x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bucureşti 555. Muzeul de Artă Populară “dr. Nicolae Minovici” (1905)

0
Autor: Adrian Majuru 26 Aug 2014 - 21:40
Bucureşti 555. Muzeul de Artă Populară “dr. Nicolae Minovici” (1905)
Vezi galeria foto


Într-una dintre primele primăveri ale veacului tocmai încheiat, la bariera Bănesii, s-a oprit una dintre birjele de Herasca, obişnuite cu traseele lungi, aducând doi bărbaţi apropiaţi ca vârstă. Nicolae Minovici, proaspăt medic legist, care-şi finaliza doctoratul la Paris şi bunul său prieten, arhitectul Cristofi Cerchez, au coborât în plin câmp pentru a discuta despre un proiect. Nicolae Minovici cumpărase un teren întins la margine de oras, în preajma barierei, unde dorea să ridice o vilă cum Bucureştiul nu mai văzuse. Terenul era uşor denivelat, fapt care convenea cu asezonarea unei grădini minunate, grădină care trebuia să pună în valoare vila care dorea să o ridice aici. Cristofi Cerchez încercase până atunci să convingă diverşi comanditari că stilul neo-românesc este pe cât de original şi frumos, pe atât de singular ca valoare arhitecturală. Şi aceasta într-un oraş încă destul de franţuzit. Nicolae Minovici a dorit să-i ofere bunului său prieten deplină libertate de mişcare într-un astfel de proiect.

Când au sosit prima oară în aceste locuri de margine, era către sfârşitul iernii anului 1903. În imprejurimi se auzeau către seară glasurile lupilor, care înaintau cu curaj pînă către străzile de margine ale epocii precum Popa Savu, stradă existentă şi azi. Adesea zăreai şi ciute, căpriori şi multe păsări sălbatice, care se bucurau de apele lacurilor din imprejurimi încă sălbatice, nepopulate şi aşadar, deloc sistematizate. Era o adevărată aventură să locuieşti aici, singur, înconjurat de păduri şi câmpuri pustii. Aşa era această margine de Bucureşti la început de veac XX.

Proiectul a demarat în anul 1904, pentru a  fi sfârşit un an mai târziu. Astfel a fost ridicată “prima casă în stil popular românesc”, la bariera de nord a oraşului. Clădirea are un istoric bogat, iar situaţia ei actuală nefiind cu nimic schimbată faţă de primii ani de existenţă. Din acest punct de vedere, mai ales muzeistic, este un sit aproape unic în Bucureşti.

Clădirea a fost ridicată pentru a adăposti colecţia deja adunată la data ridicării ei, de doctorul Nicolae Minovici. Compartimentările clădirii au fost determinate de categoriile variate de obiecte colecţionate şi modul de expunere. Colecţia a fost îmbogăţită între 1919-1940 prin valuri succesive de achiziţii.

În clădire nu s-a locuit permanent dar, cel puţin până în 1937, aici aveau loc diferite reuniuni familiale sau colegiale, conferinţe şi sesiuni ştiinţifice, precum şi diferite consfătuiri profesionale.

Muzeul doctorului Nicolae Minovici este primul muzeu bucureştean de artă populară. El a devansat proiectul ambiţios al lui Tzigara Samurcaş care, deşi la 1912 punea piatra de temelie al actualului Muzeu al Ţăranului Român, clădirea actuală a muzeului amintit va fi finalizată în 1941. Nucleul patrimoniului acestui muzeu a fost organizat în clădirea Monetăriei Statului, cu sprijinul lui Spiru Haret la 1 octombrie 1906. Acest spaţiu muzeal va deveni în 1912, Muzeul de Artă Naţională. La începutul anului 1906, muzeul doctorului Nicolae Minovici funcţiona deja, ca un muzeu privat, care devansase iniţiativa publică. A se ţine cont de faptul că, impresionanta colecţie adunată de Tzigara Sarmucaş, nu era expusă într-un spaţiu special organizat pentru ea, lucru diferit în cazul muzeului ridicat de Nicolae Minovici.

În anul 1937 Nicolae Minovici a donat colecţia sa alături de proprietatea aferentă, în suprafaţă totală de 13.878 mp, Comunei Bucureştilor. Potrivit actului de donaţie, vila urma să fie “pentru totdeauna” un muzeu de artă naţională cu denumirea “Muzeul de Artă Naţională Prof.Dr. Nicolae Minovici”.

Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900 la care şi-a adus contribuţia şi sculptorul decorativ Wilhelm August von Becker. Sculptorul Emil Wilhelm August von Becker este un personaj mai puţin cunoscut astăzi; a fost un artist de mare rafinament în arta sculpturii decorative, în sculptura funerară şi în medalistică. S-a născut la Bucureşti pe 7 iulie 1881 în suburbia Manea Brutaru (astăzi Calea Griviţei nr. 31, extremitatea dinspre Calea Victoriei). Şi-a petrecut copilăria la reşedinţa bunicilor din Numa Pompiliu. A studiat artele în atelierul lui Ion Georgescu, apoi la Milano în atelierul lui Buzzi Luigi. În anul 1906 a absolvit Institutul de Arte din Mϋnchen. A avut realizări în domenii variate precum: monumente publice sau funerare, statui, clădiri cu sculptură ornamentală, cum este şi cazul vilei doctorului Nicolae Minovici, busturi, cavouri, grădini publice sau private, medalistică, numismatică, realizate în atelierul său din strada Bateriilor, astazi dispărută.

Revenind la vila doctorului Nicolae Minovici, separat de muzeu şi parc, în continuarea lor, se afla “o fermă destinată culturii pomilor fructiferi, plantelor şi creşterii păsărilor”.

Exista şi un personal angajat reprezentat de un custode, un grădinar şi o îngrijitoare pentru fermă. Pentru plata acestora, precum şi pentru plăţile legate de întreţinere, lumină, apă, gunoi, încălzit, întreţinerea plantaţiei şi replantaţiei, reînoirea păsărilor de la fermă, Comuna Bucureştilor urma să plătească lunar suma de 30.000 lei, surplusul privindu-l pe donator.


Serviciul de email marketing furnizat de