Sighişoara – 732

Sighişoara medievală îşi datorează înflorirea saşilor din Valonia, Saxonia sau Bavaria, veniţi să apere graniţele unui regat care, dacă n-ar fi fost continuu ameninţat de tătari şi n-ar fi avut opoziţia voievozilor valahi, s-ar fi întins până la gurile Dunării. Feudalii saşi descoperă, în secolul al XII-lea, bogăţiile Transilvaniei şi se stabilesc acolo, prima atestare a localităţii datând din 14 decembrie 1280. Este una dintre puţinele cetăţi medievale locuite, din sud-estul Europei, şi singura, de acest gen, din România. Numele actual, Sighişoara (din magh. Segesvar), apare, pentru prima dată, în 1431, într-un document emis de voievodul Vlad Dracul.

Multă lume caută, azi, între casele Sighişoarei, pe cea în care se spune că s-a născut Vlad Ţepeş. Istoricul Ioan Fedor Pascu, şeful echipei de arheologi care deţine un Oscar pentru Restauraţie, are propria versiune despre această casă: “Toată vânzoleala s-a pornit în 1948, când un doctor a descoperit o frescă interioară şi s-a zis că unul dintre personaje şi singurul îmbrăcat în costum oriental ar putea fi Vlad Dracul, despre care se ştia sigur că a trecut prin Sighişoara. Eu cred, mai degrabă, că personajul cu mustaţă, turban şi costumaţie orientală din acel tablou e Ali Paşa, care a stat şi el, în 1601, în Sighişoara. Saşilor nu le place deloc legenda asta cu Vlad Dracul, dar n-au ce face...”

Lipită de Casa Vlad Dracul e aşa-numita Casă cu Cerb. Din această casă a plecat, pe la 1700, primul român despre care se ştie că a ajuns în Lumea Nouă, în Pennsylvania. În viaţa lui a compus mai multe cântece religioase care se găsesc uşor în tot felul de culegeri americane din zilele noastre. Îl cheamă Kelp şi se spune că, în Statele Unite, un izvor îi poartă numele. După unii, Kelp ar fi chiar unul dintre părinţii francmasoneriei americane...

Saşii au fost majoritari şi stăpâni pe administraţie la Sighişoara, până în 1934, când victoria în alegerile locale a revenit, pentru prima dată în istoria oraşului, unui primar român. Transferul de putere pe plan local a fost însoţit şi de ultimul duel adevărat provocat de contradicţia dintre primar şi adjunctul său, sas, pe tema introducerii gazelor în oraş. S-au certat, s-au luat la palme şi au ajuns la duel. Primarul făcuse primul război la cavalerie şi mânuia bine sabia, aşa că l-a rănit. Astfel s-a încheiat duelul, dar şi supremaţia saşilor, la Sighişoara.

Saşii au construit durabil. Dr ing. Szekeres Gero, expert în urbanistică, ne spunea că orice pietricică era aşezată cu temei, pentru că de rezistenţa zidurilor depindea siguranţa locuitorilor din cetate. Constructorii erau la loc de mare cinste şi se spune că zugravii cu var ajunseseră să fie platiţi cu aur. Experienţa constructorilor de biserici a fost transmisă la constructţile civile, iar după marele incendiu din 1676, saşii au renunţat la casele din lemn şi au clădit numai locuinţele din piatră pe care le vedem azi.

Pe Lista Patrimoniului Universal, în dreptul Sighişoarei scrie aşa: “Rezervaţie de Arhitectură şi Urbanism”. Este cel mai mare şi mai complex sit românesc intrat în patrimoniul mondial, având o suprafaţă de 34 de hectare. Asta înseamnă sute de clădiri; dar şi sute de revendicări complicate...

Revenim şi spunem că, într-adevăr, saşii din Sighişoara au fost consideraţi cei mai liberi, dar şi cei mai conservatori din toată Transilvania, motiv pentru care cetatea s-a păstrat aşa de bine. Mediaşul şi-a dărâmat zidurile de apărare, Sighişoara, nu. Siguranţa saşilor sighişoreni venea şi din privilegiile pe care le-au dobândit ca grăniceri. Un turn ciudat străjuieşte azi intrarea în oraş, dinspre Sibiu. Legenda spune că acesta e mausoleul unui paşă, înmormântat cu tot cu elefantul pe care stătea când a-ncercat, la jumătatea secolului al XV-lea, să cucerească cetatea. “Turnul din Chip”, cum i se spune, poate fi considerat un simbol al libertăţii locuitorilor din Sighişoara. Călătorul prin cetate nu va ocoli însă nici celelalte “turnuri” ale ei: Turnul cu Ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Tăbăcarilor (fiecare dintre ele, în trecut, aflate în grija câte unei bresle din cetate).