Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Păstrăm relictual imaginea raiului ca proiecţie a unei grădini înmiresmate şi o reactualizăm în fiecare primăvară. Canoanele mitologice ale marilor civilizaţii au la bază posibilitatea de a retrăi timpul primordial în zilele de sărbătoare. Aşteptăm an de an Duminica Floriilor ca pe un dar, ca pe o speranţă, ca pe o minune. Atunci ne înfloreşte inima.
Florile, plantele au avut încă din preistorie un rol fundamental în marcarea ritmului cosmic, fiind considerate orologiile vegetale ale anului. Duminica Floriilor este Ziua tuturor florilor, iar înflorirea lor e rodul iubirii dintre apă (consacrat simbol feminin) şi foc (principiu masculin reprezentat de razele soarelui). Astăzi, sărbătoarea este prin excelenţă creştină, însă amprentele unor civilizaţii străvechi nu s-au şters într-u totul din Calendarul Popular al Românilor. Numele ei poartă cu sine amintirea vechilor festivităţi romane dedicate zeiţei Flora, cea care aducea primăvara şi dăruia oamenilor seminţele florilor, nectarul şi mierea. Flora, zeiţa sabină a înfloririi, era venerată precum Flora Mater (mama a primăverii, a naşterii noului ciclu vegetal), iar sărbătoarea ei, Floralia, cuprindea finalul lunii aprilie şi începutul lui mai. “La Floralia oamenii se încununau şi-şi înfrumuseţau uşile cu flori, şi la mâncare se împrăştiau flori pe masă, şi femeile se îmbrăcau pestriţ”. (At. M. Marienescu - Cultul păgân şi creştin, 1884).
În satele noastre există o adevărată mitologie a florilor, poveşti, legende, babe descântătoare care ştiu cum şi când să le culeagă, momente ale anului în care fetele le împletesc în coroniţe rotunde, solare. Oameni cred în ele. “Zice că florile vorbesc şi toate buruienile: când te duci pe câmp e aşa frumos, cine le ştie limba lor. Una spune că e bună de asta, alta de asta. Una zice “ia-mă că eu sunt bună pentru dragoste”. Da alta zice “ia-mă pe mine că sunt pentru cinste”, da alta-i că-i de noroc. Alta spune “ia-mă pe mie că bani mulţi vei avea. şi de boală şi de leacuri, de toate spun şi se îmbie. Numai să pricepi limba lor” (Elena Niculiţă-Voronca, 1903).
Nu trebuie să uităm că Duminica Floriilor urmează Sâmbetei lui Lazăr, sărbătoare religioasă grefată şi ea pe incantaţiile unei străvechi ceremonii de renaştere a naturii, prin moartea şi învierea unui zeu autohton al vegetaţiei: Lăzărel/Lăzărică). Acesta este evocat printr-un dans ritual executat de copii sau printr-o ceată formată din fetiţe-colindătoare care aduc în curţile oamenilor un fel de spectacol alegoric al morţii privită ca nuntă. Tot ele (întocmai ca atunci când umblă cu Sorcova) ating gazdele cu ramurile verzi de salcie pentru ca acestea să fie înfloritoare, tinere şi viguroase. Obiceiul este atestat astăzi în sudul ţării precum şi în comunităţile de aromâni fârşeroţi din Albania, Bulgaria şi Grecia.
Nici de interdicţiile aduse în hotarul satelor de Duminica Floriilor nu trebuie să uităm: nu-i bine să-ţi speli părul pentru că vei albi înainte de vreme, nu trebuie să faci curat şi nici să lucrezi, nu ai voie să plantezi sau să semeni deoarece vor răsări doar flori şi nimic nu va face fruct, nu ai voie să mănânci urzici pentru că astăzi au înflorit şi este nunta lor… Iar dacă se întâmplă să culegi flori în această atât de specială zi, se spune că trebuie să le ceri iertare pentru că şi ele au suflet.
