Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ianuarie 1900. Revista “Familia” publica două importante ştiri la rubrica Teatru. Pe de o parte, gazetarul anunţa retragerea de la Teatrul Naţional a Aristizzei Romanescu şi, în acelaşi timp, reda, în linii mari, succesul Mariei Ventura la Paris. În timp ce profesoara se retrăgea, discipolul era în plină ascensiune!
“Aflăm din ziarele bucurescene că, peste câteva zile, dna Aristizza Romanescu, marea artistă a Teatrului Naţional, părăsesce definitiv teatrul, după o viaţă întreagă consacrată artei dramatice, pe care a ilustrat-o în modul cel mai desăvârşit de strălucitor. Teatrul Naţional, căruia, în special, a jertfit cei mai frumoşi ani ai glorioasei cariere; pe scena căruia, de ani de zile, în rolurile cele mai dramatice, ca şi cele mai duioase, neîntrecuta artistă a fost serbătorită şi aplaudată, îi pregătesce o representaţiune de retragere deosebită. Artiştii, ca şi presa şi publicul al cărui idol iubit Aristizza Romanescu a fost ani nenumeraţi, îşi vor da mâna ca să pregătească apoteosa meritată valoroasei artiste. Va fi o adeverată serbare de omagiu şi de admiraţiune.”
“Succesul dşoarei Ventura la Paris. Aflăm din ziare că dşoara Marioara Ventura, fiica dlui Grigore Ventura, care s’a distins atâta la esamenele de admitere în conservatorul din Paris, a fost clasată întâiea la ultimul concurs pentru bursele de 600 de franci pe an, cari le dă statul francez. După regulament, aceste burse nu se acordă decât elevelor de naţionalitate franceză; dar, în urma raportului foarte favorabil al juriului, ministrul instrucţiunei publice a făcut o excepţie în favoarea drei Ventura. Luând cu plăcere act de acest succes al unei Românce, ni se strânge inima de durere dacă ne gândim la viitorul tinerei artiste. Unde va putea ea să-şi desvolte talentul? În Teatrul Naţional din Bucureşci? Dar acolo nu sunt gustate decât farsele localisate şi de câte ori se joacă o dramă sau altă piesă serioasă de valoare, sala e totdeauna goală. Nici chiar celebra Bârsescu nu mai atrage lumea, ca şi în anii primi ai debutului seu. Trist dar adeverat!”
Lucia Sturdza Bulandra, nume de referinţă al scenei româneşti, le-a fost alături celor două mari actriţe. Aristizza Romanescu i-a îndrumat paşii în carieră, ca profesoară de teatru, în timp ce Maria Ventura i-a fost colegă scenă, în spectacole adorate de public.
Iată ce mărturisea L.S. Bulandra în autobiografia “Amintiri... amintiri...”: “Când m-am hotărât să îmbrăţişez cariera de actriţă, auzisem de marele talent al Aristizzei Romanescu. Citisem şi elogiile entuziaste ale criticului dramatic de pe vremuri, Ionescu Gion. Mărturisesc că m-au influenţat. M-am înscris la clasa, adică la cursurile Aristizzei Romanescu şi, în apropierea ei, mi-am dat seama, pe cât am putut – fiind la începutul carierei – de strălucirea interpretărilor pe scenă, de darurile fireşti cu care era hărăzită. Am căutat să mă apropii şi să pun în practică învăţămintele primite de la actriţa şi profesoara Aristizza Romanescu. Mai târziu, reciteam cu entuziasm aprecierile cu care criticul pomenit mai sus vorbea despre Aristizza Romanescu cu prilejul spectacolului de retragere, când Aristizza s-a retras din propria ei voinţă: «Pe marea actriţă care nu primise nici o distincţie din partea statului, o decorase de mult publicul, pentru cel mai frumos talent naţional, pentru inteligenţa şi munca artistică depusă pe scena tuturor teatrelor din ţară, pentru minunata limbă românească pe care o vorbeşte pe scenă, pentru dicţiunea ei fără pereche în teatru, pentru glasul ei minunat, pentru masca scenică pe care ştie să o folosească după natura rolurilor, pentru bogăţia talentului şi tinereţii sale, pentru măiestria cu care ştie pe scenă tăcând să-ţi vorbească mai bine decât cel ce vorbeşte, pentru pătrunderea psihologiei personajului interpretat prin studierea întregii piese, pentru jertfirea cochetăriei feminine în figură, în îmbrăcăminte, în tot, pentru ca rolul să apară aşa cum trebuie, şi, în sfârşit, pentru patima nestinsă, covârşitoare cu care, mai presus de orice, a iubit teatrul şi cariera ei artistică.»“
În aceeaşi carte, Bulandra o descrie şi pe Maria Ventura, colaboratoare apropiată, în special în perioada în care Tony Bulandra era director al Companiei de teatru. Iată ce mărturisea în “Amintiri, amintiri...”: “Fiica tragedienei Lea Vermont şi a gazetarului şi autor dramatic Grigore Ventura – Maria Ventura a moştenit de la părinţii săi o patimă neînfrântă pentru teatru şi pentru viaţă. (...) După câteva apariţii reuşite pe scene pariziene, Maria Ventura a jucat în franţuzeşte, împreună cu de Max la Arenele Romane, Andromaca, Esop şi alte piese clasice şi, după un timp, s-a încadrat vremelnic în Bucureşti în Compania Bulandra cu neuitatele ei interpretări în «Omul de altădată», «Marşul nupţial» (...) şi atâtea alte reprezentaţii, în care fiecare era un triumf, întrecându-l pe cel precedent. Maria Ventura a jucat cu succes şi la Teatrul Naţional.” O carieră glorioasă, la polul opus îngrijorării gazetarului revistei “Familia”, din ianuarie 1900.
