Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe Calea Victoriei, lângă biserica Kretzulescu este Muzeul Naţional de Artă al României. Fostul Palat Regal. O clădire care impresionează prin întinderea vastă şi printr-un oarecare mister pe care îl degajă. Are o curte largă şi, dacă vrei, îţi poţi închipui cum trec pe acolo trăsurile sau automobilele luxoase, având în ele oamenii cei mai de seamă ai ţării...
La începutul secolului al XIX-lea, lângă biserica Kretzulescu s-a ridicat casa boierului Dinicu Golescu. Aici avea să fie reşedinţa domnească a lui Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1848), a lui Alexandru Ioan Cuza, după Unirea din 1859, şi a Principelui Carol I de Hohenzollern.
Carol I a considerat că unui rege îi trebuie o reşedinţă pe măsura demnităţii sale. Şi aşa începe transformarea casei boiereşti în palat regal.
“Arhitectul francez Paul Gottereau conduce lucrările între 1882 şi 1885, lui datorându-i-se structura neoclasică în formă de U cu funcţii bine definite pe zone: corpul Kretzulescu adăposteşte apartamentele private ale familiei, corpul central spaţiile reprezentative – Sala Tronului şi alte săli de recepţie, în timp ce aripa Ştirbei adăposteşte corpul de gardă şi, la etaj, apartamente de lux pentru oaspeţi princiari. Lui Gottereau i se alătură mai târziu arhitectul Karel Liman, cu care Regele Carol I şi Regina Elisabeta colaboraseră la definitivarea Castelului Peleş de la Sinaia”, aflăm din documentarul pus la dispoziţie de Muzeul Naţional de Artă al României.
Iată o descriere a operei de artă care a fost Palatul Regal pe vremea primului rege, realizată de Ulysse de Marsillac, pe care o preluăm cu bunăvoinţa domnului Narcis Dorin Ion din volumul “Palate din Bucureşti:, editura NoiMediaprint, 2013.
“(...) De câtăva vreme însă, palatul a suferit o transformare, pe cât a fost posibil, şi azi e un edificiu potrivit pentru şeful statului. Faţada cu coloane şi basoreliefuri – coloane de cărămidă şi basoreliefuri de ipsos – este acoperit1 de un strat gros vopsit în ulei de culoare gri. Strada care mărginea cândva partea sudică a palautlui a dispărut şi în locul ei se află o mică grădină. Curtea este luminată noaptea de numeroase lampadare cu gaz. Un peron destul de înalt, prost protejat de o marchiză îngustă de tablă, duce spre uşa mare, care descoperă, în mod fericit, noile decoraţiuni ale palatului. Această uşă este dublă şi formează un fel de tambur care precedă vestibulul. Este din lemn de stejar sculptat şi prevăzut cu geamuri. Oglinzi mari, fără staniu, luminează interiorul. Toate sculpturile din lemn vechi de stejar, care constituie principalele ornamente ale palatului, sunt opera dlui (Martin) Stohr, un artist foarte renumit pe care prinţul Carol I l-a adus din marele ducat Baden şi l-a instalat la Bucureşti într-un atelier foarte bine dotat, întreţinut pe cheltuiala Alteţei Sale. (...) Holul este împodobit cu câteva tablouri reprezentând imagini din Constantinopol şi peisaje din România. (...) În fundul holului se află scara mare, marcată de o draperie de catifea roşie cu franjuri aurii. În dreapta şi în stânga ei sunt doi lupi mari de fier, produs al artei berlineze. (...) Scare este luminată de un felinar înalt de sticlă care se aprinde de pe acoperiş. Când ajungi la primul etaj, afli, în dreapta, Sala Tronului, o cameră foarte mare, îmbrăcată în catifea stacojie şi strălucind de ornamente aurii, tronul este foarte frumos. Baldachinul este din catifea stacojie, cu draperii bogate din acelaşi material, împodobite cu ciucuri grei de aur şi dublate cu satin alb. Interiorul baldachinului este din satin alb brodat cu steluţe de aur. Un mare număr de lustre aurite, oglinzi uriaşe, două sobe monumentale din faianţă ornate cu o reţea de aur sunt principalele decoraţiuni ale acestei săli care nu se deschide decât pentru balurile de la Curte şi pentru marile ceremonii.”( Narcis Dorin Ion - “Palate din Bucureşti” paginile 82-83). Mai erau salonul Albastru, Salonul alb şi auriu, salonul Chinezesc, toate împodobite cu mult fast şi mult bun gust; aici erau numeroase opere de artă ale unor artişti români sau străini. Regele Carol I era un mare pasionat de artă şi un mare colecţionar, iar palatul regal era ca o expoziţie, realizată din lucrări ale unor artişti universali. Palatul a fost martorul multor evenimente istorice şi mondene (balurile erau cele mai de seamă petreceri), cununii, botezuri. Dar această minune a fost victima unui incendiu devastator.
În decembrie 1926, corpul central este distrus de un incendiu cumplit.
Începe refacerea palatului, care avea în vedere, iniţial, extinderea sălilor de recepţii şi armonizarea faţadelor celor trei corpuri. “După moartea regelui Ferdinand şi revenirea regelui Carol al II-lea în ţară în 1930, programul de refacere ia amploare. Echipa de arhitecţi este condusă de Nicolae Nenciulescu, planurile prezentate de acesta suferind ulterior multe modificări. Inaugurarea corpului central la 1 ianuarie 1935 este urmată de extinderea semnificativă şi remodelarea întregului ansamblu potrivit dorinţei şi sub directa supraveghere a regelui Carol al II-lea. Edificiul, aşa cum se prezintă astăzi, are proporţii monumentale. Caracterul său oficial este subliniat de folosirea vocabularului clasic - coloane canelate, pilaştri, capiteluri corintice- şi de calitatea materialului utilizat pentru placarea faţadelor – piatră de Başchioi.”
Creat mai mult pentru activitatea oficială a regilor României, spre deosebire de Palatul Cotroceni, romantica reşedinţă a Reginei Maria şi a regelui Ferdinand, Palatul Regal te copleşteşte printr-o somptuozitate rece.
Câteva dintre locurile de referinţă ale clădirii: Sala Tronului, monumentala Scară a Voievozilor, sufrageria regală.
Palatul Regal a însemnat mai multe palate de-a lungul timpului. Casa cumpărată de Carol I, apoi palatul realizat după voinţa sa, distrus de incendiul din 1926, apoi cel refăcut conform viziunii lui Carol al II-lea. Despre această viziune aflăm din episodul următor.
NR: Mulţumim Muzeului Naţional de Artă al României pentru sprijinul oferit la realizarea acesui articol.
