x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sâmbătă 4 iulie 200-

Sâmbătă 4 iulie 200-

de Ramona Vintila    |    04 Iul 2009   •   00:00

Este ziua 185 a anului - Au mai rămas 180 de zile



Este ziua 185 a anului

Au mai rămas 180 de zile


Soarele
Răsare la 5:37
Apune la 21:03 

Luna
Răsare la 19:04
Apune la 2:43  
Lună plină
7 iulie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
15 iulie

Lună nouă
22 iulie

Primul pătrar (Luna în creştere)
29 iulie


PROVERBUL ZILEI:

„Omul caută leac unde simte că-l doare"  
„Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara


SĂRBĂTOARE CREŞTINĂ: Sf. Andrei, Arhi­e­piscopul Cretei; Cuvioasa Marta

Astăzi este prăznuit Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei. S-a născut din părinţi iubitori de Dumnezeu, care l-au dat să înveţe Sfintele Scripturi. A fost făcut cleric de Teodor, Patriarhul cetăţii sfinte Ierusalim. La cel de-al şaselea Sinod ecumenic a fost însărcinat de patriarhul său cu mărturisirea de credinţă a Ierusalimului. Pentru ju­decata şi bunătatea ce avea a fost nu­mit diacon al bisericii celei mari, iar după aceea a fost ales arhiepiscop al Cretei. A înnoit bisericile lui Dumne­zeu şi a zidit din temelie, în cinstea Mai­cii Domnului, Biserica Vlahernei. În­tr-un loc numit Ieriso, situat în In­su­la Militene, şi-a primit sfârşitul vie­ţii sale. 

CREDINŢE POPULARE, TRADIŢII, SEMNE

Pentru cei vechi, placenta, adăpost al sufletului înainte de naştere, devenea, după ieşirea din ea a nou-născutului, un cadavru care trebuia supus unui rit funerar. Obiceiul înmormântării casei copilului la trei zile după naştere, precum trupul după moarte, în solul lo­cuinţei, în gospodărie, la un loc curat, sau dat pe o apă curgătoare a fost atestat la români până la înce­pu­tul secolului al XX-lea („Locşorul co­pilului îl în­groapă moaşa în grădină, sub o prop­tă a gardului să nu mai facă copii, sau sub un pom care rodeşte ca să mai fa­că copii"; „în unele sate din Buco­vina moaşa stropeşte locul copilului cu a­gheas­mă, îl pune într-o oală şi îl în­groa­pă într-un loc ascuns, de regulă în tindă, după uşă". În zona Oraviţei casa copilului era însufleţită simbolic prin­tr-un sacrificiu ritual. (Profesor Ion Ghino­iu)


CLICK ISTORIC

La 4 iulie 1776 s-a semnat Declaraţia de Independenţă a coloniilor engleze din America de Nord la Philadelphia, în cadrul Congresului reprezentanţilor celor 13 colonii britanice, autorul său fiind Thomas Jefferson. Prin Declaraţia de Independenţă, coloniştii îşi afirmau propria individualitate faţă de Anglia şi respingeau pretenţiile de dominaţie ale acesteia. Document politic cu o influenţă covârşitoare atât asupra evoluţiei ulterioare a SUA, cât şi asupra mişcării politice europene, Declaraţia afirma principiile egalităţii dintre state, al egalităţii dintre oameni, al dreptului de rezistenţă la opresiune, dar şi ideea dreptului oamenilor la libertate şi la căutarea fericirii.


S-A ÎNTÂMPLAT AZI

În România
Sâmbătă, 4 iulie
1864 - Decret domnesc privind înfiinţarea Universităţii din Bucureşti cu facultăţile de drept, filozofie (litere) şi ştiinţe.

Duminică, 5 iulie
328 d. Hr. - Inaugurarea oficială a podului construit peste Du­nă­re, probabil de arhitectul român Theophilus Patricius.

În lume

Sâmbătă, 4 iulie
1827 - Sclavia este abolită în statul New York.

Duminică, 5 iulie
1962 - Algeria devine independentă faţă de Franţa.

Născuţi la 4 iulie
1927 - Gina Lollobrigida, actriţă;
1951 - Vladimir Tismăneanu, politolog.

Născuţi la 5 iulie
1911 - Georges Pompidou, fost preşedinte al Franţei (m. 1974);
1955 - Rodica Prisăcaru, actriţă.


×
Subiecte în articol: calendar iulie