x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bucureşti 555, Palatul Romanit construit ca la Petersburg

0
Autor: Carmen Anghel 06 Aug 2014 - 20:14
Bucureşti 555, Palatul Romanit construit ca la Petersburg
Vezi galeria foto


Avea ”tavanurile de o bogăţie rară şi de bun-gust, lucrate în relief de meşterii cei mai buni aduşi din Ţarigrad”
Calea Victoriei numărul 111, Palatul Facca – Romanit. Cunoscut ca Muzeul Colecţiilor de Artă este o clădire cu un exterior romantic şi un interior transformat pentru a prezenta numeroasele, minunatele colecţii de artă donate de colecţionari români. S-a ridicat în perioada de început a arhitecturii moderne în Bucureşti, ca şi Palatul Suţu. Iată istoria acestei clădiri desprinsă (printre altele) din documentarul pus la dispoziţie de Muzeul Naţional de Artă al României. 

Una dintre primele relatări despre exitenţa clădirii se află  în scrisorile lui Francois Recordon, “Lettres sur la Valachie”, publicate la Paris în 1821. “Tânărul francez, licenţiat în litere şi filosofie, sosea la Bucureşti în 1815, pentru a deveni secretarul lui Vodă Caragea. Călătorul este impresionat de ritmurile unei vieţi active şi mondene, de <strălucirea echipajelor> care străbăteau străzile podite cu bârne de stejar aşezate de-a curmezişul, străjuite de arbori şi flori.”

Palatul Romanit a fost ridicat după incendiul devastator din 1802, care transformase în cenuşă o bună parte din casele de lemn ale capitalei. În decembrie 1804, Constantin Ipsilanti convoca Divanul, pentru a se elabora un “Regulament” privind dezvoltarea oraşului. Sze vor ridica, de acum, clădiri din piatră şi cărămidă, acoperit euc tablă sau ţiglă.

“Deşi se perpetuează tradiţiile arhitecturii medievale autohtone, clădirile ridicate începând cu deceniul al doilea al veacului al XIX-lea vădesc, în forme variate, influenţele stilului neoclasic, exercitate fie direct – graţie intensificării relaţiilor cu Occidentul, cu Franţa îndeosebi, după Revoluţia din 1789 –, fie prin mediaţie rusească, favorizată de contextul politic de la începutul secolului. Arhitectura Petersburgului a fost, fără îndoială, o generoasă sursă de inspiraţie. Palatul Romanit era exponenţial pentru arhitectura neoclasică bucureşteană, bazată pe purificarea şi simplificarea formelor, scontând pe sugestia de soliditate şi solemnitate. Construcţia a început în jurul lui 1812, întinzându-se pe durata a câţiva ani.”, mai spun specialiştii MNAR.

Clădirea “fusese concepută şi ieşită din temelie” de un anume Facca, stins din viaţă înainte să o “isprăvească”. “Nu se ştie exact cine a fost acest prim proprietar. Dar în epocă întâlnim mai mulţi boieri cu acest nume. Moştenitorii săi au vândut casa boierului Romanit, <un grec îmbogăţit>, care a terminat construcţia, impunătoare prin arhitectură şi vestită prin somptuozitatea interioarelor. Al doilea proprietar, vistiernicul Grigore Romanit (Romanet), a cărui familie, venită în suita domnilor din Fanar, se statornicise în Ţara Românească, era la 1823 efor al Casei Podurilor. În această calitate, el s-a ocupat şi de refacerea Podului Mogoşoaiei. (...)”

Cum a arătat Palatul Romanit la începuturile sale se poate afla din informaţiile cuprinse în scrisoarea lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, publicată sub titlul “Un bal la Curte”, datată Brighton, 9 mai 1889.

Ghica descrie amănunţit interiorul palatului (care astăzi nu mai poate fi văzut, fiind tranformat) împodobit “cu cel mai mare lux: pereţii odăilor toţi cu mermer (stuc), imitând marmurile cele mai rare şi mai frumoase, tavanurile de o bogăţie rară şi de bun-gust, lucrate în relief de meşterii cei mai buni aduşi din Ţarigrad”.

Toate încăperile aveau “policandre atârnate de tavanuri cu girandole între uşi şi ferestre, toate de cristal de Veneţia, tăiate cu diamanturi (...)”. “Scaunele şi canapelele toate de lemn de mahon şi de abanos, încrustate cu sidefuri şi cu figuri de bronz poleit, îmbrăcate cu piele de Cordova.” Sala de recepţie trebuie să fi fost de mari dimensiuni de vreme ce “pe o galerie împrovizată dasupra uşei de intrare două muzici şi un tacâm de lăutari alternau ariile lor de joc şi de lume (...)”. “Ghica îşi aminteşte de asemenea că, peste ani, s-ar mai fi păstrat doar unul dintre plafoanele pictate ale Palatului Romanit, pe care l-a văzut în încăperea care găzduia la acea dată cabinetul ministrului de finanţe. În realitate, cu toate modificările survenite în arhitectura clădirii, până în 1954 s-au conservat cinci tavane lucrate în lemn sculptat, ale căror fotografii, însoţite de concludente descrieri privind decoraţiile interioare originare, au fost publicate de istoricul de artă Petre Oprea. Cel mai fastuos era salonul de la parter: “Tavanul din salonul cel mare de festivităţi, cunoscut sub denumirea <plafonul solar>, se înscria printre cele mai reuşite realizări ale genului. El era încadrat de o ramă alcătuită din două bandouri pictate, fiecare decorat cu câte un şir de ghirlande şi rinceaux-uri. Pe scafele dintre plafon şi pereţi erau înfăţişate pe două frize peisaje cu arhitecturi fanteziste, imaginând aspecte mirifice din Ţarigrad. Pe torurile care delimitau scafele erau pictate ramuri de salcâm, alternând cu o tijă cu trei floricele şi trei frunze. Pe prima friză se desfăşura un peisaj continuu, cu palate situate pe malurile Bosforului, cu copaci – stejari şi plopi – amintind Renaşterea italiană târzie. Pe a doua friză – patru chenare alcătuite din frunze şi vrejuri, câte unul de fiecare parte, legate între ele de o decoraţie florală de tip renascentist – erau redate cu multă minuţie alte palate.”(Petre Oprea, “Pictura murală din Casa Romanit şi începuturile picturii decorative laice”, în Itinerar inedit de case vechi din Bucureşti, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1986, pp. 72-73). Deşi mai puţin elaborate, plafoanele celorlalte încăperi, ca şi picturile murale, de factură similară, dar de mai mică amplitudine, trădau aceeaşi preocupare pentru crearea unei ambianţe luxoase.

În forma lui iniţială, Palatul Romanit cuprindea numai partea centrală (faţă de ceea ce putem vedea noi astăzi), alcătuită din parter şi etaj, cu odăi numeroase şi spaţioase, aşa cum rezultă şi din descrierea lui Ion Ghica. “Spre deosebire de alte case boiereşti contemporane, ale căror încăperi de la parter erau mai scunde şi de mici dimensiuni, fiind rezervate copiilor şi slujitorilor, Palatul Romanit avea camere mari şi înalte.”

Toate minunăţiile descrise de Ghica aveau să dispară sub un strat gros de beton armat, în vremea comuniştilor... Mâine, citiţi continuarea poveştii Palatului Romanit.

NR: Mulţumim Muzeului Naţional de Artă al României pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol

Serviciul de email marketing furnizat de