x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bucureşti 555, Aici s-a hotărât Marea Unire

0
Autor: dr. Ştefania Dinu 19 Aug 2014 - 19:18
Bucureşti 555,  Aici s-a hotărât Marea Unire Victor Stroe
Vezi galeria foto


Regele Ferdinand, împreună cu membrii guvernului, au semnat “Proclamaţia către ţară” prin care se afirma idealul naţional – unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România.
La cererea reginei, au fost transformate două încăperi din perioada Gottereau, salonul de dans şi celebra sufragerie, în care, la 14 august 1916, s-a semnat intrarea Românei în Primul Război Mondial, într-un singur salon, denumit salonul alb sau salonul Cerchez, după numele arhitectului Grigore Cerchez, la care regina a apelat. Intervenţia a stârnit indignare în anumite cercuri ale vremii, astfel că I.G. Duca, în memoriile sale, deplângea dispariţia istoricei săli astfel: “Consiliul de Coroană a avut loc în sufrageria cea mare dar, prin impietatea reginei Maria şi prin slăbiciunea regelui Ferdinand, această sală istorică a dispărut. Ea a fost înglobată împreună cu sala de dans în ceea ce formează azi marele salon boltit de la nordul castelului. Şi ce păcat...”

Ca urmare, la 14/27 august 1916 la Palatul Cotroceni în marea sufragerie de gală (din 1925 – Salonul Cerchez) s-a desfăşurat Consiliul de Coroană, în cadrul căruia s-a luat decizia ieşirii din starea de neutralitate şi intrarea României în război alături de Puterile Aliate – Franţa, Anglia şi Rusia.

Deschizând şedinţa, regele Ferdinand a declarat:
“Am convocat aici pe mai marii ţării nu ca să le cer un sfat, ci ca să le cer sprijinul. Văd situaţia în aşa fel încât nu mai putem rămâne în neutralitate. De aici înainte, victoria Puterilor Centrale este exclusă. Guvernul meu, care crede şi el că a venit momentul să începem războiul, a avut o consfătuire cu unul dintre guvernele beligerante.” (Consiliile de Coroană de la Sinaia şi Cotroceni în versiuni inedite, în “Magazin istoric”, nr. 12/1983, pp.23-24).

Regele a ţinut să precizeze că, pentru a lua o asemenea hotărâre, a trebuit să se învingă pe sine, făcând aluzie la faptul că intra în război împotriva ţării în care s-a născut. Totodată, a menţionat că este călăuzit numai de interesele superioare ale României. Bătrânul conservator Petre P. Carp, filogerman convins, a protestat vehement, rostind celebra frază: “Mă voi ruga la Dumnezeu ca armata română să fie bătută”, după care a declarat: “Voi trimite în război pe cei trei fii ai mei dacă veţi hotărî războiul, se înţelege, în armata inamică României” .   (Constantin Gane, “P.P. Carp şi rolul său în istoria politică a ţării”, vol. II, pp.537-542)

După Consiliul de Coroană, I.G. Duca relata: “Pe figura sa se vedeau întipărite urmele luptei sufleteşti prin care trecuse, ale nopţilor chinuitoare de nesomn în care se zbătuse, între înclinaţiunile sale fieşti de principe german şi îndatoririle sale poruncitoare de Rege român, clipe în care conştiinţa sa de rege şi de om l-au obligat să judece toată epocala răspundere ce apasă pe umerii lui”. (Ghidul M.N.C., pag. 41)

Tot I.G. Duca scria în Amintirile sale: “Când am ieşit era trecut de ora unu şi parca eram în alt Palat. Când venisem, acesta era liniştit, aproape deşert, avea înfăţişarea lui obişnuită, dar acuma era deja Palatul înfrigurării războinice, coridoarele erau pline de aghiotanţi, de demnitarii Curţii, de ofiţeri, de şefii de cabinet, până şi de lachei. Pe toate feţele se citea agitaţia, bucuria şi grija, de pretutindeni, întrebări, felicitări şi urări”.

A doua zi, 15/28 august 1916, tot la Palatul Cotroceni, regele Ferdinand împreună cu membrii guvernului au semnat “Proclamaţia către ţară” prin care se afirma idealul naţional – unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România.

După doi ani de război (1916-1918), România, izolată, a fost nevoită să înceapă tratativele de pace cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia), la data de 9/22 martie 1918, negocieri care s-au purtat la Palatul Cotroceni, în aceeaşi sală unde, în august 1916, s-a ţinut Consiliul de Coroană care a decis intrarea României în război.

La 24 aprilie/7 mai 1918, la Palatul Cotroceni s-a semnat pacea separată cu Puterile Centrale, pace prin care, România era nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi (se cedau teritorii însumând 5.600 kilometri pătraţi) şi să încheie convenţii economice înrobitoare (agricolă, a petrolului, a pădurilor).

Regele Ferdinand nu a ratificat tratatul de pace, astfel că – potivit Constituţiei României – acesta nu a avut un caracter legal. La data de 10/23 noiembrie 1918, România a reluat ofensiva militară alături de aliaţi (misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Berthelot), care a culminat cu realizarea statului naţional unitar român, prin unirea – în urma propriei voinţe manifestate – a Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi a Transilvaniei (1 decembrie 1918) cu regatul României.

În ziua de 1 decembrie 1918, suveranii României Mari au revenit în Bucureşti din refugiul de la Iaşi. În seara aceleiaşi zile, la Palatul Cotroceni “în marea sală de bal” au fost aproximativ 120 de persoane: miniştrii aliaţi, miniştrii români, ofiţeri români şi străini, pentru a participa la o mare recepţie dată de suveranii României, iar a doua zi, 2 decembrie 1918, la orele 17:00, tot la Palatul Cotroceni a fost dat un mare ceai, pentru ofiţerii francezi şi britanici care urmau să plece din România. În ziua de 3 decembrie 1918, la palat a fost primită de către regele Ferdinand şi regina Maria o delegaţie de bucovineni condusă de Iancu Flondor, la 30 decembrie 1918 a fost primită delegaţia transilvănenilor condusă de episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, iar la 4 ianuarie 1919 a fost primită delegaţia basarabenilor condusă de fruntaşul luptei pentru unire Pantelimon Halipa. Primirea delegaţilor provinciilor româneşti unite recent cu patria mamă s-a constituit în momente istorice memorabile, pe care această reşedinţă oficială le-a cunoscut.

Serviciul de email marketing furnizat de