x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Un secol de Gheba

Un secol de Gheba

de Carmen Anghel    |    14 Aug 2012   •   21:00
Un secol de Gheba

Astazi se implinesc 100 de ani de la nasterea matematicianului Grigore Gheba. Un nume pe care multi dintre noi l-au simpatizat. Dar au fost si multi care au scrasnit din dinti atunci cand, la scoala, ti se cerea, in vacanta, sa lucrezi nu stiu cate capitole din "Gheba". Daca nu stiai sa lucrezi din Gheba, nu luai examenele de admitere, de treapta, de orice or fi fost ele.

Grigore Gheba s-a nascut la 15 august 1912, intr-o familie saraca din satul Dumitresti din Vrancea. Astazi, satul, pe pagina sa de web, se mandreste cu bogata minte a lui Grigore Gheba. A scris zeci de culegeri de probleme de matematica pentru elevi, editate in peste sase milioane de exemplare.

A absolvit Scoala de Ofiteri in Rezerva de la Bacau si, mai apoi, Facultatea de Matematica a Universitatii Bucuresti. S-a inrolat voluntar in Armata Romana. A luptat ca sublocotenent de artilerie pana la Cotul Donului. Acolo avea sa fie capturat de rusi si, timp de un an, a stat prizonier.

"Pasiunea mea pentru matematici m-a subjugat de copil, marcandu-mi intreaga existenta. Ca elev, apoi ca student, iar mai tarziu ca profesor nu m-am impacat defel cu insusirea superficiala a notiunilor de matematica, dar mai ales cu modul de prezentare de catre profesori, care sigur respectau manualele, neclare si confuze, pline de erori", spunea profesorul Grigore Gheba.
Toata viata a predate la Scoala Generala 146 din Bucuresti. A murit in septembrie 2004.

×