x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 29 decembrie 2006

Vineri 29 decembrie 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    29 Dec 2006   •   00:00

Este ziua 363 a anului
Au mai ramas 2 de zile

SOARELE
  • Rasare la 7:54
  • Apune la 16:46

    LUNA
  • Rasare la 12:36
  • Apune la 02:05
  • Luna in crestere 27 decembrie
  • Luna plina 3 ianuarie
  • Luna in descrestere 11 ianuarie
  • Luna noua 20 ianuarie
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi sunt praznuiti cei paisprezece mii de prunci ucisi de Irod. Acesta a poruncit magilor sa se intoarca pe la el ca sa-i spuna si lui unde este Imparatul, Care S-a nascut si pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru a se inchina si el Lui. Ingerul Domnului insa le-a spus magilor sa nu mai treaca pe la Irod, ci sa se duca pe alta cale in tara lor. Irod, vazand ca a fost inselat de magi, s-a suparat tare. A trimis ostasi ca sa omoare pe toti pruncii, din Betleem si din imprejurimi, de la doi ani in jos. Nu-si dadea seama, ca omul nu poate impiedica voia lui Dumnezeu. Asa, Irod a pricinuit pruncilor imparatia cerurilor, iar lui si-a pricinuit osanda vesnica.

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. 14.000 de prunci ucisi de Irod;
  • Cuv. Marcel
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Prunci Nevinovati, mucenici
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. copii ucisi de Irod;
  • Sf. Marcel, calugar
  • PROVERBUL ZILEI
    "Unde e muierea nu mai are dracul nimic de facut"

    "Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti

    Capricorn (21 decembrie - 19 ianuarie)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1541 - Tratatul de la Gilau; in schimbul domeniului Zips si al unui subsidiu anual de 12.000 de galbeni, Isabella vaduva lui Ioan Z·polya restituie lui Ferdinand coroana regala si ii cedeaza cateva cetati si orase din Ungaria si Transilvania; ratificat de Ferdinand de Habsburg la 23 aprilie
  • 1542, iar de Isabella la 26-27 iulie 1542;
  • 1910 - Demisia guvernului liberal, condus de I.I.C. Bratianu; se formeaza un guvern conservator, in frunte cu P.P. Carp, care promoveaza o sustinuta si eficienta initiativa legislativa;
  • 1918 - Decret-lege prin care se hotaraste ca locuitorii Romaniei, majori, fara deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetatenesti si vor putea sa le exercite daca vor face dovada ca sunt nascuti in tara si nu sunt sau n-au fost supusi unui stat strain;
  • 1919 - Parlamentul voteaza legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crisanei, Maramuresului, Banatului, Bucovinei si Basarabiei cu Romania.
  • In lume
  • 1845 - Texas este recunoscut ca al 28-lea stat al Statelor Unite;
  • 1911 - Sun Yat-sen devine primul presedinte al Republicii China.

    Nascuti la 29 decembrie
  • 1709 - Imparateasa Elisabeta a Rusiei (m. 1762);
  • 1972 - Jude Law, actor britanic.
  • CLICK ISTORIC
    Astazi se implinesc 163 de ani de la nasterea reginei Elisabeta (Carmen Sylva). S-a nascut la Neuwied, Germania, ca cel dintai copil al familiei printului de Wied. A venit in Romania la varsta de 26 de ani, pentru a se casatori cu Karl von Hohenzollern, care a guvernat sub numele regal de Carol I de Romania. Dupa Razboiul de Independenta din 1877 si Tratatul de la Berlin (1878), Romania a fost recunoscuta ca regat si Elisabeta a devenit prima Regina de Romania. Se spune ca si-a ales pseudonimul literar din dorinta de a canta deopotriva padurile natale si pe cele din muntii patriei adoptive (Carmen - cantec, Sylva - padure). Debuteaza in 1880, publicand, la Lepzig, doua volume de versuri. Carmen Sylva poate fi considerata "animatoarea artei romanesti", dupa cum spunea Al. Tzigara, nu numai datorita propagandei culturale pe care o face in strainatate, cat si prin sprijinul acordat unor oameni de cultura ca: Alecsandri, Grigorescu sau Enescu. Opera culturala a reginei, poate pe nedrept restransa la cateva randuri, nu este egalata decat de activismul social pe care l-a insufletit. Considerata a fi organizatoarea asistentei sociale din Romania, Elisabeta a infiintat pana in 1906 nu mai putin de 14 societati filantropice si nationale. A murit cu putin timp inainte ca Romania sa declare razboi Germaniei si a fost ingropata la manastirea de la Curtea de Arges.

    Credinte populare, traditii, semne
    Buhaiul este un obicei agrar structurat dupa modelul colindelor, practicat la Anul Nou, sinonim cu Plugusorul (Moldova). Buhaiul, denumire populara a taurului, a fost, inainte de aparitia crestinismului, unul din substitutele zoomorfe ale zeului trac Dionysos si ale zeului iranian Mithra, jertfit in ziua de 25 decembrie. Acelasi nume, buhai, il poarta si piesa din recuzita cetei de plugusor sau de buhai. Cu acest instrument se imita, in timpul colindatului, ragetul taurului, straveche divinitate agrara. Buhaiul se confectioneaza dintr-un vas de lemn (putina, donita, cofa), impodobit pe dinafara, careia i se scot cele doua funduri. Una din gurile vasului, care functioneaza drept camera de rezonanta, este astupata cu o piele de animal (oaie, capra, vitel) bine intinsa si cu un orificiu prin care trece o suvita din par de cal. Buhaiul este purtat de un membru al cetei sau, cand acesta are dimensiuni mai mari, in sanie sau caruta trasa de boi sau cai. Prin trecerea parului de cal printre degetele umezite se obtine un sunet grav, ciudat si nemuzical, care aminteste de mugetul sau ragetul taurului infuriat. Instrumentul si glasul acestuia pastreaza amintirea scenei sangeroase cand era jertfit taurul, substitut al zeului Dionysos si a zeului Mithra, peste care crestinismul a suprapus Nasterea Domnului Iisus. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar romania