Zilele Cailor lui Sântoader

Suntem la inceput de an agrar si am intrat in anotimpul cald, situat sub semnul calului. Zilele lui Santoader au inceput martea trecuta, si de atunci fiecare zi a fost patronata de un cal din herghelia lui divina. In unele locuri, sarbatorii ii sunt consacrate sase zile, in altele – noua sau chiar 12. "Caii lui San-Toader sunt in numar de sase (...). Ei vin sambata seara la ora 6, in prima saptamana din Postul Pastelui si stau pana joi la amiaza, in saptamana a doua, cand li se dau sase gramezi de porumb, pentru ca nu au facut rau in sat. In timpul acestor zile nu e voie sa canti, sa petreci sau sa lucrezi, de la ora 6 seara pana la 6 dimineata, pentru ca ei te calca in picioare. Nu te poti feri, pentru ca ei iau diferite chipuri de oameni." (Tony Brill)

Sambata a fost ziua celui mai rau dintre ei, considerat si capetenia acestor naprasnice reprezentari hipomorfe. Taranii ii spun "Santoaderul cel Mare" sau "Santoaderul cel Schiop" si – la fel ca in cazul Filipului cel Schiop (zeul insemnat al lupilor, cel mai cumplit dintre Filipi) – il considera conducatorul lor. Tot ei povestesc ca, mai demult, cand era respectata sarbatoarea cu toate interdictiile si obligatiile rituale impuse, Santoaderii puteau fi vazuti de om. Acum insa nu se mai arata, pentru ca nimeni nu mai crede in ei…

Despre aceste personaje mitice cabaline, asema­natoare centaurilor, se spune ca ar avea puterea de a purifica timpul si spatiul la intrarea in primavara, "Caii lui San-Toader sunt feciori frumosi, facuti din feciorii care si-au parasit iubitele, dar fiecare are coada si copite". (S.Fl. Marian) Etnologul Ion Ghinoiu ii defineste drept "semizei care puneau capat sezatorilor si petrecerilor din timpul iernii", pe cand Otilia Hedesan ii considera "morti nelinistiti, nesatisfacuti sub aspect erotic, vagabonzi peste hotarele vietii cu moartea, veniti sa-si caute iubitele ramase in lumea noastra si grabiti ca, la cea mai mica neatentie a acestora, sa le ia definitiv cu ei, pentru a-si asigura linistea in lumea de dincolo".

Asa se explica existenta, pe langa ritualurile de protectie magica, a unor obiceiuri relationate cu caracterul postfunerar al sarbatorii, cum ar fi pregatirea si impartirea colivei, ri­tual sacrificial inchinat initial unei divinitati agrare si preluat de cultul crestin cu semnificatia de pomenire a mortilor. De asta data se numeste Coliva lui Santoader, iar parte din aceasta se pastreaza in casa, cu credinta ca ar avea proprietati tamaduitoare. Se spune ca, daca nu dai nimic de pomana in Sambata Santoaderului, iti trage dracul caii de coada.

Tot in acest interval de zile festive, prag intre anotimpuri, are loc ceremonialul bazat pe un juramant juvenil facut intr-un cadru ritual solemn, care marcheaza despartirea de copilarie si trecerea pragului spre o alta etapa a vietii: Infratirea/ Infartatitul. "Fratii de cruce sunt doi prieteni foarte intimi, gata sa sara in foc si in apa unul pentru altul. Deviza fartatilor este iubirea pana la moarte. Nu se cearta si nu se tradeaza, fie chiar moarte de om; un frate de cruce valoreaza mai mult decat un frate bun, tainele lor nimanui nu si le spun." (Em. Elefterescu, 1924)

Despre Caii lui Santoader se mai spune ca, in galo­pul lor, "rup lantul lui Santion, pentru a inlocui iarna cu vara". De aici probabil ca s-a im­pamantenit obiceiul numit Incura­tul sau Incurarea (alergarea) cailor, care a "rupt" hotarul satului, ajungand pana la Bucuresti, unde se organizau mult asteptatele intreceri de cai. "In aceasta zi (Duminica San­toa­derului) se Incura caii (…) ca sa fie iuti si sanatosi peste an ca si caii lui Santoader, cu care alearga dupa soare". (Th. Sperantia) Despre incercarea soarelui de a fugi de pe cer, babele cosmice si multe alte legende uitate ale romanilor vom povesti maine.