x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

București 555. Domenico Sestini: Bucureștii, „un sat mai mare”

0
Autor: Tudor Cires 01 Sep 2014 - 15:31
București 555. Domenico Sestini: Bucureștii, „un sat mai mare”


Pentru florentinul Domenico Sestini, arheolog, numismat și geograf cu studii clasice și ecleziastice de la sfârșitul veacului XVIII și începutul următorului, Iașii și Bucureștii rămân în amintire „mai degrabă (ca) sate mari, decât orașe, fiindcă sunt alcătuite din căsuțe cu grădini mari și curți ce ocupă suprafețe întinse”. Bibliotecar al contelui Biscari din Florența, Sestini publică mai multe volume de „viaggi”, amintiri din călătorie, între care două sunt dedicate teritoriilor românești.

„Fără stil și ordine”
Domenico Sestini ajunge în principatele române prima dată la invitația domnitorului Alexandru Ipsilanti, care, auzind de alesele însușiri ale florentinului și de cultura sa enciclopedică, îi propune să fie secretarul său particular și institutorul copiilor lui (între care și al lui Constantin, menit a fi domnitor, ca și tatăl său). Nu ajunge la un înțeles cu Vodă, dar își așterne pe hârtie impresiile în „Constantinopole a Bukoresti fatto l’anno 1779 con l’aggiunta di diverse lettere relative a varie produzioni e osservazioni asiatiche”. Cartea e publicată în 1794. Și e surprinzător că memoriile din a doua călătorie sunt primele tipărite, în 1788 – ne referim aici la ”Viaggio in Valachia e Moldavia”, care conține însă, în ciuda titlului, și ample note din timpul traversării Transilvaniei și Ungariei.

Crochiul făcut Bucureștilor, deși începe încurajator – „După ultimul război cu Rusia (războiul ruso-turc, 1772-1774 – n.n.), s-au ridicat multe palate și case mari de piatră, cu un singur nivel, confortabile, dar fără stil și ordine” – continuă cu detalii dezolante, pentru simțul italianului obișnuit cu citadelele menite să dăinuiască secole ale patriei sale: „După obiceiul turcesc, în centrul orașului se află piața în care se vând mărfuri curente și alimente: dughenele sunt din paiantă, acoperite cu var, iar străzile acoperite cu blăni de lemn. în mijlocul piețelor se găsesc mănăstiri închise de ziduri groase, iar în curtea lor interioară se află tot felul de prăvălii pentru mărfurile de valoare. Aceste construcții prezintă marele avantaj că pe timp de război îi apără pe bieții localnici de furturile și nelegiuirile armatelor turcești”.

Savantul călător
Domenico Sestini nu e un călător obișnuit, ci un cărturar care afișează de la bun început un interes de „cercetare științifică”, iar construcția cărților sale – care descriu nu un simplu itinerar, ci un teritoriu cu toate datele lui (de istorie, de geografie, de climă etc.) – o dovedește. E o formulă de documentare de tip enciclopedic, specifică acelui „uomo universale” încă sensibil în Italia sfârșitului de secol XVIII, dar mai prețioase decât detaliile științifice ni se par totuși cele care fac referire la oameni și obiceiuri. De exemplu, acel obicei de tip otoman, preluat de principii veniți din Fanar, de a verifica, incognito, care e adevărata stare a cetății și a locuitorilor ei: „în orașe există un fel de poliție; principii veghează să fie carne și pâine din belșug și adesea se plimbă travestiți prin oraș”.

Așa cum subliniază și Nicolae Iorga, în „Istoria românilor prin călători”, textele unui savant precum Domenico Sestini nu fac decât să tragă încă o tușă la tabloul „sumbru dar pitoresc”, „mizerabil și bogat în culori” pe care cărturari de talia acestuia îl fac „orașului bucuriilor”... care se dovedește a fi, într-o proporție covârșitore, nu mai mult decât „un sat mare”.

Citeşte mai multe despre:   bucuresti 555
Serviciul de email marketing furnizat de