x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

București 555. Teatrul Domniţei Ralu

0
Autor: Simona Lazar 04 Noi 2014 - 19:49
București 555. Teatrul Domniţei Ralu


Altfel, despre anii în care pe tronul de la Bucureşti era vodă Caragea
Înainte de Teatrul de la Cişmeaua Roşie - primul aşezământ de acest fel din Valahia - a fost o sală destinată spectacolelor dramatice chiar în incinta Curţilor Domneşti de la Bucureşti. S-a întâmplat asta pe vremea lui Vodă Caragea (cel cu ciuma care se pornise să facă ravagii în vara lui 1813, cam pe când se învrednicise şi acesta să se urce pe tronul ţării Româneşti); dar nu pentru că domnitorul ar fi avut niscaiva aplecări înspre cultură, ci numai şi numai ca să-i “facă moftul” fiicei celei mici, domniţa Ralu.

Pe frumoasa principesă valahă şi-o imaginează cei mai mulţi având chipul actriţei Aimee Iacobescu (cea care a interpretat-o, la 1970, în filmul “Zestrea Domniţei” Ralu). Departe însă de portretul ce i s-a făcut atunci, domniţa Ralu nu era o răzgâiată, ci, probabil, una dintre cele mai cultivate femei ale epocii ei, la Bucureşti. Zgârcit de felu-i Caragea (sau Caradgea) nu se îndură dintru început să-i dea bani să-şi construiască teatrul mult dorit, ci-i pune la dispoziţie o sală de ceremonii de la palat, care avea curând să devină locul de adunare al tinerilor “filfizoni” ai timpului. Venită în vremurile acelea zguduite de flagelul ciumei şi-al altor “boli lipicioase (molipsitoare - n.n.), râie şi altele”, iniţiativa domniţei Ralu era şi o formă de descărcare de tensiune (ori de negare a existenţei răului în jur). (Poate nu doar din zgârcenie n-a fost de acord tată-su, vodă Caragea, să o lase să-şi facă teatrul, dar mai mare nevoie era de spitale; şi unul din ele - Filantropia - e construit, în nordul oraşului, pe un loc al marelui ban Grigore Băleanu, lângă cişmeaua Mavrogheni).

Cişmeaua Roşie
În vremea asta, la Curţile Domneşti se juca teatru, iar domniţa Ralu nu se sfia să urce ea însăşi pe scenă, interpretând câte un personagiu mai mărunţel... Iar vodă sfârşi prin a-i da ajutorul cerut să-ntemeieze primul “teatru de societate”. Era deja anul 1817. În mahalaua Popii Dârvaş de pe Podul Mogoşoaiei, dinaintea caselor Deşliului, se ridică astfel primul imobil dedicat spectacolelor de teatru - o sală mare, cu parter şi trei rânduri de loji. I s-a spus Teatrul de la Cişmeaua Roşie şi acolo aveau să se joace, cu actori amatori - şi adeseori cu domniţa însăşi pe scenă - piese din literatura universală, traduse însă în limba greacă. Primele opere jucate au fost: Filip II şi Orest de Alfieri, Moartea fiilor lui Brutus, Meropa, Zaira şi Mahomet de Voltaire, Dafnis şi Chloe de Longus, Timoleon de Zampelius, Aristodem de Monti. În anii următori, au fost aduse trupe profesioniste de la Viena, care jucau în germană... Teatrul acesta - ca şi alte întâmplări din vremea sa - ar trebui să anuleze (sau măcar să treacă pe un plan secund) numele lui vodă Caragea alătura flagelului ciumei. În anii lui de domnie, la 1818, s-a tipărit un cod de legi - “Legiuirea lui Caragea” şi s-a înfiinţat prima şcoală cu predare în limba română - şcoala Naţională de la Sfântul Sava. şi tot în vremea lui bucureştenii au văzut pentru prima dată înălţându-se în aer un balon.

Cel mai bine păstrat secret despre București

Revenind însă la pretextul nostru de azi, teatrul domniţei Ralu, să mai spunem că aflăm multe detalii despre cum era el organizat din proza lui Nicolae Filimon. şi anume, că pe lângă sala principală a teatrului mai existau câteva cămăruţe - într-una dintre ele se serveau dulceţuri, rachiuri şi băuturi răcoritoare, la cererea publiclui şi în alta aşteptau, pe durata spectacolului, slugile boierilor prezenţi în loje. Lojile erau “tapetate cu postav roşu şi împodobite cu perdele de chembrică cu ciucuri albi”. Domnitorul avea propria-i sofa, îmbrăcată în catifea, iar lojile din mijloc, pentru care se plătea un galben, erau destinate boierilor mari şi consulilor străini.


Serviciul de email marketing furnizat de