Ziua Moşului Alexie, cel care aduce primăvara

Pe 9 martie, Calendarul Popular al Românilor aducea Moşii de Primăvară, Mucenicii, cum i se mai spune sărbătorii prin satele noastre. Se povesteşte că, în dimineaţa acelei zile, patruzeci de moşi  au bătut cu ciomegele în pământ ca să intre gerul iar alţi patruzeci au făcut acelaşi lucru ca să scoată afară căldura şi să răsară iarba verde. Tot atunci, bărbaţii aprindeau Focul de Mucenici, numit şi Focul Sfinţilor. Proiecţie simbolică a soarelui pe pământ, focul ardea anotimpul cel vechi şi îmbătrânit, pentru a-l face să renască pe cel nou, aducător de vigoare şi viaţă. Totodată, are un rol apotropaic, fertilizator şi magic. Copiii săreau peste focurile aprinse pentru a fi feriţi de boli, femeile presărau cenuşă de jur împrejurul gospodăriei, formând un cerc protector împotriva şerpilor, bărbaţii întreţineau flăcările cât mai mult timp, cu credinţa că astfel îi încălzesc pe cei 40 de Mucenici… 

Pentru spiritele acestor strămoşi mitici femeile pregătesc preparate rituale, consumate ulterior în context ceremonial sau împărţite de pomană. Li se spune mucenici, măcinici, brânduşi, brânduşei, sau sfinţişor şi au formă de opt, de albină, de porumbel sau chiar de om, ecou prin veacuri al sacrificiilor umane atestate în ceremoniile Anului Nou, celebrat în vechime la echinocţiu de primăvară.

Dacă în cazul Moşilor de Primăvară sărbătoarea bisericească a celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia a eclipsat-o pe cea populară, nu acelaşi lucru se poate spune despre sărbătoarea celebrată o săptămână mai târziu. Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, prăznuit de biserică pe 17 martie, este “detronat” în memoria colectivă a satului românesc de Moş Alexe sau Alexie cel Cald,  patron al şerpilor, al peştilor, al tuturor vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre şi bolovani, în ape curgătoare şi stătătoare. De Moşul care aduce primăvara.Dintr-o legendă din Bucovina aflăm că, dacă n-ar fi fost Moş Alexe, Soarele ar fi reuşit să fugă de pe cer. Se povesteşte că s-a suit Soarele într-o teleagă trasă de nouă cai înaripaţi, iar fiecare cal era mânat de către o Babă, în frunte cu Baba Dochia. Şi s-a clătinat atunci temeiul lumii iar  ploile şi  ninsoarea nu mai conteneau. Văzând toate acestea, Sân-Toader, cel care păzeşte poarta dinspre miazăzi a cerului, a luat şi el nouă cai şi a încălecat pe fiecare cal câte un Moş. Dar Babele, “mai rele decât dracul”, au mânat de-au scos sufletul din caii lor, până ce teleaga Soarelui a reuşit să treacă de poarta cerului. Opt zile au căutat Moşii Soarele, opt zile în care Babele afurisite au întunecau cerul şi pământul… Dar, într-a noua zi, norocul face ca Alexie, Moşul cel de-al nouălea, să apuce tocmai drumul pe care fugise Soarele şi să-l zărească. “Şi acum fug toţi moşii împreună după Soare. Şi în ziua asta se dezmorţeşte firea şi ies toate gângăniile pământului la iveală, şi şerpii, şi broaştele, şi tot ce-a dormit peste iarnă. Dar dacă n-ar zări Moşul Alexe pe sfântul Soare, gângăniile ar trebui să mai doarmă până în ziua când ar găsi drumul Soarelui. Şi fug nouă zile Babele, până să deie Sân-Toader de veste că i-a scăpat Soarele; şi fug nouă zile moşii după Soare, până să-l zărească; şi trec nouă zile până ce apucă să iasă toate vietăţile din pământ, ca semn de bună veste că n-are să piară pământul. Şi de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai straşnică babă, sunt nouă zile până la Sân-Toader şi de la Sân-Toader sunt nouă zile până la Alexe, omul lui Dumnezeu, şi de la Alexe - nouă zile până la Buna-Vestire”. (S. Fl. Marian)

Alexie cel Cald a deschis pământul să iasă toate vietăţile ascunse de frigul iernii, a dat porunca peştilor să se împraştie prin apă, a dezlegat glasul broaştelor, a dăruit aripi fluturilor, a adus primăvara. Prisăcarii au scos stupii afară şi i-au stropit cu agheasmă, pescarii au ţinut post negru ca să aibă noroc tot anul, plugarii au aprins pe ogoare focuri rituale ca să ajute soarele să urce pe cer, femeile au amăgit “jivinele”, ducându-le sare şi mâncare pe câmp ca să nu se apropie de gospodărie, fetele şi-au scos zestrea la lumina soarelui pentru a ţine moliile departe tot anul…
Aşadar, până la echinocţiul de primăvară ne aflăm în continuare într-un interval de timp magic, deschis de Babele noastre cosmice şi guvernat de evenimente mitico-astronomice, care reactualizează în fiecare an adevărate scenarii rituale.