Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne aflăm în prima parte a lunii octombrie şI, aşa cum I se spune din bătrâni - “Brumărel” - este perioada care anunţă primele brume şI vesteşte apropierea iernii. Se spune că Brumărel ar fi un fecior frumos cu inima de gheaţă şi că atunci când trece călare peste dealuri, iarba îngălbeneşte în urma lui, copacii îşi leapădă frunzele, florile se scutură fiindcă “Dumnezeu o rânduit ca lumea să se prefacă mereu” iar “fiecare anotimp are faţa lui şi puterea lui.” (Ernest Bernea)
Ţăranii îşi încheie la început de octombrie semănăturile de toamnă, îşi adună ultimele roade de pe câmp, culeg cele din urmă fructe rămase în livezi. Sunt pregătite turmele pentru iernat, după ce au fost coborâte de la stână şI, fiindcă octombrie stă sub semnul sărbătorilor pastorale – Potcoavă, Moşii de Toamnă, Sâmedru, etc -, e vremea vestitelor târguri şI iarmaroace, specifice acestei perioade.
“Calendarul oierilor români era împărţit în două anotimpuri egale: vara pastorală, între Sângiorz (23 aprilie) şI Sâmedru (26 octombrie) şI iarna pastorală, între Sămedru şI Sângiorz. Miezul verii e marcat de Sântilie (20 iulie) (…) iar miezul iernii pastorale de Sânpetru Lupilor, divinitate năprasnică ce împarte noaptea de 15/16 ianuarie tainul (oi, vite, oameni, etc) lupilor pe un an întreg. Începuturile anotimpurilor pastorale (Sângiorzul şI Sâmedrul) şI mijlocul acestora (Sântilie şI Sâmpetru Lupilor) erau importante repere calendaristice pentru planificarea întregii activităţi a crescătorilor de animale, în special a oierilor. (…) Anul Nou pastoral începea în preajma Sâmedrului (14-27 octombrie), în perioada de împerechere a oilor şI de desfrunzire a codrului. Turmele ciobanilor, sterile în timpul verii pastorale, sunt fertilizate la intrarea în iarnă, în timp ce holdele ţăranilor sunt sterile iarna şI fertile vara.” (Ion Ghinoiu – Comoara satelor. Calendar popular).
În satele noastre, semnele din jur sunt de mare importanţă pentru oameni. Cu toţii cercetează cerul, încă de cu seară, pentru a şti cum va fi vremea a doua zi, dacă e rost de stat pe lângă casă sau de plecat pentru a aduna ce-a mai rămas de strâns de pe ogor. În lumea satului românesc, semnele cerului dar şI ale altor elemente din natură, reprezintă surse primordiale de orientare în privinţa organizării treburilor şI, mai ales, urgentarea unor activităţi în cazul în care aceste semne indică un pericol de vreme rea. Însă nu numai acest lucru este observat. Comportamentul vieţuitoarelor prevesteşte fie schimbări de vreme, fie indică felurite indicii despre perioada care urmează ba chiar despre recolta de anul viitor. “Dacă toamna găinile se culcă târziu, anul următor va fi un an fără mană la hotar. (…) Dacă şoarecii vara îşi adună spice multe, e iarnă grea. (…) Dacă toamna vin «turme» de grauri şI se pun printre vite la câmp, e semn de toamnă lungă, se vor coace cucuruzii. (…) În Maramureş, legătura dintre anotimpuri o exprimă astfel: mersul vremii în iarnă se «întrupchică» (sic!) cu cel de vara, iar cel de primăvară cu cel de toamna, adică de va fi iarna friguroasă, vara va fi călduroasă, iar de va fi primăvara frumoasă, tot aşa va fi toamna. (…) Din mersul vremii, în unele luni ale anului, poporul prezice mersul vremii în alte luni ale anului, între singuraticele luni e o legătură. Astfel, din lunile de iarnă se poate prorooci vremea din lunile de vară. Fiecărei luni de iarnă răspunde câte o lună de vară şI lunilor de primăvară, câte o lună de toamnă. Aşa, de exemplu, de va fi zăpadă multă în întâia lună de iarnă, atunci va fi ploaie multă în luna întâi de toamnă şI întors”.
Perioada premergătoare sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, în mentalul popular, este plină de tot felul de semnificaţii. “ Dacă toamna nu plouă până la Cuvioasa Parascheva, atunci se pune iarna curând”. ( Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român). Pe la jumătatea lunii octombrie, berbecii sunt lăsaţi între oi, astfel încât, în primăvară, cât mai multe oi să aibă miei.
Odată cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, perioada cunoscută sub numele “Vara lui Mioi” se încheie şi, în acelaşi timp, orice speranţă de vreme bună. Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, Mioi este o personificare meteorologică. A luat numele Sfântului Mioi şi, pentru că, atât la Mioi (29 septembrie), cât şi la Vinerea Mare (14 octombrie) se obişnuia să se slobozească berbecii în turmele de oi pentru reproducere, aceste zile se numeau, local, Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor.
Legenda spune despre Mioi că ar fi fost un cărăuş care nu apucase să-şi treiere grâul. “Dumnezeu se îndură de rugămintea unui cărăuş sărac, ca să-i dea şi lui «câta vară» să-şi poată treiera grâul. Mioi e chiar numele acelui cărăuş (I. Muşlea-Ov. Bârlea, “Tipologia folclorului”). Anul acesta Vara lui Mioi, declanşată la 29 septembrie, ce urmează să se încheie la 14 octombrie, a fost un pic mai rece decât în alţi ani. Mai rămân totuşi câteva zile în care este posibil ca soarele să privească un pic în urmă, astfel încât căldura care anunţă “îngropatul verii”, să se facă simţită până la 14 octombrie. Bătrânii spun că aşa cum va fi vremea de Cuvioasa Parascheva, aşa se va menţine până la Sfântul Dumitru şi că dacă nu plouă până atunci, vom avea iarnă timpurie.
