x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ştefan Mihăilescu Brăila sau "Masca tragică"

0
Autor: Carmen Anghel 18 Sep 2012 - 21:00
Ştefan Mihăilescu Brăila sau


A fost uluitor in "Regele moare", in "Domnul Puntilla", in "Arturo Ui", in "Secretul lui Bachus", in "Comoara din Vadul Vechi" si in alte zeci de roluri. Stefan Mihailescu Braila, actorul al carui geniu nu s-a putut masura vreodata...

A fost admirat, invidiat, temut. Dar a murit parasit de toti cei care ii fusesera colegi sau invatacei pe scena, la 19 septembrie 1996. Se nascuse la 3 februarie 1925. Inainte de a ajunge in teatru, in 1949, a muncit pe branci in port, inclusiv ca salahor. Dar lumina geniului avea sa iasa la suprafata. Ce a urmat, doar cei mai nepriceputi pot avea indoieli.

Era un geniu? Era greu de suportat? Era zgarcit? Era rau? Era urat? Era interesant ca barbat? Cum era? "Doi ochi mici, foarte apropiati, negri, stralucitori. Si nasul acela era asa de proeminent, incat facea impresia ca trage si ochii dupa el. Era un barbat de 1,62, maximum 1,65 metri, ceea ce era foarte greu de acceptat pentru un barbat. Lat in umeri, cu alura sportiva, foarte agil, cu gesturi spontane, mergea cu gatul intins, asa, ca sa para mai inalt. El a suferit mult ca era scund. Mergea foarte repede, era sprinten, ii placea sa mearga pe jos, sa-l vada lumea. Si era cand cu capul invartit la dreapta, cand la stanga, sa vada daca este observat, daca-l recunoaste cineva.(...) Ii placea sa fie-n centrul atentiei. "Era ciudat. Foarte generos si foarte avar in acelasi timp. Nu era modest. Isi cunostea bine valoarea." (Chira Dragomir, sora sotiei sale)

"Totusi, cum era? Nimeni nu l-a numit «Inegalabilul». «Actorul cu majuscule», «Marele actor», «Cel unic», «Cel mai iubit dintre actori», «Un erou al teatrului romanesc», dar toata lumea i-a recunoscut genialitatea. Biografia lui n-a facut istorie in viata teatrala romaneasca, dar... rolurile lui au facut senzatie ca si cum asa trebuia sa fie. N-au mirat pe nimeni, asa cum nu mira pe nimeni anotimpurile... Regizorilor le era frica de el, il distribuiau greu. Partenerii, bieti oameni pe acest pamant, ii cautau mai degraba «sordidul» din viata decat «fantasticul» de pe scena. Era atipic. Dezradacinat. Fara prieteni. Si, peste toate, mai era si constient de valoarea lui mare, foarte mare." (Rodica Mandache)

Cum era ca actor? Stefan Mihailescu Braila: "Nu militez pentru simplitate si sinceritate in joc. Adica actorul sa fie convins in tot ceea ce face, in numele personajului. Sunt desigur pentru o simplitate in joc, dar o simplitate colorata si stralucitoare. Si asta e un proces chinuitor. Adica actorul sa caute, sa caute, sa scormoneasca mereu, sa-si verifice mereu posibilitatile. Astazi, actorii... unii cauta, se framanta, altii insa dorm si se trezesc numai la aplauzele adresate celorlalti actori si nici atunci de-a binelea!" (din interviul acordat lui Valentin Silvestru, in anul 1964)

Rodica Mandache: "Avea o permanenta «masca tragica», cu care putea juca orice, chiar si comedie BUF. Chipul lui era cum era. Nu semana nici cu Adonic, nici cu Antinous si totusi crea o fascinatie magnetica. Publicul simtea asta si il cauta incantat si-n viata de fiecare zi.

Spun a mia oara: Era constient de genialitatea talentului sau. Isi controla chimia artistica, stia multe despre el. Avea siguranta a ce poate fi. Si asta-l facea usor antipatic celorlalti, care erau si ei talentati, dar altfel. Spre normalitate. El nu era normal. Era genial".

"Braila era fioros. Te ingheta pe scena cu pofta unui Polifem flamand si intrezareai doar cum apoi se linge pe buze incantat. Imi spunea ca joaca pentru partener. In «Escu», in monologul de final, cazand de pe scaunul pe care isi tinea discursul, imi improvizam o miscare cu spatele la public, ca sa nu se vada ca mor de ras. Nu puteam ramane in personaj atunci, deveneam spectator.(...)" – Olga Bucataru.

Finalul. Finalul a fost dramatic. Singur. Suferise doua accidente vasculare. Nu mai avea roluri. Avea dificultati materiale. Nu mai era stapanul scenei. Apoi a venit cel de-al treilea accident vascular. Fatal. A fost atat de singur. Cata lumina daruise...

N.R.: Citatele au fost preluate din Editia de Colectie Stefan Mihailescu Braila 2008 si din volumul "O carte atipica, despre un actor atipic Stefan Mihailescu Braila", autor Rodica Mandache.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de