Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cercetările pe teren ale doctorului Nicolae Minovici au debutat în regiunea Vâlcea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, unde relaţii de familie îi permiteau să se deplaseze mai uşor. Mai multe călătorii au fost necesare pentru a se informa şi apoi spre a achiziţiona ţesături şi ceramică, mergând din Vâlcea spre vest, trecând prin Hurez până spre Târgu-Jiu. A urmat apoi regiunea Muscel, iar în timpul primului război mondial, şi ulterior, a vizitat adesea regiunea Neamţu-Văratec-Secu, unde calitatea sa de director al centrului de reeducare a invalizilor de război îl obliga să se deplaseze.
Ulterior, după primul război mondial, fiind numit profesor la Universitatea din Cluj, a continuat să studieze şi să colecţioneze diverse obiecte din acea regiune. Colecţiei profesorului Nicolae Minovici i s-au mai adaugat şi obiectele donate de nepotul său, inginerul Dumitru Minovici. Acesta a fost interesat în primul rând de ceramica din Ardeal, colecţionând treptat atât produsele olarilor din sudul Ardealului, de la Braşov la Sibiu, cât şi din regiunea Clujului. Concomitent a colecţionat şi icoane pe sticlă, multe dintre ele achiziţionate direct de la meşterul iconar, precum şi obiecte din lemn: furci de tors, căuşe din regiunea Branului şi Sarmizegetuza. Din Banat a achiziţionat ţesături, ceapse, oprege etc.
Casa şi colecţia de obiecte de artă populară au fost puse încă din 1905, la dispoziţia publicului. Clădirea în care se găseşte expusă colecţia a fost construită între 1904-1905 de arhitectul Cristofi Cerchez, după indicaţiile profesorului Minovici. Ea este o stilizare a vechilor cule, având la parter geamuri şi uşi mici, şi o scară interioară care duce la etaj printr-un foişor.
Principalul element decorativ îl constituie foişorul. Cinci coloane de piatră, purtând bogate capitele, susţin tot atâtea arce trilobate. Între piedestalele coloanelor, balustre ajurate completează nota şi nobleţea stilului brâncovenesc.
Un turn important în patru muchii, de amintire medievală, sprijinit de un contrafort puternic, se termină cu o “căciulă” susţinută de opt coloane simple. Plafonul turnului este pictat în frescă cu arabescuri, iar de jur împrejur 40 de clopoţei de sticlă emit sunete de la orice adiere a vântului.
Încă din anii ’30, imobilul a fost declarat monument de arhitectură iar macheta acestuia a figurat în deceniile cinci şi şase al secolului trecut, la toate expoziţiile din străinătate, ca exemplu de arhitetcură românească.
Colecţia muzeului fiind făcută prin achiziţii succesive, fără un plan dinainte stabilit, nu toate regiunile sunt egal reprezentate. Cele mai numeroase obiecte sunt costumele de port din regiunile Suceava, Ilfov-Vlaşca, Argeş; ţesături din Oltenia, ceramică şi icoane pe sticlă din Ardeal. Textilele mai sunt reprezentate şi de alte obiecte şi accesorii precum peştemanuri, catrinţe, cămăşi şi ştergare de cap, poturi-nădragi, ilice, cămăşi cu mâneci de borangic înfrumuseţate cu dantelă, brîie, scoarţe, cergi, fote etc.
În ceea ce priveşte ceramica, cea ardelenească este deosebit de bine reprezentată. Colecţia cuprinde străchini de Făgăraş care, pe un fond alb, au în mijloc motiv floral, iar ca bordură, în albastru şi verde, crenguţe de brad stilizate; cele din regiunea Sibiului au borduri cu verde, albastru şi brun, iar la mijloc, flori sau păsări stilizate. Ceramica de Braşov, albă, pictată sau desenată cu cornul cu albastru, precum ceramică săsească, albastră de cobalt având desenul zgâriat, reprezentând păsări, ciorchini de struguri ş.a. Această ceramică este cea mai veche pe care muzeul o posedă şi poartă pe ea anul fabricaţiei, cea mai veche datând din 1789, fiind semnată cu iniţialele celui care a făcut-o.
Pe blidare se poate vedea o frumoasă serie de străchini de Hurez, de la începutul secolului al XIX-lea. Olăria moldovenească este de asemenea prezentă, dar şi ceramica de Kuty din Bucovina de Nord, precum şi ceramica de Biniş-Banat, prin mai multe oale şi ulcioare, care fac parte din categoria unei ceramici străvechi. Formele sunt simpe şi elegante, iar culoarea este a humei naturale, cu ornamente negre sau brune.
Alături, pe un fond negru sau brun închis, cu picturi gălbui şi verzi, se află specifica olărie maghiară. Cănile sunt în general de provenienţă ardelenească şi sunt împodobite cu flori şi motive specifice regiunii de origine.
Muzeul deţine şi o capelă construită în bolţi cu chenare, aşa cum se întâlneau şi în vechile aşezări feudale. Colecţia de icoane de aici este deosebit de interesantă, prin faptul că arată începuturile picturii noastre, întrucât meşterii care le-au pictat au fost români şi premegători ai picturii noastre laice. Parte din aceste icoane sunt executate printr-o tehnică cunoscută sub numele de “tempora”; parte sunt pictate direct pe sticlă. Multe din ele poartă semnătura meşterului, de exemplu: Ion ot Ocna precum şi data când au fost lucrate: secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea.
Uşile acestei încăperi, sculptate din lemn, cu vrejuri şi corzi de viţă, în parte aurite şi pictate, sunt din secolul al XVIII-lea şi au aparţinut unei biserici din Banat, din preajma Orşovei.
Cele peste 200 de ouă încondeiate, adunate din întreaga ţară, poartă specificul regiunii de origine, atât în privinţa culorilor cât şi a simbolurilor. Tot la simbol se reduce şi moştenirea culturală a familiei Minovici, o familie de liber-profesionişti prin excelenţă (doctori, profesori universitari în medicină, farmacie, chimie, ingineri, avocaţi), fapt care subliniază contribuţia pe care această categorie socială în formare a avut-o în modernizarea societăţii româneşti.
În ultimă instanţă, existenţa acestor categorii sociale deosebit de dinamice în societatea românească modernă demonstrează existenţa unui corpus social echilibrat, cu un sistem de valori de valenţă europeană pe cale a se înstăpâni în fondul autohton, de altă factură mentală, afectivă şi culturală, care încă mai reverberează.
