x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sambata 18 februarie 2006

Sambata 18 februarie 2006

18 Feb 2006   •   00:00

Este ziua 49 a anului
Au mai ramas 316 de zile

PROVERBUL ZILEI
" Fuge de scapara pietrele" - adica fuge iute, cu toate puterile.

"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE

  • Rasare la 7:11
  • Apune la 17:48

  • LUNA
  • Rasare la 23:16
  • Apune la 9:07

  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 21 februarie
  • Luna noua 28 februarie
  • Primul patrar (Luna in crestere) 6 martie
  • Luna plina 15 martie
  • ZODIA
    Varsator (20 ianuarie - 18 februarie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Leon, Episcopul Romei; Cuv. Agapit, Episcopul Cetatii Sinadei (astazi); Sf. Apostoli Arhip, Filimon si sotia sa, Apfia; Cuv. Marturisitori Evghenie si Macarie, Duminica a 34-a dupa Rusalii (a Fiului Risipitor) (maine).
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Bernadeta Soubirous, fecioara (astazi); Sf. Mansuet, episcop (maine)
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Leon, Sf. Bernadeta Soubirous (astazi); Duminica 34 dupa Rusalii (a Fiului Risipitor), Sf. Arhip. (maine).
  • SARBATOARE CRESTINA
    Sfantul Apostol Arhiepiscop Filimon este praznuit duminica de crestini, alaturi de sotia sa, Apfia. Ei au trait in timpul imparatului Neron, fiind ucenici ai Apostolului Pavel. Au fost dusi la judecata ighemonului pentru ca si-au marturisit credinta in Hristos. Ighemonul a poruncit sa fie batuti crunt. Arfip, si el crestin, aflandu-se alaturi de Filimon si Apfia, nu a vrut sa aduca jertfe idolilor. Dupa ce au indurat chinuri groaznice, toti trei si-au gasit sfarsitul muceniceste.

    S-A INTAMPLAT AZI

    In Romania

    Sambata, 18 februarie
  • 1918 - Se incheie, la Brest-Litovsk, pacea intre Rusia Sovietica si Germania. In aceste conditii, Romania trebuie sa faca fata singura presiunii fortelor armate ale Puterilor Centale pe Frontul oriental, fara nici o legatura cu Aliatii;
  • 1941 - Militarizarea a numeroase institutii si intreprinderi de stat si particulare.

    Duminica, 19 februarie
  • 1964 - Romania a fost desemnata, impreuna cu alte state, sa faca parte din Comisia speciala a ONU, insarcinata cu elaborarea principiilor de drept international referitoare la relatiile prietenesti de cooperare intre state.

    In lume

    Sambata, 18 februarie
  • 1564 - A murit Michelangelo Buonarroti, artist italian (n. 1475);
  • 1929 - La Hollywood, au fost decernate primele trofee ale Academiei Americane de Film.

    Duminica, 19 februarie
  • 1878 - Este patentat fonograful de catre Thomas Edison;
  • 1986 - Uniunea Sovietica lanseaza statia orbitala Mir.
  • NASCUTI LA 18 februarie
  • 1954 - Actorul american John Travolta;
  • 1955 - Actorul Constantin Cotimanis.
  • NASCUTI LA 19 februarie
  • 1473 - Astronomul Nicolaus Copernicus (m. 1543);
  • 1936 - Scriitorul Marin Sorescu (m. 1996).
  • CLICK ISTORIC
    Astazi se implinesc 130 de ani de la nasterea sculptorului Constantin Brancusi. Alaturi de Rodin, Brancusi a fost artistul care a exercitat cea mai mare influenta asupra evolutiei sculpturii moderne in secolul al XX-lea. A reinnoit in mod revolutionar limbajul plastic, imbogatindu-l cu o dimensiune spirituala. Brancusi s-a nascut la Hobita, in judetul Gorj. A urmat Scoala de Arte si Meserii in Craiova, apoi vine la Bucuresti, unde absolva scoala nationala de arte frumoase. In 1904 pleaca la Paris, unde va fi paracliser al bisericii romanesti de aici. Va urma apoi Belle Arte, inscriindu-se in "Cercle des etudiants roumains", din care mai faceau parte George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coanda s.a. In 1907 este acceptat ca practician in atelierul lui Rodin, dar il paraseste in scurt timp, pentru ca "nimic nu poate creste la umbra unui arbore mare". A murit la 16 martie 1957, la Paris.

    CREDINTE POPULARE, TRADITII, SEMNE
    Dupa credintele vechi ale romanilor, eclipsele ar fi provocate de varcolaci, monstri infioratori care ar musca lacom din corpul sfant al Soarelui. Cand este devorat, din trupul Soarelui ar curge siroaie de sange, scena apocaliptica ce s-ar reflecta in acel moment intr-un vas umplut cu apa in curte. Din fericire, astrul zilei se reface imediat din bucatile care cad din gura varcolacilor. Varcolacii care mananca sau intuneca Luna si Soarele ar fi monstri proveniti din al treilea sau al saptelea copil nascut de fata mare, care ar locui in vazduh, printre nori sau deasupra norilor. Iarna, cand varcolacii se pot transforma in oameni, coboara peste campuri si fac rele celor intalniti in cale. Eclipsele pot avea si alte cauze: Soarele este mancat de Muma padurii, este dat jos de pe cer de vrajitoare sau el insusi isi acopera fata luminata ca sa nu mai vada pacatele de pe Pamant. Spectaculosul fenomen astronomic era interpretat si ca manifestare a maniei lui Dumnezeu ca semn prevestitor de nenorociri. Cuprinsi de spaima, oamenii se inchinau, faceau matanii, aprindeau tamaie si produceau zgomote puternice (bateau toaca si clopotele, loveau fiarele si caldarile vechi din metal, trageau cu pustile, pocneau din bice, strigau) ca sa sperie si sa alunge varcolacii cand muscau Luna si Soarele. Incheierea eclipsei era intampinata cu o mare explozie de bucurie: Soarele de pe cer si lumea de pe Pamant au fost salvate de la pierire. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar luna februarie