x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sâmbătă 17 aprilie 2009

Sâmbătă 17 aprilie 2009

de Ramona Vintila    |    17 Apr 2009   •   00:00

Este a 45-a zi a Postului Sfintelor Paşti, au mai rămas 3 zile



Este ziua 107 a anului

Au mai rămas 258 de zile

Soarele
Răsare la 6:28
Apune la 20:03

Luna
Răsare la 2:44
Apune la 11:48

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
17 aprilie

Lună nouă

25 aprilie

Primul pătrar (Luna în creştere)

1 mai

Lună plină
9 mai

Proverbul zilei:


"Nimeni nu se naşte meşter"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Simeon, Ep. Persiei; Sf. Acachie, Ep. Melitinei (Sf. şi Marea Vineri; Denia Prohodului Domnului) (Zi aliturgică) (Post negru)

Ctesifon şi Salic, cei care domneau în cetăţile Persidei, au scris împăratului că arhiereul creştinilor, Simeon şi mulţi alţii nu vor să se supună împărăţiei şi să dea dajdie. Mai mult, aceştia preferă să moară decât să se supună legii. Drept urmare, Sfântul Simeon a fost întemniţat. Şi, din acest loc, sfântul l-a creştinat pe prepozitul Gotazat. Aflându-se că a încetat să se mai închine idolilor acestuia i s-a tăiat capul. La aflarea veştii, sfântul nu s-a întristat, el s-a bucurat şi se ruga să primească şi el aceeaşi pedeapsă. 1.150 de creştini au fost scoşi din temniţă şi li s-au tăiat capetele, începând cu cel al sfântului Simeon.

Credinţe populare, tradiţii, semne


Spiritele oamenilor, femei sau bărbaţi, care îşi părăsesc trupurile noaptea se numesc strigoi vii. Cauzele pentru care unii oameni devin strigoi sunt variate: copiii născuţi cu coadă (o vertebră în plus), cu tichie pe cap, dintr-o legătură incestuoasă, al treilea copil din flori născut de aceeaşi femeie etc. Mama comunica ea însăşi copilului că s-a născut strigoi pentru ca acesta să-şi avertizeze la rândul său copiii să-i împlinească la înmormântare practicile de destrigoire. Activitatea cea mai intensă a strigoilor vii este în Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie). (Profesor Ion Ghinoiu)

Calendar de post


13 L Sf. Sfinţit Mc. Artemon (Sf. şi Marea Luni; Denie)

14 M Sf. Martin Mărt., Ep. Romei; Sf. Mc. Tomaida (Sf. şi Marea Marţi; Denie) (Numai seara, pâine şi apă)

15 M Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent (Sf. şi Marea Miercuri; Denie) (Numai seara, pâine şi apă)

16 J Sf. Mc. fecioare Agapia, Irina şi Hionia (Sf. şi Marea Joi; Denia celor 12 Evanghelii)

17 V Sf. Mc. Simeon, Ep. Persiei; Sf. Acachie, Ep. Melitinei (Sf. şi Marea Vineri; Denia Prohodului Domnului) (Zi aliturgică) (Post negru)

18 S Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Cosma, Ep. Calcedonului (Sf. şi Marea Sâmbătă) (Post negru)

S-a întâmplat azi


În România

1880 - Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, Banca Naţională a României, sub formă de societate anonimă cu participarea statului, cu privilegiul exclusiv de a emite moneda;

1907 - Principalele grupări conservatoare ("cantacuziniştii" şi "carpiştii") fuzionează în condiţiile "momentului critic prin care trece ţara şi starea de nesiguranţă a proprietăţii mari, ameninţată şi de jos, de ţărani, şi de şovăială şi sfială guvernului liberal".

În lume

1865 - Mary Surratt este arestată pentru că a conspirat la asasinarea lui Abraham Lincoln;

1969 - Sirhan Sirhan este condamnat pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy.

Născuţi la 17 aprilie

1894 - Nikita Khrushchev, fost premier al Uniunii Sovietice (m. 1971);

1974 - Victoria Adams Beckham, interpretă.

×
Subiecte în articol: calendar marea