x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Timp ritual la început de an: Boboteaza și Sântionu’

0
Autor: Iulia Gorneanu 06 Ian 2014 - 16:04
Timp ritual la început de an: Boboteaza și Sântionu’
Vezi galeria foto


Avem nevoie mai mult ca niciodată de poveștile noastre, de legendele și semnele noastre, de limba bătrână. Avem nevoie să aflăm și să înțelegem ritualurile moșilor noștri, credințele lor despre lumea văzută și cea nevăzută. Cunoscându-le le vom iubi, iubindu-le ne vor proteja. În fiecare zi pierdem cuvinte, muzici, pierdem căsuțele albastre, jocurile copilăriei, leacul plantelor, sacralitatea dansurilor, obiceiurile de peste an, pierdem dimensiunea magică a sufletului și a lumii. În fiecare zi ne vindem lăzile de zestre, maramele, iile, sunt pline târgurile de ele, fără de preț, neprețuite, așteaptă pe tarabă să le luăm acasă, să le deslușim semnele, să ducem mai departe povestea femeii care le-a cusut, o poveste care vine din neolitic și care, dacă îi dăm o șansă, poate să fie fără de fârșit…

“Timpu’ trece și noi nu-l putem opri, legea lui îi legea noastră”, îi spunea un țăran dintr-un sat hunedorean etnologului  Marcel Lapteș. Despre legea timpului vom povesti și noi, încercând să reconstituim calendarul nostru popular, un calendar care rostuia mai presus de a o organiza, un calendar care împărțea timpul în sacru și profan, un calendar străvechi care a ajuns până în zilele noastre, grație misteriosului cod al culturii orale. 

Suntem la început de an, când țăranul spunea că “se așează vremurile” și vroia să afle cum îi va fi anul și viața. Pentru asta deschidea Gromovnicul din bătrâni, făcea și desfăcea calendare, al foilor de ceapă,  al cărbunilor, privea cerul, număra stelele- logostelele, întreba zodiile, se alia cu apa, cu pământul, cu focul ... Sunt  zile de început, timp magic, timp ritual care se încheie astăzi, de Bobotează, ziua în care se crede că s-a făcut lumea.

Cum sar scânteile din jăratic/ așa să scânteie și inima lui…
Boboteaza şi Sântionul închid cercul sărbătorilor de iarnă. Timpul se purifică prin apă și foc iar practicile magice sunt mai intense ca niciodată: se colindă, se fac farmece, se descântă, se ghiceşte viitorul, se află ursitul, se fac prorociri asupra vremii şi rodului noului an. Oamenii aprind focul viu, afumă casa și grădina pentru alungarea duhurilor rele, pentru atragerea norocului și a belșugului, practică un ritual agrar străvechi de stimulare a recoltei numit Ciuralexa, Chiraleisa sau  Kira Leisa.  Feciorii aprind "focul de Bobotează" și sar peste flăcările lui domolite pentru a-și purifica trupul și sufletul. Fetele mari îl “vrăjesc” pe cel din vatră, printr-un intens descântec de dragoste: “Foc, focuşoru’ meu/ eu te-oi învăli,/ tu nu te învăli,/ eu oi durmi,/ tu nu durmi,/ eu oi somna,/ tu nu somna,/ eu oi visa,/ tu nu visa./ Să te faci laur, balaur,/ cu solzii de aur/ să te duci la ursitul meu/ şi să mi-l aduci …”.   Focul este întruchiparea soarelui pe pământ, flacăra vieții, a inimii, a puterii de zămislire. Este simbolul sacru al vetrei casei, purtător al luminii spirituale. 

Apa sacră

Apa apare din razele lunii și din lacrimile zeiţei Zorilor, spală păcatele moştenite de la strămoşi şi generează renaşterea. Urările și refrenele colindelor provoacă puterea soarelui prin invocarea înfloririi, a florilor dalbe de măr. “Dacă am dat Boboteaza la spate, am pus mâna pe primăvară”, spun țăranii. Apa, prin sfințirea ei în ziua de Bobotează, capătă valențe magice iar acestea se extind asupra oamenilor, a comunităţii, a câmpului roditor, protejând lumea întreagă și alungând bolile, dracii, strigoii, şerpii, lupii... Este momentul din an în care se arată Solomonarii, ținând Cartea Tainelor Lumii într-o mână iar în cealaltă un căpăstru din coajă de tei. Ei sunt stăpânii norilor aducători de furtună, cei care hălăduiesc pe cer călare pe balauri și  abat grindina după bunul lor plac.

Creștinism și păgânism în hotarul satelor noastre. Bătrânii spun că apa sfinţită astăzi are puteri miraculoase și că nu se “strică” niciodată. Fetele care se spală pe față cu apă neîncepută în ziua de Bobotează vor fi frumoase și iubite iar feciorii care se scaldă în râu vor fi neînfricați și sănătoși tot anul.  Ceremonia creștină are loc la o fântână din sat, în curtea bisericii sau în vecinătatea unei ape curgătoare. În ultimul dintre locurile amintite, după ce preotul aruncă crucea în râu, bărbații (Feciorii, acolo unde există Ceata Junilor/Feciorilor) intră în apă după ea. Despre cel care scoate crucea la mal se spune că va avea noroc iar, dacă este fecior, că se va însura în acel an. Se mai crede că atunci când preotul aruncă crucea în râu, ies dracii din apă și fug pe câmp, putând fi văzuți și biruiți doar de lupi.  După sfințire, apa se transformă în agheasmă. Oamenii o iau acasă în vase special pregătite și toarnă câte puțin din ea în toate fântânile care le ies în cale. Își stropesc apoi casa, șura, animalele și livada, într-un străvechi ritual de purificare. Un  ritual asemănător are loc în satele transilvane de Sântion și poartă numele de “Udatul Ionilor”. 

Din bătrâni

Practici populare străvechi sunt active încă și nu stingheresc deloc venirea preotului cu Botezul. Sub scaunul pe care se presupune că se va așeza, se pun boabe de porumb “ca să stea cloștile pe ouă" și busuioc "ca să vină pețitorii”. Cea mai bătrână femeie din casă agață un fuior de cânepă la cruce, cu credința că Maica Domnului va face din el un năvod și va prinde sufletele morților aflate în iad pentru a le ridica în rai. Fetele de măritat își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și își pun busuioc sub pernă ca să-și viseze ursitul. În unele locuri, așează într-o farfurie cu apă două lumânări iar dacă acestea se atrag e semn că se vor mărita cu alesul inimii. În  altele, fetele pun busuiocul dincolo de prag și, dacă îl găsesc a doua zi “argintat”, înseamnă că  ursitul va fi  plin de arginți. Se mai credea că pomii încărcaţi cu promoroacă sunt semn de belșug, că șuierul crivățului anunță un an rodnic iar sloiurile la streşini, primăvară timpurie. În satele noastre ritualurile s-au amestecat, creștinismul a biruit în lege și obiceiurile pământului au dăinuit în fapte: “La Bobotează afumam grajdurile cu tămâie, pân-ce să dee Dumnedzău roade în bucate. Apoi, doi coconi ai casî, o bărbatu’ casî dacă nu-s coconi, apoi cu colacu’ în mână și cu lumina aprinsă înconjura casa de trii ori șî strâga: Kir Alexa, Doamne, / Grâu de primăvara / Șî-n pod șî-n cămară”. (Graiul Maramureșului, 1925).

Timp ritual – Spartul Cetei de Feciori


Cerurile sunt deschise, comorile ard, îngerul păzitor îi arată fetei de măritat cum îi va fi soarta, solomonarii apar printre oameni iar viitorul se poate “vedea” în oglindă.  Sunt zile marcate de începerea simbolică a lucrului, stând sub semnul observaţiilor astronomice, al întocmirii calendarului meteorologic, al  încercării norocului. De Bobotează, Cetele de Feciori se sparg, nu înainte de a organiza o ultimă masă la casa gazdei, unde toţi cei prezenţi rup o bucată din colacul ritualic. Se colindă gazda, părinţii spirituali ai feciorilor pe durata cetei, după care urmează un joc ce marchează sfârşitul petrecerii comune şi totodată anularea atribuţiilor pe care ceata le-a avut în perioada dintre ani. Capra, turca, cea care a prins viață de Sfântul Nicolae, odată cu ceata pe care a însoțit-o ceas de ceas, dansează solitar înaintea morții. Jucând rolul zeului-An, masca este omorâtă simbolic spre a renaște, odată cu timpul calendaristic.  Toate acestea, urmate de scenariul înmormântării și al ospațului funerar sunt relicte ale sacrificiului regelui Saturnaliilor, practicat în sud-estul Europei acum mai bine de zece mii de ani. De atunci a ajuns până la noi obiceiul colindatului de ceată bărbătească, înscris în urmă cu două luni pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO. Anul s-a înnoit, timpul a fost revigorat  iar la toată această renaștere  a lumii, contribuţia cetei colindătorilor a fost decisivă. Se încheie o perioadă  marcată de veselie, în timpul căreia au fost îngăduite excesele de comportament. “Jocul beţivului”, practicat de unele Cete de Feciori din Țara Făgărașului în ziua de Bobotează, este doar un exemplu ce aminteşte de “bețiile rituale”, de acel “desfrâu sacru”, al sărbătorilor dionisiace legate de moarte şi renaştere, ca mod de a reacţiona la crizele din viaţa divinităţii, a lumii şi a omului.
 
Iordanitul femeilor – relict matriarhal

Femeile, la rândul lor, se organizează și ele în cete pentru a petrece la început de An Nou. Obiceiul se numește Tontoroiul/Carnavalul/Iordanitul femeilor, are loc în ziua de Sântion, și reprezintă un relict clar al perioadei matriarhale. În această zi sunt abolite normele stricte ale satului tradițional, femeile sunt considerate mai puternice decât bărbaţii, preluându-le libertatea și comportamentul excesiv. Într-o ceremonie specială sunt primite tinerele neveste în comunitatea femeilor măritate, după care îşi aleg o gazdă unde petrec până în zori, dansând, cântând și bând peste măsură. Este vorba despre o reprezentare a unor vechi ritualuri feminine de iniţiere, care se regăsesc şi în alte momente de peste an. Cum este firesc, sărbătoarea creştină a influenţat-o pe cea păgână, atât prin ceremoniile de celebrare a celor ce poartă numele sfântului, cât şi prin fixarea “Zilei moaşei” pe 7 ianuarie, Ioan Botezătorul fiind considerat și patronul pruncilor.  Legenda spune pune că naşterea lui a fost  vestită de înger, că mai târziu a fost păstor de capre, că propovăduia pocăinţa şi îi boteza în apele Iordanului pe cei care îi ascultau predicile. Când unii oameni s-au grăbit să îl considere Mesia, Sfântul Ioan Botezătorul le-a spus: “sunt solul trimis să pregătesc cale înaintea Lui”. Lumea noastră s-a împărțit în “înainte de Hristos” și “după Hristos”. Înseamnă oare că nu suntem buni creștini dacă vrem să știm și ce a fost “înainte”? Eu cred că doar atunci vom fi întregi și vom ști cu adevărat cine suntem  De pe o monedă romană, Ianus,  marele zeu cu două feţe – una întoarsă spre anul care a trecut iar cealaltă îndreptată spre anul ce tocmai a venit, stă  între cele două lumi și zâmbește misterios…


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de