x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pătimirile jupâniţei Caplea. Incredibila istorie a Mănăstirii Sfântului Nicolae din Pâlcov

0
Autor: Magda Cristina Ursache 21 Oct 2014 - 19:55
Pătimirile jupâniţei Caplea. Incredibila istorie a Mănăstirii Sfântului Nicolae din Pâlcov “Mănăstirea Mihai Vodă” arhiva Muzeului Municipiului Bucureşti


Ce păcate va fi avut în viaţa ei jupâniţa Caplea a boierului Gheorma, de-a trebuit să pătimească atât după moarte? Oasele ei nu şi-au aflat odihnă nici în biserica Sfântului Nicolae din Pâlcov (cunoscută mai târziu sub numele de Biserica Albă Postăvari, cea la icoana căruia se rugase banul Mihai, fiul bastard al lui Pătraşcu Vodă, să scape de secure), nici în mănăstirea unde fusese mutată din porunca lui Petru Cercel...

Despre biserica Sfântul Nicolae din Pâlcov, aflată la poalele Dealului Spirei, în pământul umed din lunca unui afluent al Dâmboviţei, se face întâia oară vorbire într-un hrisov al domnitorului Alexandru Aldea (1431-1436), descoperit la Muntele Athos de Pierre (Petre) Năsturel, medievistul de origine română, profesor la College de France. “A binevoit domnia mea (...) ca mănăstirile sărăcite şi slăbite în ţara domniei mele, pentru greşelile noastre, domnia mea să le întăresc în ajutorul dumnezeiesc”. Sunt citate în documente atât mănăstirea “Bolintin din pădurea cea mare, unde este Buna Vestire, peste apa Argeşului” (aşezământ ce va pieri în negura vremurilor), cât şi mănăstirea ceastalaltă, care, în deceniul patru al veacului al XV-lea se pare că se afla în nevoinţă. Când să-i fi fost începuturile, nu ştim. Ionescu-Gion presupune că ar fi fost ridicată de Vlad Dracul (părintele lui Vlad Ţepeş), probabil în prima dintre domniile sale, însă documentul descoperit la Athos arată că aceasta exista şi înainte, cel puţin în timpul predecesorului său, Alexandru Aldea, fiul lui Mircea cel Bătrân.

Aflăm însă din alte hrisoave că, la jumătatea secolului următor, biserica găsindu-se din nou ruinată, jupâneasa Caplea din Stăneşti, soaţa postelnicului Stoica Gheorma din Diplaţi, o reclădeşte, în anii 1558-1559. Mănăstirea Sfântul Nicolae din Pâlcov se găsea în coasta de răsărit a dealului Lupeştilor (cunoscut mai apoi sub numele de Dealul Spirei), într-o zonă numai smârcuri, pe malul Gârliţei – un pârâiaş ce alimenta, printr-o mie de fire leneşe, apa mai largă a Dâmboviţei. Gârliţa izvora chiar din dealul Lupeştilor şi-avea viaţă scurtă până la vărsare. Nu se-nvolbura nici la ploile mari, dar făcea pământul în jur să mustească şi rele miasme să se ridice.

Jupâniţa Caplea pune de se asanează pământul din jurul mănăstirii, o înzestrează, după care o închină Mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos.
Jupâniţa a fost înmormântată, după vrerea sa, între zidurile aşezământului, ce va fi cunoscut, de la 1558 încolo, sub numele de “mănăstirea Sfântului Nicolae al postelnicesei” sau “mănăstirea jupâniţei Caplea”. Ar fi trebuit, cu rugile şi pomenirile zilnice ale sfinţilor părinţi, ctitoriţa să aibă parte de un somn liniştit întru veşnicie. Dar n-a fost să se întâmple aşa. Asupra postelnicului Stoica Gheorma din Diplaţi s-a abătut, cine ştie de unde, “pizmă multă”, în vreme ce-l slujea pe Petru Cercel, domn învăţat, dar prea plecător de ureche la vorbele cele răutăcioase. Şi n-a găsit altă pedeapsă voievodul să-i dea decât să poruncească să se mute oasele jupâniţei plecate la Domnul la mănăstirea Bolintin (pe care de asemenea o înzestrase milostiva boieroaică) şi unde se aflau şi osemintele fiului ei, mort de tânăr, Pătraşcu Gheorma. Monahii de la Pâlcov sunt alungaţi, iar biserica jefuită şi distrusă, de parcă Domnul Iisus însuşi trebuia încă o dată răstignit.

Călugării de la Bolintin primesc rămăşiţele jupânţei cu onoruri, gândind mai ales că, având ei osemintele ctitoriţei de la Pâlcov, vor putea primi şi ceva din averile pe care ea le dăruise mănăstirii de-acolo. Numai că, la judecată, nu li se dă nimic. Averile - o parte se lasă mănăstirii athonite, o parte este luată de domnie. Nici postelnicul – el însuşi spoliat – nu are de unde să le facă noi danii. Și atunci călugării din Bolintin o dezgroapă pentru a doua oară, împrăştiindu-i oasele prin pădure, la mila fiarelor.

Cât despre mănăstirea din Dealul Lupeştilor? E refăcută, ca schit, având tot hramul Sfântului Nicolae, pe la 1591. Va fi cunoscută însă sub numele de Biserica Albă din Postăvari (căci la locul unde Gârliţa se vărsa în Dâmboviţa se spălau postavurile şi borangicurile). Acolo se va ruga Banul Craiovei, Mihai al lui Pătraşcu Vodă, pe când Alexandru cel Rău îi pusese... gând rău. Şi-acolo se va întoarce, ca voievod, înălţând pe deal altă mănăstire pe care o închină Simonopetrei. Mănăstirea Mihai Vodă din Dealul Spirii n-avea să fie nici ea scutită de pătimiri, fiind translată de pe deal, pentru ca pe locul ei să se înalţe Casa Poporului – azi, Palatul Parlamentului.

Citeşte mai multe despre:   bucuresti 555
Serviciul de email marketing furnizat de