x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bucureşti 555. Palatul Regal, trecut prin sabie şi foc

0
Autor: Carmen Anghel 12 Aug 2014 - 20:25
Bucureşti 555. Palatul Regal, trecut prin sabie şi foc
Vezi galeria foto


Un exponat rămas dintr-o epocă în care speranţa, poate, era mai mare. Şi nu murea...
Poate că ar fi trebuit să începem cu descrierea Sălii Tronului. Dar redăm constatările reci ale istoricilor: “În urma naţionalizării bunurilor familiei regale, tronul, împreună cu alte obiecte de mobilier, a fost repartizat studiourilor cinematografice. Devenit simplu obiect de recuzită, el a ars într-un incendiu care a cuprins depozitele studiourilor de la Buftea.

Palatul Regal a trecut prin groaznice încercări de-a lungul timpului: incendii, bombardamente (marele bombardament din 1944), şi iar, ultimul, incendiul de la Revoluţia din 1989. Fotografiile din arhiva MNAR ne arată proporţiile dezastrelor prin care a trecut această clădire. Dar cineva, undeva, a vrut ca poporul român să nu uite. Palatul a fost reclădit, restaurat. A fost salvat. Astăzi este muzeu, adăposteşte valoroase lucrări de artă. El însuşi este un exponat rămas dintr-o epocă în care speranţa, poate, era mai mare. Şi nu murea...

Să revenim la descrierea făcută de specialiştii Muzeului Naţional de Artă al României.
“Spaţiile reprezentative din corpul central al fostului Palat regal se disting prin proporţiile impresionante, calitatea materialelor utilizate şi bogăţia sistemului decorativ. Acesta reflectă preferinţa reginei Maria pentru stilul englez Adam (1760-1800).
În Sala Tronului, motivele ornamentale de sorginte clasică şi de mare impact decorativ maschează uneori inovaţii tehnice precum sistemul de iluminat (ascuns sub cornişa joasă a plafonului) sau cel de ventilaţie (disimulat de decoraţiile ajurate ale acestuia). Deasupra uşii centrale este plasată stema ţării, susţinută de lei rampanţi şi surmontată de o coroană închisă. Ea cuprinde blazoanele provinciilor istorice, grupate în jurul scutului Casei de Hohenzollern: acvila cruciată, încadrată de Soare şi de Lună (Ţara Românească), capul de bour cu stea de aur între coarne (Moldova); leul de aur trecând pe un pod peste valuri (Oltenia şi Banatul); acvila neagră deasupra a şapte turnuri (Ardealul), doi delfini de aur afrontaţi, cu capetele în jos (Dobrogea). În partea inferioară se află colanul ordinului Carol I şi deviza aurită a casei regale, «NIHIL SINE DEO» (Nimic fără Dumnezeu). Stema este încadrată de portretele regilor Carol I şi Ferdinand, pictate de Aurel Bordenache (1902-1987).”

Tronul cel ars... avea “forma unui fotoliu bogat decorat şi aurit, era situat în absida sălii sub o cupolă susţinută de patru coloane aurite, cu capiteluri în formă de vulturi. În conca absidei, pe un fundal decorat cu motive vegetale, figurează blazonul familiei de Hohenzollern şi cele ale provinciilor istorice româneşti, care se regăsesc atât în ţesătura grea cu pasmanterie bogată din spatele baldachinului, cât şi în stema monumentală situată în partea opusă a sălii.”

În faţa tronului “Spaţiul care separă absida de restul sălii delimita locul rezervat miniştrilor şi reprezentanţilor străini. La dorinţa regelui Carol al II-lea decoraţia plafonului a fost încredinţată Ceciliei Cuţescu-Storck, care s-a bucurat de libertate deplină în alegerea subiectului. Fresca înfăţişează artele – pictura, sculptura, muzica, tragedia, comedia, poezia –,reprezentate în mod simbolic într’o zi de sărbătoare sub cerul românesc, unde veneau din slavă geniile izbânzii şi ale gloriei să încununeze strădania artelor româneşti” (Cecilia Cuţescu-Storck, Fresca unei vieţi ). (...) Uşile care despart Sala Tronului de vestibul şi de Salonul Oval sunt încadrate de coloane monolitice din marmură de Ruşchiţa. În dreapta intrării o serie de uşi duble conduceau către Salonul de Argintărie. Deasupra lor se aflau trei panouri decorative reprezentând alegoric apele de hotar ale României: Nistrul, Tisa şi Dunărea, opera pictorului Marius Bunescu (1881-1971). Ca şi în vremea regelui Carol I, decoraţia sălii era completată de pânze din colecţia regală, printre care «Închinarea păstorilor» de El Greco (1548-1625), «Pietà» de Bartolomeo Suardi (1460-1530) şi «Sf. Francisc şi Sf. Benedict» ascultând un înger muzicant de Guercino (1591-1666). Acestea sunt în prezent expuse în Galeria de Artă Europeană a muzeului împreună cu alte lucrări din colecţia regală.”

Holurile de acces

Revenim la intrarea în corpul central al palatului regal. Trecem repede prin holul oficial. De formă pătrată, acesta permitea în partea stângă accesul în sufrageria regală prin două uşi de mari dimensiuni. Este decorat cu câteva pânze fixate pe perete, dintre care s-au păstrat, deasupra şemineului din marmură, portretul Regelui Carol I, operă a pictorului german Schwartz, iar pe peretele din faţă două panouri decorative intitulate Coasta de Argint, realizate de Nicolae Tonitza (1886-1940). În partea dreaptă spaţiul se deschide către monumentala scară de onoare ce face accesul spre Sala Tronului. Holul din stânga corpului central, de formă octogonală, “este conceput în stil neo-bizantin. În partea dreaptă se face accesul spre sufragerie, iar în faţă se află scara invitaţilor, construită din marmură galbenă de Siena, ce ducea iniţial până la apartamentele regale şi ale invitaţilor regali”.

Şi aşa am ajuns în Sufrageria regală. Plafonul acesteia este decorat “cu casete cupolate de inspiraţie englezească (stil Robert Adam 1760-1800). Are un pavimentul caroiat din marmură franceză şi belgiană şi şemineuri din marmură de Ruşchiţa. “Toate aceste elemente reflectă preferinţele stilistice ale reginei Maria şi ale regelui Carol al II-lea. Din decoraţia originară fac parte şi operele unor cunoscuţi pictori interbelici: pe peretele de nord, pânzele de mari dimensuni «Petrecere la ţară», «Pierrot şi Colombina» de Iosif Iser (1881-1958), iar pe peretele de sud, «Roadele pământului» şi «Vânatul» de Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1886-1975); toate patru sunt surmontate de câte un peisaj de dimensiuni mai mici, opere ale aceloraşi artişti. (...) Sufrageria regală a fost utilizată până în anul 1990 pentru dineuri cu cel mai înalt grad de protocol.”

N.R. Mulţumim Muzeului Naţional de Artă al României pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol.

Serviciul de email marketing furnizat de