x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sânpetru Lupilor din miezul iernii

0
Autor: Iulia Gorneanu 16 Ian 2013 - 00:01
Sânpetru Lupilor din miezul iernii Al. Bădăuţă


Ne aflăm sub protecţia  lui Ianus, zeul cu  două feţe – una întoarsă spre anul care a trecut iar cealaltă îndreptată spre anul ce tocmai a venit.  El ne aduce Miezul Iernii, Circovii şi Filipii de Iarnă, închizând odată cu ele ciclul de sărbători consacrate Lupilor.  Protector al Romei Antice şi zeu ambivalent al riturilor de trecere, de la trecut la viitor, de la o stare veche la una nouă, de la un univers la altul, Ianus este zeul suprem al porţilor, al pragurilor, el însuşi fiind “poarta anului”.  Reprezentat cu două feţe spate în spate, zeul supraveghează intrările şi ieşirile, poate privi în interior dar şi în exterior. Este numit “Matutinus Pater” şi invocat în fiecare zi, tată al zilei răsăritoare, cel care deschide dimineaţa porţile cerului iar seara le închide. Creator al timpului şi al tuturor începuturilor, Pater Ianus, îşi întinde aripa asupra sorţii omeneşti, asupra păcii şi asupra războiului, paznic al începutului şi al sfârşitului. 

Calendarul popular al românilor consemnează în miez de Gerar o sărbătoare de mare însemnătate, patronată de o divinitate mito-folclorică pe măsură:  Sânpetru de iarnă sau Sânpetru Lupilor. “Precum fiecare om are un sfânt ca patron, aşa au şi lupii patronul lor şi acela e Sân-Petru-de-Iarnă, care pică întotdeauna pe la mijlocul iernii. Şi precum fiecare sfânt se îngrijeşte de oamenii cari îi poartă numele, ca să le meargă bine şi să aibă toate cele trebuincioase, aşa şi Sân-Petru se îngrijeşte de toţi lupii, împărţind în noaptea spre numele său fiecăruia hrana de peste an”. (Sim. Fl. Marian).

Credinţa vechilor daci în sacralitatea lupului a dus la investirea Sfântul Petru din calendarul creştin-ortodox, cu atributele unei zeităţi autohtone sezoniere, care alături de fratele său, Sâmpetru de Vară, împărţea anul pastoral în două anotimpuri. Lupii au fost numiţi “câinii lui Sânpetru” iar legendele spun că se supun orbeşte ordinelor lui. În noaptea dinspre 16 ianuarie, când ţăranii spun că ar fi şi “miezul iernii”,  Sânpetru se arată înaintea lor  călare pe un cal alb,  le aduce ofrande şi le dă dezlegare să prade animale şi oameni, împărţindu-le hrana pentru tot anul. Dacă se întâmplă să urle mai mulţi lupi strânşi laolaltă la răspântii de drum, se zice că se roagă sfântului să le rânduiască pradă.

Pentru ţăranul român, Sânpetru ocupă un loc special în panteonul popular. Apare în sute de colinde, martor al începutului lumii, coborând din cer  pe o scară de ceară împreună cu Dumnezeu şi mergând din casă în casă ca doi bătrâni săraci, răsplătindu-i pe cei buni şi pedepsindu-i pe cei lipsiţi de suflet. “Când Pământu' s-o făcut/ şi Ceriu s-o rădicat,/ Doamne, mândru s-o-mbrăcat,/ Tăt cu stele mănănţăle/ Şi cu luna pântre ele./ La suitu' ceriului,/ Este-o scară tăt de ceară,/ Dumnezău pă ea scoboară./ Dumnezău şi Sân- Petru,/ Să măsoare Pământu',/ Pământu' cu umbletu/ Şi Ceriu cu stânjenu'.”

Sânpetru este cel care se arată oamenilor credincioşi în momentele de intensă sacralitate de peste an, atunci când cerurile se deschid, stând la masa împărătească de-a dreapta lui Dumnezeu. Cu toate acestea, imaginarul popular l-a investit cu atribute umane, descriindu-l în poveşti ca pe un bărbat petrecăreţ care joacă la cârciumă, are o drăguţă păstoriţă, îşi pierde caii şi boii în vreme aratului, atunci când avea mai mare nevoie de ei… Dar hărnicia, cinstea şi bunătatea lui înclină mai mult balanţa: Dumnezeu îl pune “mai mare peste cămările cereşti” şi îi încredinţează mult râvnitele chei ale Raiului. Ziua lui cade întotdeauna la mijlocul iernii, hotar important al calendarului popular care, odată trecut, deschide porţile primăverii. Ţăranii spun că dacă au dat miezul iernii la spate “au pus mâna pe primăvară”, pentru că de acum înainte “iarna începe a se scoborî spre primăvară.”


Citeşte mai multe despre:   traditii populare

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de