Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am păşit uşor, cu grijă, pe pardoseală, ca să nu tulburăm liniştea ce domneşte aici, să nu strivim urmele paşilor săi. Am intrat prin uşa care seamănă cu uşile împărăteşti de la biserică.
Am ajuns în dormitorul reginei Maria de la Palatul Cotroceni. Cumva, prin cine ştie ce minune, această încăpere a păstrat o doză de intimitate, de parcă majestatea sa urmează să apară, să se aşeze, cu o carte în mână, pe jilţul cu crini, aurit. Pe măsuţa cu aceeaşi lucrătură stă “cartea cu prieteni”. Un album în care se regăsesc fotografiile unor apropiaţi. Are însemnele reginei pe ea, ca şi multe alte obiecte din încăpere, crucea reginei Maria. Câteva fotografii de familie sunt puse în rame micuţe. Perdele uşoare ascund ieşirea pe balcon. E micuţ, îngust, nu e făcut pentru tihnă. Mai degrabă pentru a da bineţe lumii şi a te retrage, repede, în intimitatea încăperii.
Am vizitat şi celelalte apartamente ale regilor, chiar şi pe cel al lui Alexandru Ioan Cuza şi al Doamnei Elena. Şi Salonul Oriental, şi Salonul Florilor, şi Salonul de ceai, şi multe altele. Se vede că acest loc a fost făcut pentru a se locui în el, deşi multe s-au întâmplat aici, momente istorice cruciale pentru România. Palatul Cotroceni nu are aerul acela care te poate strivi. E plăcut, primitor, împodobit cu multă artă. Biblioteca este oarecum micuţă, dacă te gândeşti că te afli într-un palat regal, dar tocmai bună pentru intimitatea unei lecturi. În toate saloanele sunt multe tablouri, obiecte de artă, primite sau comandate. Sunt multe detalii, care nu obosesc ci creează atmosfera primitoare pe care o resimţim de când am intrat pe poarta palatului. La fel este şi grădina: răcoroasă, cu multe flori, cu fântâna arteziană, cu brazi, seculari de acum.
Cotroceni e un loc pe care simţi că trebuie să-l vizitezi de mai multe ori, nu pentru a te împrieteni cu el, asta se întâmplă din prima clipă, ci pentru că nu ai timp să te saturi de frumuseţea lui şi de poveştile pe care ţi le poate spune.
Iar poveştile ni le-au spus cei care lucrează la muzeu. Palatini prin meserie. Astăzi prezentăm partea “romantică” a poveştii palatului Cotroceni, cu sprijinul doamnei dr. Ştefania Dinu, de la Muzeul Naţional Cotroceni.
“După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în februarie 1866, şi noul domnitor, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, a primit de la Corpurile Legiuitoare la 10/22 iunie 1866, ca reşedinţă de vară, palatul domnesc de la Cotroceni. Şi în perioada 1866-1870 au avut loc unele mici reparaţii, pentru ca din 1893, guvernul să deschidă un credit de 1.700.000 lei pentru refacerea palatului, în folosinţa moştenitorilor Coroanei – principele Ferdinand şi principesa Maria, ca reşedinţă oficială, lucrările fiind încredinţate arhitectului francez Paul Gottereau. Stilul exterior cât şi decoraţia interioară a palatului erau expresia gustului oficial, instituţionalizat de epoca lui Napoleon al III-lea, arhitectul Paul Gottereau alegând pentru fiecare spaţiu o rezolvare estetică ce îl individualiză, amplificând efectul de spectaculozitate şi fast. Lucrările de construcţie s-au încheiat trei ani mai târziu, în 1896, an în care familia princiară s-a mutat în noul palat.(...)”
Iată prezentarea oficială a unora dintre locurile văzute în timpul vizitei noastre, realizată de dr. Ştefania Dinu. “Biblioteca regelui Ferdinand făcea parte din categoria bibliotecilor particulare cu caracter universal. Selecţionarea cărţilor a fost făcută în primul rând pentru a-l ţine la curent pe rege cu toate problemele ţării, încadrate în politica internaţională. Lucrările de istorie universală şi ştiinţă politică prezente în bibliotecă făceau dovada unui cercetător care căuta să se documenteze asupra faptelor în contextul evoluţiei sociale. Şi pentru că decoraţia interioară a palatului era tributară comanditarului, adică regele Carol I, principesa Maria, în dorinţa ei de a se manifesta independent, a luat hotărârea de a transforma, în jurul anului 1900, câteva saloane reprezentative, transformări care au continuat pe toată perioada cât familia regală Ferdinand şi Maria au locuit la Cotroceni. Arhitecţii la care regina Maria a apelat au fost Grigore Cerchez, Karel Liman, Ioan Ernest. Primul dintre acestea a fost salonul privat al principesei, transformat în 1901 în ceea ce se va numi Salonul de aur (cu o decoraţie de sorginte Secession). Tavanul din lemn casetat era aurit, iar partea superioară a pereţilor era decorată în relief plat, cu vrejuri şi frunze din stuc aurit. Partea inferioară a pereţilor era acoperită cu casetoane având ca decor floarea de crin. Decoraţia murală, aurită, deosebit de bogată, crea un ansamblu feeric, al cărui efect cromatic era sporit de pardoseala din ceramică smălţuită turcoaz. Principesa descria astfel noul salon: «Rezultatul a fost că seamănă mai degrabă cu pielea de Cordoba... şi cum în acele zile mă aflam încă în faza contrastelor violete de culoare, am pavat pardoseala cu dale de culoarea turcoazelor. A fost o inovaţie pe cinste.» În acest salon aveau loc întâlnirile mondene de la palat, ceaiurile dansante, balurile. Primul bal a avut loc la Palatul Cotroceni, la puţin timp după ce familia princiară şi-a luat reşedinţa în noul palat, în anul 1897, bal la care au participat şi regele Carol I şi regina Elisabeta. O altă încăpere pe care principesa Maria a redecorat-o a fost dormitorul în stil Ludovic al XIV-lea, din perioada Gottereau. Noua cameră realizată în perioada 1901-1905 s-a numit dormitorul argintiu, fiind decorat cu stuc argintat, iar pardoseala era compusă din dale de culoare turcoaz care-i conferea un aspect acvatic. În acest dormitor se putea observa, abundenţa decorului floral, alături de bogăţia formelor şi motivelor de inspiraţie celtică. Coloane mari, arcuri semicirculare creau un uriaş «alcov» în jurul patului solemn, deasupra căruia atârna un superb şoim argintiu. Boudoir-ul sau «neobişnuita cameră maronie» a fost amenajat în jurul anului 1910, de către arhitectul Karel Liman, tot la cererea principesei Maria. Sursele de inspiraţie în vederea decorării interioare a acestui salon au fost construcţiile din lemn de brad norvegiene, bisericile medievale norvegiene, corăbiile şi mobilierul de epocă.
În anii 1913-1916, s-a amenajat în cadrul palatului, sufrageria regală sau sufrageria în stil neoromânesc. Arhitectul Grigore Cerchez a venit în întâmpinarea dorinţei reginei Maria de a introduce în palat stilul neoromânesc, avându-l furnizor de mobilier pe Bernhard Ludwig din Viena. Noua sufragerie, aşa cum o amintesc inventarele, era o îmbinare de influenţe bizantine şi celtice. După gustul reginei s-a comandat o masă mare rotundă, sculptată şi poleită cu aur denumită «masa rotundă a regelui Arthur». Inventarele vremii amintesc că în jurul acestei mese erau aşezate 24 de scaune poleite în aur, spătarele având desene bizantine. La capătul încăperii se afla un bufet iconostas poleit cu aur provenit de la o biserică grecească, după spusele reginei Maria. La această masă s-au întâlnit alături de familia regală: Ion I.C.Brătianu, I. G. Duca, Nicolae Titulescu, Tache Ionescu, Barbu Ştirbey, Miliţa Petraşcu, Cella Delavrancea, George Enescu, gen. H. Berthlot, contele de Saint-Aulaire, Robert de Flers, Joe Boyle, Charles Vopicka, prof. George Huntigton, Samuel Hill.”
Dar regina Maria avea mereu inspiraţii. Modifica interioare, planta flori, reamenaja, construia, totul pentru a-şi face “case de vis”.
“Pentru că regina Maria fusese iremediabil atrasă de stilul neoromânesc, anul 1925 a adus importante modificări în structura interioară a palatului. Regina Maria îşi amintea că «la Cotroceni am căzut sub farmecul arhitecturii româneşti şi aşa luă întrupare marea încăpere albă cu arcurile şi stâlpii ei, cu pereţii albi goi, cu zugrăvelile vechi şi cu lumina artistică, uimirea de astăzi a tuturor celor care vin la Cotroceni. La fel şi sufrageria ciudată cu masa rotundă sub rotunda boltă, masă rotundă care poate fi mărită sau micşorată după oaspeţi, dar care rămâne întodeauna rotundă. Tot sub conducerea mea a fost făcută şi scara care duce jos în grădina cu apă, o copie a scării de la Horez, mănăstirea cea mai scumpă mie. Ce e stil românesc la Cotroceni e lucrul meu.»
Un alt moment important în evoluţia Palatului Cotroceni, în anul 1929, a fost transformarea dormitorului reginei Maria. Regina a dorit schimbarea decoraţiei din stucatură argintie destul de abundentă de inspiraţie celtică din dormitorul său, cu una mai senină, în stil englezesc Tudor, realizată de arhitectul I. Ernest, obţinându-se o ambianţă mult mai calmă”, ne spune dr. Ştefania Dinu.
Regina Maria a murit în vara anului 1938, dar “spiritul său a continuat să dăinuie în palatul pe care o viaţă întreagă l-a iubit şi care a constituit expresia opţiunilor ei legate de frumos, fast şi eleganţă”.
