x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sâmbătă 6 iunie 2009

Sâmbătă 6 iunie 2009

06 Iun 2009   •   00:00

Este ziua 157 a anului ● Au mai rămas 208 zile



Soarele
Răsare la 5:32 ● Apune la 20:57


Luna
Răsare la 20:11 ● Apune la 4:04

● Lună plină 7 iunie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 16 iunie ● Lună nouă 22 iunie ● Primul pătrar (Luna în creştere) 29 iunie


Sărbătoare creştină: Cuvioşii:
● Visarion şi Ilarion cel Nou; Sf. Mc. Ghelasie (Sâmbăta morţilor - Moşii de vară)

Prăznuit astăzi, Cuviosul Visarion era din Grecia. Încă de tânăr a descoperit dreapta credinţă şi a devenit cunoscut pentru acest fapt. Sfântul a ajuns la Ierusalim şi s-a rugat la locurile pe unde Mântuitorul a păşit. În pustiul Iordanului, l-a întâlnit pe Cuviosul Gherasim. A fost surprins să vadă că acestuia îi slujea un leu. A cunoscut şi alţi creştini care îşi părăsiseră vechile vieţi şi începuseră altele departe de ochii lumii. Aceste poveşti de viaţă l-au luminat şi i-au dat putere. Şi-a ales îndrumător duhovnicesc pe cuviosul Isidor Pelusiotul care îl sfătuia să ducă o viaţă aspră. Pentru comportamentul deosebit, a primit darul facerii de minuni, iar rugăciunile sale erau ascultate de Tatăl.

Credinţe populare, tradiţii, semne
În toate zonele etnografice a fost atestată credinţa că în nopţile marilor sărbători calendaristice ard comorile curate, nevrăjite şi neblestemate. Timpul cel mai favorabil pentru descoperirea lor sunt nopţile marilor sărbători de peste an. Se aprecia că puţine comori puteau fi descoperite, iar din acestea şi mai puţine puteau fi săpate întrucât erau vrăjite, închinate diavolului, legate sau necurate.
Formulele de adresare între persoanele feminine legate prin jurământ în pe­rioada copilăriei, în zilele de Sântoa­der, Moşii de Vară, Mătcălău şi la alte sărbători ale pri­măverii şi verii sunt surată, verişoară, mătcuţă. (Profesor Ion Ghinoiu)


Click istoric
La 6 iunie 1906, s-a deschis în Parcul din Dealul Filaretului (până la 23 noiembrie) "Expoziţia generală română", cu scopul de a înfăţişa realizările economice, sociale, politice şi culturale ale României în cei 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I. La închiderea Expoziţiei, Ioan N. Lahovari, ministrul Agriculturii, Domeniilor, Industriei şi Comerţului a declarat: "În cursul acestei luni am trăit zile neuitate, am cunoscut momente de bucurie şi de mândrie naţională. Am putut constata cu o legitimă satisfacţiune ce loc a ştiut să cîştige printre naţiunile Europei, România de astăzi... Am voit să arătăm şi străinilor, şi românilor ceea ce a fost odinioară şi ceea ce e azi...".

S-a întâmplat azi
În România
Sâmbătă, 6 iunie

● 1849 - Trupele ruse chemate de Curtea de la Viena trec în Transilvania şi Ungaria pentru înăbuşirea Revoluţiei ungare;

Duminică, 7 iunie
● 1930 - Demisia Regenţei instituită la moartea Regelui Ferdinand I.

În lume
Sâmbătă, 6 iunie

● 1968 ­- A fost asasinat senatorul Robert F. Kennedy.

Duminică, 7 iunie
● 1982 - Priscilla Presley deschide Graceland pentru public.

Născuţi la 6 iunie
● 1875 - Thomas Mann, laureat al Premiului Nobel (m. 1955)
● 1917 - Ion Raţiu, om politic (m. 2000).

Născuţi la 7 iunie
● 1886 - Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale (m. 1972);
● 1940 - Tom Jones, artist.

×
Subiecte în articol: calendar iunie