x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bucureşti 555, Melcul de la Mânăstirea Antim

0
Autor: Tudor Cires 30 Sep 2014 - 18:38
Bucureşti 555, Melcul de la Mânăstirea Antim CRISTIAN NISTOR/Agerpres


Acasă la “Popa Ivaşcu”, mitropolitul din Iviria care a impus limba română în biserică
România primeşte, anual, puţin peste un milion de turişti. Nu mulţi vizitează Bucureştiul şi, cu siguranţă, ar putea fi număraţi pe degete cei care au şansa de a privi dincolo de mantinela de piatră a construcţiilor ridicate de Ceauşescu în perimetrul central al Capitalei; ele ascund comori salvate ca prin minune de buldozer, dar insuficient readuse astăzi în atenţia contemporanilor. De la Aeroport sau de la Gara de Nord, consumatorul de informaţie turistică aleargă, cu harta în mână, să vadă Parlamentul, a doua mare clădire a lumii după Pentagon, apoi caută Piaţa Revoluţiei şi, eventual, străbate la pas marele bulevard Magheru...

Capitala din umbra Capitalei

Bucureştiul poate fi văzut într-o oră sau într-o săptămână, dar nu va fi vreodată înţeles, fără a-i pătrunde tainiţele dindărătul blocurilor comunismului cu faţă umană. Bunăoară, pe bulevardul Libertăţii stă “ascunsă” Biserica Buna Vestire (1726), care făcea parte din Schitul Maicilor de pe Dealul Spirii. Clădirile schitului au fost demolate, în 1982, iar bisericuţa a devenit primul locaş de cult translatat 245 de metri. Tot pe Dealul Spirii se afla, odinioară, biserica Mânăstirii Mihai Vodă, ctitorită de Mihai Viteazul; azi o găsim, cu greu, în spatele unui bloc de la intersecţia bulevardului Libertăţii cu Splaiul Independenţei, după ce a fost “coborâtă” de pe Dealul Spirii, peste 280 de metri. Alte biserici ascunse sunt cea având hramul Sfântul Ilie-Rahova (lăcaşul, care surprinde prin ferestrele în stil gotic, cu ancadrament de porfir, a fost construit pe Podul Calicilor-Calea Rahovei, la sfârşitul anilor 1830), Biserica Sfântul Ioan-Nou şi Biserica Domniţa Bălaşa.

O biserică frumoasă a Bucureştiului, închisă ca o perlă în cochilia sa, este cea a Mânăstirii Antim, ridicată în secolul al XVIII-lea de mitropolitul Antim Ivireanul, pe care-l pomenim, anual, după calendarul ortodox, la 27 septembrie. Primul contact vizual cu ctitoria lui Antim îl avem chiar de la intrare, unde ni se deschide uşa de stejar sculptată de ierarh. Deasupra ei se află, sculptat în piatră, un melc – animalul heraldic al sfântului Antim, simbol al credinţei şi al smereniei.

“Bucharest Hidden Churches”
Toate aceste biserici şi mânăstiri “ascunse” merită a fi cunoscute, pentru că ele deţin comori nepreţuite de cultură laică şi religioasă, care ne fac să cunoaştem mai bine, pe de o parte, istoria Balcanilor, a României, a Bucureştiului, iar pe de altă parte, istoria limbii române şi evoluţia bisericii creştin-ortodoxe române. În 2010, un împătimit al redescoperirii valorilor culturale ale capitalei, Cătălin Cornea, propunea un proiect intitulat “Bucharest Hidden Churches”, prin care Primăria şi Arhiepiscopia Ortodoxă a Bucureştilor ar fi trebuit să-şi dea mâna pentru reintroducerea în viaţa cultural-turistică din Capitală a bisericilor salvate de la distrugerile din perioada comunistă. Din păcate, nu mai ştim nimic despre el...

Antim, georgianul care ne-a învăţat româneşte
Aş reveni, însă, la Mânăstirea Antim, acolo unde, cum spuneam, s-au pus bazele limbii române liturgice în forma pe care o regăsim şi astăzi în biserici. Acest fapt extraordinar i se datorează lui Antim Ivireanul. Georgian prin origine, şcolit la Constantinopol, cu o carieră ecleziastică de neegalat în Ţara Românească, el s-a remarcat, aşa cum afirmă cronicarul Del Chiaro, şi prin calităţile sale de brodeur, sculptor, gravor şi xilograf, constructor şi desenator, pictor şi portretist, miniaturist şi caligraf, cunoscător al multor limbi străine şi ilustru predicator. Opera sa cea mai cunoscută, “Didahiile”, compusă din 28 de predici ţinute la Bucureşti şi la Târgovişte în unele duminici şi sărbători sau cu ocazia unor evenimemnte, este o lucrare de referinţă în istoria predicii româneşti. Prezent, prin cuvântul său, în realitatea vremii, Antim Ivireanul a fost atent la tot ceea ce se întâmpla în preajma lui, relevând atitudinea boierilor care trăiau în desfătări. Pe de altă parte, prin talentul său, mitropolitul muntean a contribuit la dezvoltarea genului oratoric românesc, performând printr-o comunicare în care citatul religios era aproape didactic explicitat, pentru a mări capacitatea de înţelegere de către ascultători a spiritului carţilor sfinte.

Serviciul de email marketing furnizat de