x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

BUCUREŞTI 555. Moda la Bucuresci

0
Autor: Carmen Anghel 15 Iul 2014 - 15:00
BUCUREŞTI 555. Moda la Bucuresci Imagini din albumul “Moda şi luxul la Porţile Orientului”
Vezi galeria foto


Războiul Orientului cu Occidentul pe zulufii cucoanelor din Capitală

Proverbul “Haina îl face pe om” s-a născut, probabil, în vremurile când un obiect vestimentar îţi arăta rangul. Iar cei din Bucuresci au simţit întotdeauna de unde vine moda. În secolele al XVIII-lea şi al XIV-lea a fost o luptă crâncenă între moda moştenită de la Imperiul Otoman şi cea venită din Occident. Era un subiect foarte important, cu implicaţii politice.
“Bucureştiul e aproape rotund, având o circonferinţă destul de mare; numărul locuitorilor însă – care nu depăşeşte 50.000 – nu corespunde întinderii locului, căci casele sunt rare şi izolate unele de altele, în formă de insule, cu câte o curte, bucătărie, grajd şi deosebit grădină cu arbori fructiferi, ceiace dă un aspect plăcut şi vioi. Cişmele nu se găsesc, ci numai câteva fântâni cu apă rea; în schimb Dâmboviţa, care udă Bucureştiul prin două ramificaţii, conţine o apă uşoară şi sănătoasă”, descria, la începutul secolului al XVIII-lea, Anton Maria del Chiaro, florentinul care devenise omul de încredere al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nici arhitectura oraşului “nu e tocmai de samă”. Dacă oraşul cel mai important al Valahiei era lăsat să se dezvolte la întâmplare, când venea vorba de propriile plăceri, boierii din Ţara Românească puneau la bătaie toată priceperea şi mult bănet. Poporul urma obiceiurile strămoşeşti, purta costumul popular. Boierii... Caftane, mătăsuri, brocarturi, catifea, şalvari, giuvaieruri grele, aur şi pietre scumpe, giubele, culori vii, bărbi mari sau mai mici, parfumate şi tunse frumos. Broderii în fir de aur, divane, anterie, şaluri, turbane, conduri, papuci... Anton Maria del Chiaro (care a stat 7 ani în Valahia) ne-a lăsat volumul “Revoluţiile Valahiei”. Florentinul face o descriere amănunţită a ţării în care locuise – realizează un tablou în care regăsim aşezarea geografică, bogăţiile, sărăcia, credinţa, obiceiurile alimentare. În ceea ce priveşte straiele, acestea erau după moda turcilor, ţara fiind atunci sub influenţa totală a Imperiului Otoman. “(...) Iar dacă un străin venea în ţară era primit cu mare vază. I se dădeau cele trebuincioase – cazare, masă, bani, iar dacă avea treabă pe la Curte, Domnitorul are grijă ca acesta să primească (...) de Paşti postav şi atlaz, pentru a se îmbrăca după obiceiul ţării, spre a fi ferit de privirea duşmănoasă a turcilor, care zilnic vin în ţară şi nu privesc cu ochi buni portul şi obiceiurile străine de ei; cu toate acestea, 5 sau 6 dintre noi, străini ce avem servicii la Curte, cu toată îmbrăcămintea valahă, purtăm perucă şi pălărie, cravată şi baston de India. Îmbrăcămintea valahilor e aceiaşi ca şi a turcilor, exceptând căciula în formă poloneză, adică având în jurul ei o bandă din blană de astrahan, de 4 degete lăţime, ce se importă din Rusia, iar cele mai scumpe sunt purtate de boieri. Boierii de rangul întâi poartă în loc de astrahan, samur. (…) Majoritatea valahilor poartă barbă, ca şi celelalte popoare orientale, iar alţii poartă numai musteţi; îmbrăcămintea femeilor e un amestec de modă grecească şi turcească, fără faţa acoperită. (...) În zile de sărbătoare se gătesc cu haine bogate şi juvaieruri scumpe, cu salbe de monete de aur(...)”. Ca încălţăminte poartă ghete, dar în vizită, acestea se scot şi se pun papucii.

Apoi lumea începe să se schimbe. Secolul al XIX-lea începe să aducă lumină din alte părţi ale lumii. Şi, o dată cu ea, pantaloni, ghete, haină, rochii uşoare, ca la Paris şi Viena, servitori “franţuji” şi mâncare “uşoară”, baluri, dar la fel de multe bijuterii. Uniforme, cavaleri, tineri, mustăcioare, domnişoare, revoluţie, paşoptişti. O ameţitoare poveste-fulger despre boierii şi cucoanele lor din Ţările Române, cu imagini-document despre obiceiuri din bătrâni, greu de sărit peste ele, despre modă şi lux, despre “directive” de la Stambul sau de la Sankt Petersburg – în funcţie de imperiul în faţa căruia îşi aplecau spinările găsim în volumul “Moda şi luxul la Porţile Orientului”. O călătorie în această fascinantă luptă cu vremurile şi cu moda, ne propune echipa Catălin D. Constantin şi Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. O prezentare elegantă şi obiectivă a lumii dispărute a boierilor, a încercărilor lor (uneori ridicole, alteori naive, dar întotdeauna costisitoare) de a fi în pas cu moda.

Încet, încet, însă, oamenii au început să se deştepte. Şi cucoanele, abia ieşite din straiele populare, trecute prin croielile de la Stambul, încep “să sîmţă” magia Parisului. Tinerii care au făcut Revoluţia de la 1848, luminaţi tot la Paris, au adus schimbări bune şi la capitolul haine, modă, maniere. S-au mai subţiat – şi la propriu şi la figurat, au haine mai uşoare, bărbi mai mici şi plete lungi.

“Influenţa franceză, modernizarea, noile veşminte şi comportamente sosesc cu armatele rusă şi austriacă. Războaiele dintre imperiile Otoman, Rus şi Habsburgic (1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829), care au ca rezultat imediat ocuparea Moldovei şi Ţării Româneşti, a oraşelor, mai ales a celor două capitale, aduc toate aceste idei. De altfel, chiar Imperiul Otoman se lasă tentat de civilizaţia occidentală, căci o serie de influenţe pătrund în cultura otomană. În acest sens, pentru Ţările Române, ocupaţia rusă din perioada 1806-1812 este decisivă. După şase ani de ocupaţie, Bucureşti şi Iaşi îşi schimbă înfăţişarea, schimbare vizibilă, întâi de toate, la nivelul veşmintelor, care afectează marea boierime, dar şi orăşenii înstăriţi. Contele de Langeron, general în armata rusă, vede această schimbare ca o «revoluţie» care se manifestă fulgerător şi aproape complet, astfel încât, în 1807, «toate femeile din Moldova şi Valahia au adoptat costumul european». Viena şi Paris se deplasează către Orient (...)” (“Moda şi luxul la Porţile Orientului”). Acest curent vest-european le dă de lucru şi comercinaţilor şi modeistelor. “Comercianţi de modă şi modiste, croitori şi bucătari, servitori şi profesori, haine şi accesorii, mobile şi trăsuri inundă conacele, prăvăliile, casele. În 1813, contele de Lagarde, călător prin Ţările Române, îndrăgostit de văduva Catinca Slătineanu, scrie că româncele fac concurenţă în “cochetărie” şi “gust” “elegantelor de la Paris şi Viena, dar că soţii nu le urmează şi mai păstrează calpacul”. Această căciulă, descrisă de Lagarde ca “un fel de bulă de forma unei pere, acoperită de piele de miel de culoare neagră sau gri, care are cel puţin trei picioare în circumferinţă şi a cărei înălţime este la fel de mare”, pare foarte stranie pentru orice străin, dar nu este decât emblema unui statut social; forma şi mărimea oferă informaţii asupra dregătoriei ocupate de boier în sistemul administrativ”. (“Moda şi luxul la Porţile Orientului”)

Pentru boieri haina nu era doar ceva care acoperea trupul. Era un simbol al rangului. Un simbol care încet-încet începe să fie uitat. “Haina, ca amprentă socială, este destul de puternic ancorată, chiar celor mai tineri fiindu-le foarte greu să renunţe la «aparenţa» care le oferă vizibilitate. Şi atunci unii preferă să aibă două rânduri de haine, fiecare cu scop clar. În 1820, boierii tineri merg la bal în giubea, işlic şi meşi, aşadar, parcurg spaţiul public păstrând aparenţele rangului, au nevoie de aceste aparenţe pentru că ele conferă prestigiu, respect şi induc «venerarea» din partea celor mărunţi. Dar în sala de bal se adaptează noului mediu, schimbând hainele, modalitate facilă de a se prinde în cadril, vals, mazurcă sau contradanţuri, o necesitate pentru a se putea mişca cu uşurinţă şi pentru a evita transpiraţia, răceala. Hainele bogate şi scumpe sunt amprenta socială a unui prestigiu, a unei demnităţi, a unei dregătorii.” Haina chiar îl facea pe om!

Paşoptiştii renunţă la trecut, aduc lumina Occidentului

“Costumul oriental este doar amintirea unei epoci apuse, imaginea regimului fanariot asociat unei perioade negre din istoria românilor, perioadă condamnată de Revoluţia de la 1848. Anteriele lungi şi giubelele îmblănite cu cacom sau sângeap, nasturii de diamant, calpacele, şalurile de caşmir, imineii sau ceacşirii şi meşii roşii ori galbeni, inelele în aur şi diamant, rubine şi safire pe toate degetele, mătăniile de chihlimbar se văd din ce în ce mai rar în peisajul cotidian, dispărând odată cu dispariţia naturală a purtătorilor: bătrânii boierii şi soţiile lor, agăţaţi de un trecut idealizat. Nostalgia revoluţionară se naşte şi se animă în spiritele memorialiştilor sau diariştilor care ţin paginile de modă sau jurnalele timpului.” Aşadar, poate mai comodele straie turceşti sunt acum înlocuite. “Mănuşile în piele galbenă, cravatele, ghetele de glanţ, pantalonii strânşi pe corp, fracurile, jobenele şi cilindrele, redingotele, bastoanele rococo, rochiile largi şi decoltate, crinolinele, umbrelele şi pălăriile decorate cu panglici, dantelă, flori şi pene se găsesc în toate magazinele din Iaşi ori Bucureşti, în toate «buticurile» de provincie. Mulţimea şi uniformitatea nu mai spun mare lucru despre purtător şi, pentru moment, nu contează prea mult, căci odată cu ele apare o nouă modă: balul.” (“Moda şi luxul la Porţile Orientului”)

Se schimbă şi felul de a se aranja părul. Femeile renunţă la coade şi cocuri şi au ales zulufii. Încă mai existau bătrâni care se opuneau îngroziţi acestor noi apucături. Tot în “Moda şi luxul la Porţile Orientului” găsim un strigăt de disperare şi dezgust: “Zulufii lăsaţi să fluture în vânt şi umeri dezgoliţi stârnesc mânia lui Ioan Dobrescu, dascălul care avea să strige în 1813: «Apoi, ce să vezi? Muerile cu capetele goale şi tunse, dezgolite până la brâu. Oamenii îşi lepădaseră portu şi-şi luase portu strein, ca păgânii, unii nemţeşte, alţii sfranţozeşte, alţii în alte chipuri, cu părul tuns, cu zulufi ca muerile. Apoi ne amestecam cu ei, şi cei mai procopsiţi le învăţa cărţile lor, unii franţozeşte, alţii nemţeşte, alţii talieneşte. (...) Mai în scurt, mândria aşezase scaun în Bucureşti».”

Pe la 1859, Dora D’Istria, o prinţesă româncă vizionară, îndrăzneaţă, la modă, scria “Femeile în Oriinte”. Primul capitol se intitula “Românele”. Povesteşte observaţiile unei mari boieroaice, nemulţumită de felul în care se vorbeşte sau se scrie despre femeile “române”. Dar se observă o îmbunătăţire. Occidentalii care au trecut prin Ţările Române, chiar dacă au critici la adresa felului de a fi al boierilor şi al nevestelor lor, “Mărturisesc chiar că starea pasivă este deja foarte diferită de cea de odinioară. Lumina din Occidinte a pătruns în Bucureşti (...)”.

Citeşte mai multe despre:   bucuresti 555
Serviciul de email marketing furnizat de