansa... Când am început să plutesc în întunerec - curios, ce tăcere se întinsese odată cu amuţirea motorului - mi-a rămas timp berechet pentru gândire. Eram cam îngrijorat în privinţa locului unde aveam să aterizez. Aş fi vrut să nimeresc în apropierea unei case. Nu-mi place să umblu pe jos."

O ALTFEL DE POVESTE. Am reprodus această mică întâmplare pentru a arăta pe scurt starea de spirit pe care o poţi avea în momente de primejdie acută.
Apariţia subită a unui dezastru iminent galvanizează pe cei mai mulţi într-un suprem efort de a supravieţui. Indiferent dacă eşti laş sau erou, faci totul pentru a te salva şi mă îndoiesc că sub tensiunea crizei te gândeşti mult la pericol. De obiceiu, într-un accident - fie că se produce în aer, pe pământ sau pe apă sunt atâtea de făcut şi atât de repede încât toate eforturile se cheltuiesc în acţiune; nu-ţi rămâne nici timpul, nici energia şi nici dispoziţia de a-ţi pipăi pulsul spiritual, pentru a determina dacă bate în ritmul curajului sau al laşităţii. 

TRECUTUL. Într'o zi mă aflam în Strâmtoarea Long Island, unde înotam împreună cu alte trei cunoştinţe. Ceilalţi prieteni ai noştri se aflau pe bordul unui yacht care se oprise în loc, neancorat însă. Deodată o briză mai puternică umflă pânzele şi vasul porni, lăsându-ne pe noi, înotătorii cu mult în urmă. Apa era tăios de rece, iar malul la mai bine de o milă depărtare. Mă aflam şi aşa de prea multă vreme în apă şi eram obosită. Într-un cuvânt mă găseam într-o situaţie extrem de neplăcută. Ar fi de presupus că mi-aş fi încrucişat atunci mâinile pe piept, lăsându-mă în voia unei pitoreşti şi probabil fatele crize de isterie, sau că, cu plămânii plini de apă, mi-aş fi văzut întregul trecut, perindându-se pe dinaintea ochilor. Evident, trebuia să ne păstrăm calmul cu orice preţ, ceea ce am şi făcut rezervându-ne astfel suficiente forţe pentru a ne apropia de odgonul ce ni s-a aruncat mai târziu.

COMPARAŢIE. Există forme ale curajului feminin care au ajuns să fie considerate de lume în mersul firesc al lucrurilor. Astfel e naşterea copiilor şi apoi asumarea enormelor sacrificii ale creşterii lor, care trec neobservate. Secole de-a rândul femeile au fost pregătite pentru o viaţă cu totul deosebită de a bărbaţilor. Dar să revenim...

Poate că echilibrul meu sufletesc se datora faptului că începusem călătoria bine odihnită şi în execelente condiţiuni fizice.

CREDINŢĂ. Aeroplanul îţi conferă un perfect echilibru sufletesc

LUMINA ORBITOARE. Oboseala e o mare prietenă a fricei. Acum, când privesc în urmă îmi dau seama că d-abia în dimineaţa când am ajuns deasupra Irlandei, am avut o uşoară senzaţie de oboseală. Ieşisem tocmai dintr-un banc de nouri, pentru a vedea soarele ce-şi reflecta razele pe un covor alb de aburi. Reflexul era atât de puternic, încât deşi prevăzută cu ochelari negri, nu am putut suporta orbitoarea lumină mai mult de 20 de minute, aşa că am preferat să străbat nourii, coborând spre suprafaţa apei, la umbră şi răcoare. Când am ajuns la capătul călătoriei însă eram foarte bine dis-pusă. La urma urmelor, o noapte de veghe petrecută chiar într-o activitate concentrată nu constituie o activitate prea grea pentru cineva care nu e tocmai în vârstă şi se bucură de o oarecare sănătate fizică.
Citeşte mai multe despre:   calendarul vremurilor

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de