Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Crestin ortodocsii dar si cei greco-catolici si romano-catolici il pranuiesc an de an, la 23 aprilie, pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta. Acest Sfant a trait in vremea imparatului Diocletian, fiind de loc din Capadocia si, dupa cum se spune in volumul "Vietile sfintilor de peste tot anul', era "de neam stralucit si luminat', parintii sai fiind dreptcredinciosi.

Datorita vitejiei sale a ajuns conducator de armata, in garda imparatului. In anul 303, cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfantul Gheorghe nu s-a ferit sa-si marturiseasca dreapta credinta intru Hristos. Sinaxarul ne spune ca "Sfantul acesta fiind de fata, a declarat ca este crestin, mustrand desertaciunea si neputinta idolilor, luand in ras pe cei ce credeau in ei. Neplecandu-se nici cu amagiri, nici cu fagaduintele tiranului, care facea multe ca acestea, nici de ingroziri, ci se vedea nebagator de seama de toate, pentru aceea intai l-au lovit in pantece cu o sulita. Si cand i s-a infipt sulita in trup, a curs sange mult; iar varful sulitei s-a intors inapoi si a ramas Sfantul nevatamat. Apoi, legandu-l de o roata tintuita cu fiare ascutite, care a fost pornita din sus spre o vale, si rupandu-se trupul in mai multe bucati, cu ajutorul dumnezeiescului inger a ramas el sanatos.

Si infatisandu-se Sfantul inaintea imparatului si a lui Magnentiu, care sedeau alaturi de el si aduceau jertfa la idoli pentru sanatatea lor, Sfantul a atras pe multi spre credinta in Hristos, carora din porunca imparatului li s-au taiat capetele afara din cetate. Si venind la Hristos si Alexandra, imparateasa, a marturisit pe Hristos-Dumnezeu inaintea tiranului. Au crezut si altii, multi, in Hristos, vazand ca Sfantul a iesit sanatos dintr-o varnita in care fusese aruncat. Dupa aceasta i-au incaltat picioarele cu incaltaminte de fier ce avea cuie si l-au silit sa alerge. Ci iarasi au pus de l-au batut, fara de nici o mila, cu vine de bou uscate. Iar Magnentiu, cerand semn ca sa invieze pe un mort din cei ce erau ingropati, din mormintele ce erau acolo, care erau de multa vreme morti, si facand Sfantul rugaciune deasupra mormantului, a inviat mortul si s-a inchinat Sfantului, si a slavit Dumnezeirea Lui Hristos.

Si intreband imparatul pe mort cine este, si cand a murit, a raspuns acesta ca este din cei ce au trait mai inainte de venirea Lui Hristos, adica mai inainte de trei sute de ani si mai mult si cum ca a ars in foc atatia ani din pricina ratacirii idolesti. Pentru care minune crezand multi, si inmultindu-se spre credinta, slaveau cu un glas pe Dumnezeu (...) Deci venind multi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, si inca pentru ca Sfantul Mucenic Gheorghe intrand in capistea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca sa spuna daca este el Dumnezeu, si de i se cuvine sa i se inchine lui oamenii. Iar demonul cel ce era intr-insul plangand a raspuns ca unul este Dumnezeu adevarat: Hristos si dintr-aceasta s-au tulburat idolii toti si au cazut si s-au sfaramat (...); iar imparatul a poruncit ca sa taie pe Sfantul si pe Alexandra, imparateasa, cu sabia'.

Sfantului Gheorghe a primit cununa muceniciei, fiind decapitat la 23 aprilie 303, iar Sfanta Alexandra, facand rugaciune in temnita, si-a dat sufletul Lui Dumnezeu, in aceeasi zi.

Imaginea Sfantului Gheorghe ucigand balaurul este foarte cunoscuta, fiind prezenta si pe steagul Moldovei medievale, trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos. Trebuie spus ca in reprezentarile iconografice aceasta tema este foarte intalnita, Sfantul Mucenic Gheorghe este reprezentat calare, cu o sulita in mana, omorand balaurul ce ameninta comunitatea de langa cetatea Beirutului, salvand-o de la pieire chiar pe fiica imparatului, aducand la dreapta credinta inchinatorii la idoli, mai bine de 25.000 de oameni.

Aproape un milion de romani poarta numele de Gheorghe, Ghiorghe, Gheorghita, Ghiorghita, Ghita, Ghita, George, Georgeta, Georgiana sau Geta si isi sarbatoresc astazi onomastica.