Sub semnul creştinismului mito-folcloric

Am intrat in Saptamana Patimilor iar Calendarul Popular se afla din nou sub semnul crestinismului mito-folcloric, dominat de sincretismul de netagaduit al elementelor crestine si pagane. Sunt sapte zile cosmice, in care timpul se degradeaza progresiv, se intorc acasa sufletele mortilor, se inchide Raiul iar Mantuitorul este tradat, chinuit si ucis. Dupa trei zile de haos si intuneric, in care omenirea ramane fara protectie divina, se infaptuieste miracolul Invierii Domnului, urmat de actele de purificare din Saptamana Luminata. In toata aceasta perioada se fac sacrificii animale, se prepara alimente rituale, se aprind lumini, se crede ca animalele vorbesc si comorile ard.

Ceea ce se cunoaste mai putin este faptul ca, la fel ca in cazul tuturor sarbatorilor de la noi, si in aceasta zi, miracolul Invierii lui Iisus Hristos s-a suprapus peste rituri stravechi de renastere si reinviere, provocate de explozia de lumina si viata din anotimpul pascal. Astfel, momentul Pascal celebreaza deopotriva misterul crestin al invierii Mantuitorului, precum si pe cel al renasterii universului, sacralizat ca urmare a invierii hristologice. Este un interval de timp in care are loc o sacralizare a spatiului iar casa, gospodaria, gradina ­ primenite si impodobite in perioada prepascala ­ se incarca acum cu noi valente spirituale.

Taranii ii spun Saptamana Mare si respecta toate cutumele impuse de cel mai intens timp festiv de peste an. In Calendarele Poporului Roman, Antoaneata Olteanu sustine ideea unei "adevarate Saptamani Negre, demonizate prin excelenta in intregul ei", aducand nenumarate si convingatoare argumente mito-folclorice. La polul opus, etnologul Marcel Laptes vorbeste despre o saptamana miraculoasa si fasta, in care se deschid cerurile, iar Dumnezeu coboara pe o scara de ceara printre noi. Saptamana incepe cu Lunea Mare sau Sfanta de nici nu banuiesti ca ar putea urma o Marti a Dracului sau Martea Seaca, deschizatoare a unei adevarate serii de sapte sau noua marti, cunoscute sub denumirea de "Oloagele". Odinioara, in aceasta zile se practica scalda rituala pentru a "seca" bolile si, fiind "rea de saracie", se celebra prin nelucrare, ca sa nu sece laptele si granele. Miercuri, in schimb, era permisa munca la camp, iar seara tinerii plecau in afara vetrei satului sa adune crengi de alun. Cu ele, in zorii zilei urmatoare, faceau un foc in curtea casei cu credinta ca la flacara lui vin sa se incalzeasca sufletele mortilor. In alte parti, noaptea de miercuri spre joi era consacrata "strigarii peste sat", un fel de judecata a comunitatii in care faptele rele, odata rostite, erau iertate iar toti oamenii se puteau bucura de marea sarbatoare. De la etnologul Pamfil Biltiu aflam ca in Maramuresul Voievodal miercurea din Saptamana Mare se numeste "Miercurea Milostivelor" si ca este interzis lucrul de orice fel: "O femeie de la noi a dus panza si a spalat-o. Si a intins-o pe prund sa se uste. Dar nu a trebuit sa o spele si s-o-tinda in ziua aceie, ca nu-i slobod. Si a zis ca a venit un vant mare, mare de tot, si a luat-o de acolo si a intins-o pe langa o rachita si n-a mai ales nimic, nimic din ea". Ca sa iesim din zona demoniaca a acestor zile sa incheiem sirul elementelor precrestine ale calendarului nostru popular cu unul dintre cele mai surprinzatoare obiceiuri, consemnat de Antoaneta Olteanu: "Prin unele sate din Dolj este obicei ca miercuri, in Saptamana Patimilor, pe dupa chindie, copiii cei mici sa se duca cu colindul. Pornesc asa cate doi, din casa in casa, spun colindul din gura si suna din clopotei. Lumea se veseleste atunci, ca se apropie Pastele si da baietilor oua pentru rosit. Cei doi copii, ajunsi in fata casei, incep: Catii-Matii,/ Toarce caltii!/ Ori i-ai tors,/Ori i-ai ros./ Scoate tolul sa ti-l vaz/ Si de-l ai/ Sa te-nduri si sa ne dai/ Cele oua-ncondeiete/ De colo, din cobilete,/ Unu mie,/ Unu tie/ Si unu de tovarasie,/La anu si la multi ani!".