x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sfântul Antonie cel Mare, părintele monahilor

0
Autor: Luminita Ciobanu 17 Ian 2013 - 00:14
Sfântul Antonie cel Mare, părintele monahilor


An de an, la 17 ianuarie, creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe “părintele monahilor”, aşa cum este numit Sfântul Antonie cel Mare, unul dintre cei mai mari asceţi, considerat în tradiţia monastică drept întemeietor al monahismului, alături de Sfântul Pahomie cel Mare. Viaţa Sfântului Antonie cel Mare a fost scrisă, la scurtă vreme după trecerea la cele veşnice, de către ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscop de Alexandria. În “Vita Antonii” (Viaţa lui Antonie), Sfântul Atanasie cel Mare spune că Avva Antonie s-a născut în anul 251 în localitatea Coma, în Egiptul de Mijloc, într-o familie creştină înstărită, unde a învăţat să fie drept şi credincios. La 20 de ani a rămas orfan de ambii părinţi iar în grija lui a rămas sora mai mică şi gospodăria. Foarte des îşi punea întrebări despre calea pe care trebuie să o urmeze în viaţă. A găsit răspunsul într-una din zile, după ce ascultase cuvântul Sfintei Evanghelii în care Mântuitorul spune: “Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). A considerat că acest îndemn îi era adresat direct, astfel că şi-a împărţit averea săracilor, a lăsat-o pe sora mai mică în grija unei comunităţi de fecioare şi s-a retras în singurătate. Cum în acei ani nu existau schituri şi mănăstiri, cei care voiau să ducă viaţă schimnicească, în post, rugăciune şi feciorie nu plecau din sat, ci îşi construiau mici colibe la marginea lor. O vreme, Sfântul Antonie a trăit într-o astfel de colibă, sub ascultarea unui alt ascet din zonă însă, după o vreme, a lăsat bordeiul şi s-a stabilit într-un mormânt idolesc abandonat, unde a dus o viaţă de purificare interioară, cu post sever, rugăciune şi teribile lupte cu demonii.

Avea 35 de ani când a decis să se izoleze total. A sălăşluit într-o fortăreaţă părăsită, la marginea deşertului, în locul numit Pispir, pe malul drept al Nilului. Aici a petrecut 20 de ani de viaţă anahoretică. Ucenicul şi biograful său, Sfântul Atanasie cel Mare, povestea în cartea amintită: “Priveghea atât de mult că, de multe ori, petrecea toată noaptea fără să doarmă şi, aceasta făcând-o nu o dată, ci de multe ori, se minunau toţi de el. Mânca o singură dată pe zi, după apusul Soarelui. Dar se întâmpla să mănânce şi numai o dată la două zile, iar de multe ori, la patru. Iar mâncarea lui era pâine şi sare; şi băutură, numai apă. Pentru dormit se îndestula cu o rogojină. Dar, de cele mai multe ori, se întindea pe pământ”.

În anul 310 a plecat într-o călătorie la Alexandria, pentru a îmbărbăta martirii creştini prigoniţi de stăpânirea romană, în timpul persecuţiei împăratului Maximian. Cu toate că nu era cărturar, a fost învăţătorul şi dascălul multor cărturari ai vremii. Între aceştia s-a numărat şi Sfântul Atanasie, care spunea că pentru toţi a fost “ca o albină înţeleaptă”.

În anul 312, Sfântul Antonie cel Mare s-a afundat mai mult în deşert, pe muntele Qalzam, nu departe de malul Mării Roşii, unde se află astăzi mănăstirea care-i poartă numele. Aici a trăit până la mutarea sa la Domnul, petrecută în anul 356. Nu a părăsit acele locuri decât pentru a-şi vizita ucenicii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie cel Mare, greu persecutat de facţiunea pro-ariană.

Înainte de trecerea la cele veşnice, Sfântul Antonie le-a lăsat ucenicilor un testament. I-a rugat să-l îngroape într-un loc ferit, pe care să nu-l descopere nimeni. Ruga i-a fost ascultată, iar ucenicii  au păstrat taina locului în care a fost înhumat. Totuşi, în timpul lucrărilor de restaurare a mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, cercetătorii au ajuns la concluzia că mormântul s-ar afla sub sfânta masă a bisericii centrale a mănăstirii, însă, din respect faţă de testamentul lăsat de Avva, locul a rămas pecetluit, aşa cum Sfântul şi-a dorit: “(...) voi îngropaţi trupul meu (...) nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu, la Învierea morţilor, îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul”.
Citeşte mai multe despre:   Sfântul Antonie cel Mare

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de