x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bucureşti 555. Florence K. Berger: “Un oraş trândav, vesel, monoton »

0
Autor: Tudor Cires Simona Lazar 11 Sep 2014 - 19:46
Bucureşti 555. Florence K. Berger:  “Un oraş trândav, vesel, monoton » Arhivele Naţionale ale României


“Oraşul cu o stradă, un teatru, o religie şi o idee”
De vreo şapte ani – deci deodată cu intrarea României în Uniunea Europeană - se constată un crescând interes, în Occident, pentru… retipărirea unor cărţi uitate, mărturii ale scriitorilor şi memorialiştilor de acum un veac şi mai bine, care şi-au publicat notele de călătorie în ţara noastră. Unele dintre aceste titluri nu au mai cunoscut tiparul de la prima ediţie. Altele s-au republicat, în timp, fie imediat după primul război mondial, fie în epoca de glorie dintre războaie, când regina României, Maria, călătorea la rându-i pe toate meridianele, făcând lobby pentru ţara ei.

Printre titlurile reiterate astăzi se află şi unul semnat de o femeie – mai puţin obişnuit acest lucru – Forence K. Berger: «A Winter in the City of Pleasures or Life in the Lower Danube», adică, pe limba noastră: “O iarnă în oraşul bucuriilor sau viaţa la Dunărea de Jos”. Este evident că “oraşul bucuriilor” nu este altul decât Bucureştiul.

Florence Kate Berger, născută Twiss, se măritase în 1868 cu Francois Charles Berger şi avea să petreacă în România iarna 1869-70, înainte cu un an de a da naştere primului său fiu. Ce va fi făcut tânărul soţ în Bucureştiul îniernat nu ne e foarte clar. Ce a făcut însă Florence Kate putem deduce din amplele pagini dedicate Capitalei şi României, pe parcursul a opt capitole, care încep cu drumul pe ape, de la Budapesta la Giurgiu, şi apoi pe uscat până la Bucureşti şi continuă cu superbele fresce ale Capitalei – locuri şi oameni –, cu accent pe «iarna la Şosea». Nu-i sunt indiferente nici pitoreştile – atunci – tabere ale ţiganilor nomazi, cărora le consacră un capitol, în antiteză cu alt capitol despre «ţiganii de casă». Bancherii şi cămătarii evrei îi stârnesc interesul la fel de mult ca şi... finanţele româneşti. Iar procesiunea de înmormântare a unui mare boier va prilejui lungi pagini descriptive care probează un real talent de... reporter de teren. «Moravuri, maniere şi caracter naţional» se numeşte un alt capitol al opusului memorialistic al gingaşei londoneze.

Ultimul dintre capitolele cărţii este unul cu adevărat surprinzător, pentru că el este dedicat doinelor româneşti (deşi, după clasificările de azi, poate nu toate acele texte sunt doine, unele ar fi mai uşor de încadrat la balade ori la alte genuri lirice poporane, însă interesul britanicei pentru folclorul românesc este flatant). Doina, Cine-cinel, Hora, Mioriţa, Făt-Logofăt, Cucul şi turtureaua, Crai Nou, Groza Haiducul, Doină de dragoste, Zburătorul – sunt doar câteva dintre cele 20 de referinţe la folclor. Florence K. Berger asemuieşte doina românilor cu cântecele trubadurilor şi cu liedurile germane. “Doina este inspirată de Dor, un sentiment indefinibil, făcut din regret, speranţă, jale şi dragoste”, despre care se presupune că ar putea să cauzeze chiar moartea celui care îl trăieşte, rezumă autoarea sursa inspiratoare a doinei.

Ne interesează însă din cele aproape 300 de pagini ale cărţii capitolul al doilea, cel dedicat exclusiv Bucureştilor, şi din care ne vom permite şi noi să cităm. Copios.
“Bucureştiul e Bucureşti şi de aceea el nu seamănă cu nici un alt loc din lume. Tot aşa cum românul este român, fără a se asemăna în vreun fel turcului, bosniacului, galiţianului, sârbului, muntenegreanului sau grecului. El nu este oriental, dar cu atât mai puţin nu e occidental”. E drept, însă, că în Bucureşti Orientul şi Occidentul îşi dau mâna, câtă vreme «aici poţi bea bragă ca un bulgar, şerbet ca un musulman, bere ca un student neamţ sau un Bordeaux mic ca un parizian burghez. » Enumerarea de lucruri ce le poţi face, în stilul oricărui neam, între zidurile Bucureştilor continuă, chiar dacă uneori greşeşte, atribuind, de exemplu, pilaful ruşilor – dar bine vorbeşte despre «biftecul în sânge al englezului perfid», cu autoironia de rigoare. »

«Viaţa la Bucureşti, alcătuită din obiceiurile atâtor popoare, e plăcută», scrie Florence K. Berger. «Aici, în vechea capitală a fanarioţilor şi gospodarilor, a răsunat cuvântul hotărâtor al civilizaţiei apusene, iar noul venit primeşte iniţieri, împins într-o lene orientală şi desfătări molatice. Un oraş trândav, vesel, monoton, cu străzi prost pavate – adevărat martirodrom pentru oameni şi animale. Bucureştiul este «oraşul cu o stradă, un teatru, o religie şi o idee». Există în schimb «circa o sută de magazine de confecţii, saloane de coafură, iar Magasins de Modes se află în vitrina fiecărui anticariat»; «Cafes-chantants-urile se înmulţesc rapid şi modestele dive de sub umbrarele Champs-Elysees-ului vin aici din când în când şi interpretează şansonete rafinate şi pline de vrajă, în faţa căciularilor şi cojocarilor»;  «Peste tot, privirea este şocată de contraste violente: de la noutatea surprinzătoare la ruina lentă şi apăsătoare; de la splendoarea exuberantă la mizeria de dincolo de ruşine; de la gustul perfect la o stranie barbarie».

Sunt multe pagini care ar părea delicioase, dacă nu ne-ar privi poate direct comentariile blând-acide ale britanicei, care, înainte de Bram Stocker, aduce în literatura engleză (fie ea şi memorialistică), numele de... Dracula: «Bucureştiul, oraşul lui Vlad Dracula, nu este o capitală romantică». După spusele ei, nu artistul trebuie să-şi caute aici inspiraţia, ci... caricaturistul, care «cu pensula în mână, poate să schiţeze nişte chipuri încruntate din tagma acelor birjari cu părul lung, îmbrăcaţi în haine de blană»... Şi, apropo de birjari, o ultimă remarcă extrasă tot din cartea lui Florence K. Berger: «Bucureştiul fără birjari ar fi ca Veneţia fără gondole sau Cairo fără măgari ori deşertul fără cămile». Pitoresc spus, mai puţin adevărat, însă. Căci în acelaşi an 1869 hălăduia prin Bucureşti maltezul Amadeo Preziosi, care şi-a găsit sursă de inspiraţie romantică pentru zeci de acuarele...

Serviciul de email marketing furnizat de