Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În “Bucureştii de altădată, 1878-1884”, Constantin Bacalbaşa face un tablou fidel al contrabandei cu alcool din Bucureştii secolului al XIX-lea. Şi are surse sigure, pentru că pentru o perioadă, din ziarist la Românul şi Telegraful, a devenit “şef de biurou la serviciul accizelor de la Primăria Capitalei”. În cartierele mărginaşe de astăzi, mahalalele de altădată, era o luptă pe viaţă şi pe moarte între contrabandişti. Aşa de greu era, încât, pentru a-şi asigura mersul “afacerii”, unii dintre contrabandişti deveneau şi “turnători”, dând pe mâna poliţiei pe cei care aveau aceeaşi ocupaţiune.
Iar pentru introducerea ilegală a alcoolului în Bucureşti contrabandiştii găsiseră soluţii halucinante. Privite astăzi, unele pot stârni hohote de râs. Atunci însă dădeau mari bătăi de cap autorităţilor. Cartiere întregi trăiau de pe urma contrabandei, iar statul nu prea făcea faţă situaţiei.
Iată ce spune Bacalbaşa în capitolul “Contrabandele bucureştene, din Bucureştii de altădată, anul 1883.”(...) era contrabanda organizată pe o scară întinsă. Bucureştiul, având o rază foarte întinsă şi foarte multe locuri deschise sau mascate cu vii, paza era extraordinar de grea. În special erau greu de păzit extremităţile Capitalei dinspre Vitan, Văcăreşti, Bellu etc. Pe vremea aceea erau cartiere întregi care trăiau de pe urma contrabandei, în special de pe urma contrabandei spirtului. Fiindcă spirtul era un articol foarte sus taxat – 7 lei la decalitru. În înţelegere cu fabricanţii, ale căror fabrice erau instalate afară din raza şi raionul oraşului, şefii contrabandişti aveau sub ordinele lor echipe întregi de mahalagii de pe la Vitan, Bellu etc., care nu se ocupau decât cu contrabanda. Iar contrabanda le aducea câştiguri însemnate.
Bucureştenii de astăzi nici nu-şi pot închipui că, în chiar capitala României, pe la periferie, se petreceau scene şi lupte care astăzi le văd numai în filmele cinematografice. Dar nici chiar bucureştenii de atunci nu cunoşteau misterele nopţilor din unele cartiere. (“Bucureştii de altădată, 1878-1884”, paginile 187-188, editura Humanitas, 2014).
Dar modurile în care se realiza această contrabandă sunt, cum spuneam, halucinante. Unele “invenţii” erau previzibile. Altele însă erau ceva de science-fiction pentru vremea aceea. Să-i dăm, din nou, cuvântul lui Constantin Bacalbaşa, care ne prezintă un “îndrumar” de contrabandă cu alcool. Noroc că pentru secolul al XIX-lea. Altfel s-ar fi putut fura idei...
“Manoperile acestor contrabandişti erau nesfârşite.
În calitatea mea de şef al biuroului accizelor, am văzut numeroase instrumente care slujeau la introducerea spritului prin barierele oraşului, pe dinaintea preceptorilor şi a controlorilor comunali. Iată o parte din aceste metode:
Găzarii: Aceştia aveau garniţe cu două funduri. Deasupra era petrolul, iar în fund spirtul, romul sau coniacul.
Geamgiii: Punătorii de geamuri aveau cutiile lor măsluite. În peretele de jos era practicată o deschizătură în care era introdus un tub de tinichea conţinând spirt.
Lemnarii: Căruţele cu lemne de la pădure treceau bariera încărcate ca de obicei. Dar printre aceste lemne erau câteva trunchiuri mai groase, scobite în tot lungul lor, iar înăuntru iarăşi tuburi de tinichea cu spirt.
Înmormântările: Un convoi mortuar trecea bariera către un cimitir din oraş. În cap era popa care citea, în dosul coşciugului femei care se jeleau etc. În realitate, era o bandă de contrabandişti. Popa era un contrabandist, femeile ereau din bandă, iar dacă ridicai capacul coşciugului, găseai cutii de tinichea pline cu spirt.
Femeile borţoase: Zilnic treceau prin baieră câteva femei cu pânticile la gură. Într-o bună zi, un controlor mai curios a pus mâna: pântecele nu era altceva decât o cutie de tinichea plină cu spirt şi fasonată astfel încât să se adapteze corpului şi să simuleze sarcina.
Trăsurile de Hereasca: Sunt cunoscute acele trăsuri zis de «de Hereasca» cu coviltir, acoperite. Ei bine, acest coviltir, bine acoperit şi bine căptuşit, cuprindea în toată întinderea o mare cutie de tinichea plină cu spirt.
Căruţaşii: Am văzut căruţe al căror fund era dublu, iar înăuntru aceleaşi cutii cu spirt. Am văzut o căruţă de chiristigiu a cărei osie era găurită şi înăuntrul tubul cu spirt.(...)
Femeile cu copii: Foarte ingenios mijloc. Femei cu copii de ţâţă în braţe treceau de la ţară la oraş. În pachetul din braţe – care nu era altceva decât un butoiaş cu spirt special – se afla aşezat un instrument ingenios: când femeia bătea cu palma peste spatele butoiaşului, acesta scotea un ţipăt de copil.
(…)
Casa de la Colentina: În sfârşit, mai era şi casa de la Colentina. Între comuna Bucureşti şi comunele rurale dimprejur exita o limbă de pământ neutră numită «raion». În comuna Colentina, la marginea raionului, se afla o cârciumă unde se făceau mari depozite de spirt, fiindcă acolo taxa accizului era numai de 50 bani la decalitru. Iar la limita cealaltă a raionului, pe teritoriul comunei Bucureşti, era o altă cârciumă. De la cârciuma din comuna Colentina până la cârciuma din comuna Bucureşti era săpat, pe sub şoseaua raionului, un tunel, şi astfel, butoaiele cu spirt de la cârciuma din comuna Colentina treceau în comuna cealaltă. Cu chipul acesta, o mare parte a Bucureştilor era alimentată cu spirt pentru care nu se plătea mai mult de 50 bani la decalitru (...)”. (“Bucureştii de altădată, anii 1878-1884”, Constantin Bacalbaşa, paginile 186-190, editura Humanitas, colectia Vintage, 2014).
Povestea lui Bacalbaşa, de când a fost el şef la “biuroul accize”, este mult mai lungă şi plină de amănunte. Dar ne oprim aici. Aşa cum spunea chiar autorul Bucureştilor de altădată, “aceasta este una dintre feţele Bucureştilor de altădată care a dispărut definitiv”.
