Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca oricărui sat de pe întinsul ţării, unde la încrucişare de uliţi găseai câte o cruce de piatră, nici Bucureştiului nu-i lipseau astfel de locuri de închinare, unele dintre ele cu o istorie aparte. Cum ar fi, de exemplu, Crucea postelnicului Papa Brâncoveanu, tatăl luminatului domn ce a fost jerfit, împreună cu coconii săi, la Istanbul, cu trei veacuri în urmă.
În amintirea părintelui Brâncoveanului
Crucea despre care facem vorbire se află în faţa Dealului Patriarhiei şi a fost ridicată cu numai câteva luni înainte de martiriul Brâncovenilor, de către Constantin beizadea, fiul domnitorului, în amintirea prea cinstitului său bunic, postelnicul Papa Brâncoveanu. Inscripţia care dă seama despre rosturile ei acolo spune că pe locul acela ar fi fost omorât de către seimeni (mercenari străini, îndeosebi sârbi, aduşi de Matei Basarab pentru a întări oastea ţării), la anul 1654. Urcându-se atunci pe tron Constantin Basarab, a vrut să-i alunge pe seimeni din ţară, dar aceştia s-au răsculat, împreună cu dorobanţii, şi şi-au făcut singuri dreptate, luându-şi lefile din visterie, după care au trecut pe la toţi cei ce erau de partea domnitorului, scoţându-i din casele lor şi dându-i morţii. Între aceia s-a aflat şi Papa Brâncoveanu. Pe locul acestei morţi (ce prefaţează moartea de mai târziu, pe malul Bosforului, a fiului şi a nepoţilor), s-a pus mai întâi cruce de lemn de brad. Stă scris pe piatră, mărturie până-n ziua de azi: “Această cruce este ridicată în slava Domnului Christos de Constantin Brâncoveanu, feciorul luminatului domn, Io Constantin Basarab Voievod, în locul altei cruci ce era în lemn, care era ridicată de Preda biv vel vornic Brâncoveanul în pomenirea fiului său Papa postelnicul, părintele mai sus pomenitului domn, că într-acestaşi loc au pierit în zilele luu Constantin vodă Şerban, ce au stătut domn în urma lui Matei Vodă, când s-au ridicat seimenii cu dorobanţii, asupra domnului şi a boierilor ţării la leat 7163 şi stricându-se crucea de lemn s-a rădicat aceasta de piatră la iulie 20 leat 7221”.
Cel mai bine păstrat secret despre București
Crucea Oborului Vechi
O altă cruce de piatră fusese ridicată de un boier pe nume Mogoş - acela de la nevasta căruia şi-a luat numele şi Podul Mogoşoaiei, azi Calea Văcăreşti. Era făcută după asemănarea celei de la Călugăreni. Fusese înălţată la 1719, pentru a celebra zilele de glorie ale oştirii lui Matei Basarab, care apărase Bucureştiul. Crucea era “a îngerilor slavă şi a diavolilor rană, “a credincioşilor podoabă şi a dracilor stricare”. Pentru a o proteja, ctitorul îi ridicase şi o cupolă de piatră, sprijinită pe patru stâlpi groşi de coloană, iar lumea care venea la obor se învăţase a se aşeza sub ea, când voia să se apere de vreme rea.
Cu timpul, crucea căpătase tot felul de alte întrebuinţări, căci neguţătorii îşi întindeau marfa până în apropierea ei. Ba unii, chiar, îşi atârnau pe cruce hainele, fie ca să se usuce după vreo ploaie, fie ca să nu le aşeze prin praf, în zilele cu mare căldură. Trecând pe acolo Mitropolitul Teodosie, în vremea domnitorului Alexandru Scarlat Ghica, s-a mâhnit de ceea ce a văzut şi a pus de s-a ridicat o biserică, fără să se vatăme crucea, în vreun fel, ci înglobând-o în altar. Şi s-a dat acestei biserici, zisă şi a Oborului Vechi, hramul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana. Biserica nu are pisanie, însă tradiţia orală spune că ea s-a târnosit la începutul toamnei anului 1768.
