x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

BUCUREŞTI 555. Podul Târgului de Afară, drumul Târgului de Moşi

0
Autor: Luminita Ciobanu 17 Iul 2014 - 17:36
BUCUREŞTI 555. Podul Târgului de Afară, drumul Târgului de Moşi Foto: colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti


Hăcuită pe jumătate, în vremea demolărilor masive din perioada comunistă, azi, Calea Moşilor îţi dezvăluie două lumi: cea a clădirilor din anii de demult şi cea a blocurilor “cutii de chibrituri”.

Cel mai vechi drum comercial al Bucureştilor, Calea Moşilor, trăieşte astăzi o cumplită dramă... O plimbare pe o porţiune a Căii Moşilor îţi lasă azi un gust amar. În partea nouă a arterei de circulaţie, forfota este asemenea vremurilor apuse. Totuşi, de la intersecţia cu Bdul Carol, situaţia se schimbă. Clădiri cu o arhitectură splendidă, multe imobile fiind declarate monument istoric, plâng, trăindu-şi, din păcate, ultimele clipe. Agonia morţii a cuprins foarte multe din casele de aici încât, la un cutremur de o intensitate moderată (nu mare!), nu va rămâne piatră pe piatră!

Am pornit din intersecţia cu Bulevardul Carol, agale, cercetând cu grijă fiecare casă şi, în scurt timp, la nr. 134-136, am descoperit Hanul Solacolu. “Clădirea cuprinde la parter încăperi boltite «cu vedere» spre stradă (azi, cu bucăţi de placaj ce ţin loc de geamuri – n.a.) în care se găseau tot felul de prăvălii (de unde se deduce «vârsta» mai mică a acestui han, spre deosebire de celelalte clădiri asemănătoare) iar la etaj, camere de locuit cu cerdac spre curte, închis cu geamlâc. Nu se ştie sigur când a fost ridicat şi se cunosc foarte puţine lucruri despre evoluţia sa în timp. Proprietarii care au dat şi numele hanului erau probabil de origine macedoneană, veniţi din sudul Balcanilor, dovadă terminaţia numelui în oglu, Solacoglu, devenit, în timp, Solacolu”, arată Lelia Zamani în volumul “Comerţ şi loisir în vechiul Bucureşti”. Unii cercetători consideră că Hanul Solacolu ar fi fost construit prin 1810. Profesorul Aristide Ştefănescu spune în lucrarea “Hanul Solacolu” că un anume J. Solacoglu ar fi dobândit proprietatea prin 1858-1859, mai ales că, între 1946-1851, aici se afla fabrica doctorului Ţucăr. Acest J. Solacoglu a solicitat în 1859 o autorizaţie, să poată construi, în antrepriză, un imobil cu două etaje, cu pivniţă boltită, beciuri şi dependinţe. Totuşi, documentele arată că încă de pe vremea domnitorului fanariot Caragea (1812-1818) aici ar fi existat o fabrică de fidea, numită tot Solacoglu. Se mai spune de asemenea că, în vremurile acelea, cum nu existau malaxoare pentru frământat, doi simbriaşi se dezbrăcau până la brâu şi, spate în spate, frământau coca aşezată între ei! (sic!)

Cât despre Hanul Solacolu se mai spune că, până să aibă proprietăţi în Bucureşti, aici era găzduit şi Manuc Bey, care ar fi avut casele apoi pe Calea Moşilor, până să construiască hanul celebru, care şi astăzi îi poartă numele.

Hanul Solacoglu a devenit Hotel Solacoglu. Deţinea şi o staţie de brişti de lux care, la cererea clienţilor din zonă, pentru un leu, un leu cincizeci, duceau muşteriii până aproape de centru, ba chiar până la pădurea Pantelimon, la petreceri la iarbă verde. La Solacoglu a locuit şi scriitorul şi publicistul bulgar Liuben Caravelov, care a redactat şi tipărit între 1869-1872 ziarul Libertatea, respectiv între 1873-1874 Independenţa, publicaţii ale mişcării naţional-revoluţionare bulgare. Cândva, pe clădire se afla un medalion cu chipul scriitorului, în care se preciza că “în această casă a locuit şi lucrat marele Liuben Caravelov”, inscripţie dispărută azi. Prieten cu Caravelov, poposea aici, adesea, şi Hristo Botev. În urma naţionalizării din 1950, clădirea fostului han a fost trecută din proprietatea fraţilor Constantin şi Ştefan Solacolu, în proprietatea statului. Aşa a început declinul. Politica din perioada comunistă, prin mutarea ţiganilor în casele de pe Calea Moşilor (şi nu numai) pentru a contribui la devastarea treptată a imobilelor, a dat roade. Urmele se văd şi astăzi, adânci. Fostul Han Solacolu a ajuns o ruină unde, noaptea, mişună tot felul de persoane fără adăpost.

Tot pe Calea Moşilor, casa de la numărul 103 are şi ea povestea ei. Se spune că aici, în noaptea de 13-13 iunie 1944, Emil Bodnăraş, Lucreţiu Pătrăşcanu, C. Stănătescu, I. Mocsony-Stârcea, M. Ioaniţiu, generalii C. Vasiliu-Râşcanu, Gh. Mihail, colonel D. Dămăceanu, precum şi Grigore Niculescu-Buzeşti s-au întâlnit, într-o consfătuire secretă, adoptând, după aprinse discuţii, planul prezentat de PCR, pentru declanşarea unei insurecţii armate, arestarea lui Antonescu şi a colaboratorilor apropiaţi şi întorcerea armelor Reich-ului nazist.
Pe măsură ce te apropii de zona Sf. Gheorghe, clădirile cu etajul în paragină se înmulţesc. Calea Moşilor îşi continuă drumul spre celebrul magazin “Vulturul de Mare cu peştele în ghiare”, devenit, după retrocedare, sediu al unei bănci comerciale. Clădirile monument din această zonă n-au avut o soartă mai bună. În balcoanele în care odinioară erau jardiniere cu felurite flori multicolore cresc astăzi buruieni...

Dar să nu încheiem periplul fără să vorbim despre Podul Târgului de Afară, devenit, prin rebotezare, Calea Moşilor. În vremurile de-altă dat’ era drumul comercial al Bucureştilor, legând cele două târguri – Târgul Dinlăuntru (din preajma Curţii Domneşti) şi Târgul de Sus (din preajma bisericii Zlătari), de Ţara Moldovei şi portul Brăilei. În preajma bisericii Oborul Vechi se structurase Târgul de Afară, menţionat şi în cronica domnitorului Constantin Brâncoveanu de la 1693, ca loc de execuţie a boierului Staicu, care umblase după domnie, iar drumul care lega acest târg de oraş s-a numit Podul Târgului de Afară. Constantin C. Giurescu arată în “Istoria Bucureştilor” că “(…) tradiţia bucureşteană care pune întemeierea Târgului Moşilor în legătură cu Matei Basarab, şi anume în legătură cu pomenirea celor căzuţi în lupta cu Radu Iliaş, (desfăşurată în afara oraşului, la nord de Balta Fundeni – n.a.) are un fond de adevăr, atunci, tot în vremea acestui voievod, trebuie să admitem şi începutul unui al treilea târg «Târgul de Afară», care s-a ţinut mai întâi în preajma actualei biserici Oborul Vechi, mutându-se apoi, după ce oraşul s-a întins, pe locul cuprins între sfârşitul Căii Moşilor şI Halele Obor.” Aşadar, denumirea avea să i se tragă de la Târgul Moşilor, organizat în preajma Rusaliilor, cel dintâi fiind organizat pentru pomenirea acestor strămoşi (moşi). Peste ani, mai bine zis prin 1825, Calea Moşilor avea să fie cea dintâi stradă pietruită a Bucureştilor iar prin 1906 era cea mai lungă stradă, având 2830 de metri. Tot pe Calea Moşilor (Podul Târgului de Afară) erau purtaţi în lanţuri, cei care erau duşi la locul de spânzurătoare, din Târgul Moşilor. Osândiţii le cereau iertare tuturor celor care le ieşeau în cale, aceştia, la rândul lor, răspunzându-le: “Iertat să fii!”, în timp ce femeile le ieşeau în cale cu cofe cu vin, îmbiindu-i să bea, să nu mai simtă ştreangul.

Serviciul de email marketing furnizat de