x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Reflecţii din sala de lectură a Bibliotecii Naţionale

0
Autor: Lucian Pricop 24 Iun 2012 - 21:00

Intrebat fiind, prin anii ’80, ce imi doresc sa devin, am raspuns, contrariant pentru cea care-mi lansase cu un interes didactic provocarea, cititor... Am aflat ceva mai tarziu ca refuzul meu de a alege variante precum pompier, politist, medic isi afla originea intr-un mizantropism superficial, pe care mi l-am explicat, intr-una dintre zilele petrecute, in vremea liceului, in sala de lectura a Bibliotecii Centrale de Stat, cu ajutorul lui Rainer-Maria Rilke: "Stau pe scaun si citesc un poet. Sala este plina de oameni, dar asta nu ma deranjeaza. Sunt concentrati asupra cartilor proprii. Uneori, isi dau paginile. Cat de bine e sa fii intre oameni care citesc! De ce oare nu sunt astfel mereu?".

Ii raspund astazi marelui poet austriac, cu constiinta altei realitati sociale decat cea de la sfarsitul secolului al XIX-lea, cu toate acestea asemanatoare: oamenii sunt altfel, pentru ca, deseori, fac politica sau afaceri, sau urmaresc dezbateri nesfarsite pe teme dintre cele mai efemere...

Stiu ca la originea inaugurarii oficiale a noului sediu al Bibliotecii Nationale a Romaniei, la finele anului trecut, nu a fost vreo intentie de a trata mizantropisme infantile, ci de a face politica. Nu ma refer la vreun partizanat, ci la ideea de a avea o institutie responsabila cu patrimoniul scriptural al romanilor, miza care a guvernat si primul moment, cel de fondare administrativa a acestei institutii, in urma cu exact 57 de ani, la data de 25 iunie 1955, sub titulatura de "Biblioteca Centrala de Stat".

"Preistoria" Bibliotecii incepe in 1836, cu prima biblioteca nationala a romanilor, cu sediul la Colegiul "Sfantul Sava". Documentele, multe dintre ele obtinute prin donatii, erau studiate doar in salile de lectura, imprumutul la domiciliu fiind neacceptat, pentru a preveni deteriorarea cartilor. Dupa o perioada de tranzitie (!) revolutionara pasoptista, in 1861, biblioteca (Biblioteca Nationala, cum i se spunea, fara a avea totusi oficial aceasta titulatura) a fost mutata in noul local al Universitatii din Bucuresti, iar in 1864, prin "Regulamentul pentru bibliotecile publice", emis de Nicolae Kretulescu, devine "Biblioteca Centrala a Statului", si pana in 1901 indeplineste functiile unei biblioteci nationale.

In 27-28 martie 1901, Senatul si Adunarea Deputatilor voteaza desfiintarea Bibliotecii Centrale a Statului si trecerea "activului si pasivului", dar si a functiei "nationale" in patrimoniul si responsabilitatea Academiei Romane. Abia in 1955 este reinfiintata, functionand intr-un local de imprumut, in Palatul de Justitie, intre anii 1955 si 1957, dupa care isi continua peregrinarile, pana ce se stabilizeaza in Palatul Bursei, o cladire de patrimoniu, in vecinatatea Bancii Nationale.

Dupa seismul din 4 martie 1977, in cuvantarea tinuta la Marea Adunare Nationala, printre edificiile proiectate sa se construiasca in noul Centru Civic este nominalizat si localul "Bibliotecii Nationale". In 1990, in baza uneia dintre primele hotarari ale noii puteri, (re)primeste titulatura de Biblioteca Nationala a Romaniei, la 1 iunie 1990 fiind prevazuta inaugurarea cladirii Bibliotecii Nationale a Romaniei. Au trecut mai bine de doua decenii de la momentul convenit in euforia "post" a societatii romanesti libere pana ce s-a implinit si mutarea propriu-zisa. Cu toate acestea, nimic nu s-a schimbat in structura de adancime a institutiei de la 1955. Colectarea, stocarea, conservarea, comunicarea. Acestea sunt si azi misiunile mari ale Bibliotecii Nationale, tinte aproape contradictorii daca sunt citite alaturi de trecutul sinuos al institutiei.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de