x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată

de Luminita Ciobanu    |    16 Apr 2012   •   16:31
Săptămâna Luminată

Dupa ce duminica au primit cu bucurie Sarbatoarea sarbatorilor – Invierea Domnului – pentru crestin-ortodocsi si greco-catolici, bucuria celui mai mare Praznic continua in Saptamana Luminata. In Noaptea de Inviere, credinciosii au mers la biserica, la slujba, si au dus acasa Lumina Sfanta. Lumanarea pascala nu este una oarecare, de aceea trebuie sa o pastram cu grija si s-o aprindem in casa in vreme de necaz si de primejdie, fiind simbolul Invierii si al biruintei Vietii asupra Mortii. Inalt Prea Sfintitul Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, spune ca lumanarea pascala "arata ca noi avem legatura cu Hristos cel Inviat. Plecam cu lumanarea aprinsa acasa si tinem aceasta lumanare de la Inviere pentru ca este cea care ne-a adus cea mai Sfanta Lumina si o aprindem in vreme de primejdie".

Saptamana Luminata este una aparte, in care, prin Sfanta Inviere a Mantuitorului, "vietii intru moarte ii ia locul viata intru inviere (anastasis), fara de care toata credinta noastra ar fi in zadar" (cf. Corinteni 15, 14; 17) (Razvan Codrescu – Ghid pascal), iar cantarea Sfintei Liturghii exprima misterul mai presus de fire: "In mormant cu trupul si in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, in Rai cu talharul si pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatal si cu Duhul Sfant, toate umplandu-le Cela ce esti necuprins".
In traditia populara, din Noaptea Sfintei Invieri a Mantuitorului, pana in Duminica Tomei, se spune ca poarta Edenului ramane deschisa. Pogorandu-Se la iad dupa dumnezeiasca Inviere, Domnul Iisus Hristos i-a eliberat pe Adam si Eva si pe dreptii din Vechiul Testament si i-a dus in Rai. De altfel, in aceasta perioada, portile imparatesti ale sfantului altar sunt larg deschise, iar preotii poarta vesminte albe, de sarbatoare. Din Noaptea Invierii si pana la Inaltarea Domnului la Cer, in biserica se canta "Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit".

Se mai spune ca, in Saptamana Luminata, sufletele mortilor merg in Rai, iar portile iadului, zdrobite prin Sfanta Lumina a Lui Hristos, sunt pecetluite. In Bucovina se zice ca portile Raiului raman deschise pana la Inaltarea Domnului. "In aceasta saptamana, cerul este deschis, pana la Ispas. Cine moare e fericit, caci merge drept la Dumnezeu." (Elena Niculita Voronca – Datinile si credintele poporului roman)

Biserica a randuit ca slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sa fie oficiate dupa o randuiala speciala, constituita din slujba Invierii, care exprima biruinta Vietii asupra mortii. In loc de vesnica pomenire se canta Canonul Invierii, din care redam un fragment: "Hristos a inviat din morti/ Cu moartea pre moarte calcand/ Si celor din mormanturi/ Viata daruindu-le. Cantarea a 3-a: Veniti sa bem bautura noua/ Nu din piatra stearpa facuta cu minuni/ Ci din Izvorul nestricaciunii/ Care a izvorat din mormantul Lui Hristos/ Intru care ne intarim./ Hristos a inviat din morti!/ Acum toate s-au umplut de lumina/ Si cerul, si pamantul, si cele dedesubt./ Deci sa praznuiasca toata faptura/ Invierea lui Hristos,/ Intru care s-a intarit./ Hristos a inviat din morti!". Autorii carora le este atribuit Canonul Invierii sunt Sfintii Grigorie de Nazianz si Ioan Damaschin.

Astazi este a treia zi de Pasti, iar credinciosii vor intampina vineri cu smerenie Izvorul Tamaduirii. Totodata, in Biserica Ortodoxa a inceput perioada Penticostarului, care, pe langa Triod si Octoih, este una dintre cele trei etape ale Anului Bisericesc. Este intervalul cuprins intre Invierea Mantuitorului si prima duminica dupa Rusalii, iar denumirea vine de la cartea de cult numita Penticostar folosita din Noaptea de Inviere pana la Duminica intai dupa Rusalii. In timpul Penticostarului se inalta cantari de bucurie: "Veniti sa ne luminam, popoare! Veniti sa ne bucuram de Invierea Lui Hristos!". Totodata, pana la Inaltarea Domnului, credinciosii se saluta cu urarea Hristos a inviat!

×