x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

București 555. Telali şi telăloaice... De la chivuţe la Taica Lazăr şi mai departe, la comerţul pe internet cu lucruri vechi

0
Autor: Tudor Cires 26 Noi 2014 - 20:24
București 555. Telali şi telăloaice... De la chivuţe la Taica Lazăr şi mai departe, la comerţul pe internet cu lucruri vechi


“Vinde şi cucoana capricioasă şi zgârcită vreo rochie luxoasă de care s-a plictisit; vinde şi studentul paltonul ce l-a purtat iarna; vinde şi funcţionarul vreun costum vechi; vinde chiar ofiţerul hainele care cu noua schimbare de uniformă nu mai poate uza de ele”

Vă aduceţi aminte de chivuţa ţâca, din mahalaua Farfurigiilor? Cea căreia madam Popescu, din strada Pacienţii no. 13 i-a dat jacheta cenuşie a lui bărbată-su, Lefter Popescu, protagonistul din nuvela “Două loturi” a lui Caragiale? Ei, dacă vă aduceţi aminte de ţigăncuşa pe care ghinionistul personaj (interpretat magistral de Grigore Vasiliu-Birlic într-o peliculă epocală) o dă pe mâna sergentului de stradă, sub acuzaţia că i-ar fi furat biletelor câştigătoare la loterie, atunci poate vă amintiţi şi cu ce se ocupa. Chivuţa ţâca era... telăloaică. Adică “negustoreasă” ambulantă, care cumpăra haine vechi, dând în schimbul lor farfurii. Madam Popescu, oricât s-a tocmit, pe jacheta cenuşie a nenorocitului de Lefter Popescu a primit numai zece farfurii (sparte cu furie, mai apoi, de acesta din urmă...).

Telalii au existat în Bucureşti – ca şi în alte oraşe ale ţării – până nu demult. Cu două decenii în urmă, strigătul lor încă se mai auzea pe străzi: “Haine veeeechi! Haine vechi cumpăăăăăăr!”. (Ba, pe ici pe colo, ieşind din amintirea străzilor, se aud parcă şi azi).
Comerţul (“precupia”) cu lucruri vechi se practică de secole. La 21 august 1841, “Foaia Sătească” publica o “ţirculară a Departamentului din Lăuntru”, prin care se aducea la cunoştinţa Isprăvniciei Bucureştiului ce pot face şi ce nu pot face telalii din Capitală. “Între celelalte reguli statornicite de Cârmuire pentru stăvilirea abuzivelor urmări, ea a socotit a face punere la cale şi pentru mărginirea rălei întrebuinţări din partea telalilor de deosebite naţii, care sunt nume de precupie a lucrurilor vechi, de care unii voesc a se desface iară alţi întâmpină trebuinţă a le cumpăra, să le vândă, şi apoi se fac nevăzuţi, pe alţi cumpărători ai lucrurilor îi amăgesc, şi prin urmare fac feliuri de gâlceviri prin înşelături şi pagube, curse de la neîngrădirea unor asemene.” Ce măsuri ia, deci, Departamentul din Lăuntru? Telali n-ar mai fi putut să-şi ţină “precupia” lor decât după ce ar fi primit “un bilet din partea Isprăvniciei cu anume descriere a numelui, a naţiei, a religiei şi a inchizăşluitorului (adică acela ce se punea chezaş pentru cinstea telalului – n.n.)”. Numai cine deţinea acel bilet şi numai pe perioada valabilităţii lui telalii ar fi fost îngăduiţi a “întrebuinţa slobozi telalâcul”, iar ceştălalţi trebuiau ridicaţi şi băgaţi la arest. Chivuţa ţâca, sărmana, degeaba a fost închisă, că nu era vina ei, atâta doar că neamul şi ocupaţia nu îi erau de încredere, la acea vreme.

În Bucureştiul interbelic
Iată însă cum îi descrie colonelul Popescu-Lumină pe telali, în volumul “Bucureştii din trecut şi de astăzi”: “Vezi alături de câte un bărbat o femeie ducând la spinare câte un coş încărcat cu felurite vase de tablă smălţuite, farfurii sau sticle pe care le dau în schimbul hainelor vechi după învoială. Deşi edilii municipiului s-au căznit şi se căznesc a desfiinţa comerţul de haine vechi şi ghete vechi, totuşi credem că acesta fiind o ramură de negoţ care nu poate fi desfiinţată, ar fi bine să i se dea pace. (...) Negoţul acesta se practică pe o scară întinsă atât la Bucureşti cât şi în alte ţări – chiar în cele mai civilizate. Ba chiar se pare că, cu cât un oraş sau o ţară este mai bogată şi mai civilizată, cu atât şi comerţul de îmbrăcăminte uzată (second-hand, i-am zice azi – n.n.) este mai în floare”. Ce mai remarcă acest cronicar al Bucureştiului interbelic? Că la ţară şi în oraşele mici nu există telali. În schimb, în Capitală, “vinde şi cucoana capricioasă şi zgârcită vreo rochie luxoasă de care s-a plictisit; vinde şi studentul paltonul ce l-a purtat iarna; vinde şi funcţionarul vreun costum vechi; vinde chiar ofiţerul hainele care cu noua schimbare de uniformă nu mai poate uza de ele”. Forma ceva mai evoluată a telalilor şi telăloaicelor, la vremea aceea, erau stabilimentele cu negustori de vechituri şi amaneturi din strada Patria şi Taica Lazăr. Azi, telalii şi telăloaicele moderne fac “precupia” lor de lucruri vechi pe internet...
Serviciul de email marketing furnizat de