Comunitatea catolică din Republica Moldova este restrănsă. După statisticile oficiale, sunt aproximativ 5.000 de credincioşi. După cele neoficiale, sunt 20.000 (incluzăndu-i aici şi pe cei din Transnistria). Romăni basarabeni sau etnici germani, polonezi ori ruşi, aceştia au deja o istorie comună in teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Comunitatea catolică din Republica Moldova este restrănsă. După statisticile oficiale, sunt aproximativ 5.000 de credincioşi. După cele neoficiale, sunt 20.000 (incluzăndu-i aici şi pe cei din Transnistria). Romăni basarabeni sau etnici germani, polonezi ori ruşi, aceştia au deja o istorie comună in teritoriul dintre Prut şi Nistru.

L-am cunoscut pe Monseniorul Anton Coşa cu ani in urmă, la Chişinău, cănd amăndoi căutam adevăruri oarecum diferite, dar in acelaşi spaţiu. Căutări care s-au dovedit pănă la urmă pereche, pentru că jurnalistul, cu adevărul lui mereu provocator şi palpabil, se intălneşte, fatal, cu sacerdotul, in adevărul său relevant şi incontestabil. M-a frapat atunci eleganţa şi simplitatea acestui slujitor al bisericii pe care mi-am dorit să-l pot intălni a doua oară.Monseniorul Anton Coşa e din satul Faraoani, judeţul Bacău, acolo unde trăieşte o puternică comunitate de ceangăi, a cărei devenire m-a preocupat multă vreme. Ciudat pentru mine să revin la subiect, după mulţi ani, tocmai la Chişinău, unde Caravana Jurnalului Naţional căuta preponderent subiecte basarabene.

INTRE EST ŞI VEST. Aşadar, punct şi de la capăt. Monseniorul Anton Coşa, Chişinău, Republica Moldova, iulie 2007. Reşedinţa Episcopatului Romano-Catolic se află la căţiva paşi de Preşedinţia lui Voronin. "Vă temeţi de Voronin?", imi incep interviul neconvenţional. "De ce m-aş teme?", imi răspunde inedit prelatul. "Comuniştii aceştia sunt comunişti numai cu numele. Pentru că le este convenabil aşa, să folosească filonul destul de bogat al nostalgicilor. Sunt la fel de democraţi ca şi democraţii de aici. Poate că unii sunt mai comunişti ca alţii, dar ambientul şi realităţile pe care le consumă sunt la fel. Nu mă tem pentru că este votat un democrat sau un comunist, mă tem că viitorul poate fi iar politizat. Cănd cineva, in Republica Moldova, mă intreabă cu cine să voteze, ii spun să voteze ceea ce crede el că este spre binele Republicii Moldova." Dar cine ştie, la ora aceasta, care este binele Republicii Moldova? Unii cred că acesta poate veni de la Est, alţii că trebuie aşteptat să sosească dinspre Vest. Monseniorul Coşa, pentru a demonstra puterea binelui, a ales calea credinţei catolice.

CONŞTIINŢA IDENTITARĂ. Iniţial, in Republica Moldova a existat Dioceza de Cameneţ Podolski, urmată de Dioceza de Tiraspol, cu sediul la Saratov. Apoi Dioceza de Iaşi, Dioceza de Riga… S-a infiinţat in sfărşit Arhiepiscopia Romano-Catolică din Chişinău, in componenţa căreia intră toate comunităţile catolice din Basarabia sau din Transnistria. In total, la inceput, erau douăsprezece parohii, dintre care cinci in Transnistria, cu aproximativ 20.000 de credincioşi. Cifre exacte nu pot fi date. Recensămăntul oficial din 2004 arată că in Basarabia ar fi 5.000 de catolici. Cifrele legate de credinţa religioasă sunt eronate, ca şi in cazul naţionalităţii. Ştim că in Republica Moldova numai 2% dintre locuitori s-au declarat a fi romăni. Dincolo de aceste cifre rămăn insă realităţile palpabile. "Putem spune", precizează Monseniorul Coşa, "că in comunitatea noastră se celebrează, in continuare, liturghia in limba populară, in funcţie de cei care vin la liturghie (germani, polonezi, romăni, ruşi). Nu cred că este aşa de bine definită componenţa etnică a credincioşilor noştri, pentru că este un mare procent de amestecare a grupurilor, prin căsătorii mixte. Dacă este să vorbim despre comunitatea romănă, atunci eu cred că ar trebui să spunem, mai degrabă, că există credincioşi care participă la sfănta liturghie in limba romănă, dar dacă ar fi să intrăm in componenţa acelei familii, am observa poate că unul este romăn şi altul rus sau polonez etc. Incet-incet, se creează o nouă conştiinţă a identităţii lor. Fie la şcoală, fie pe planul participării lor la biserică. Noi vrem să participăm la procesul de formare a conştiinţei a ceea ce suntem aici, pentru că suntem in Republica Moldova. Vorbim de Basarabia la timpul prezent, nu la trecut, dar in acelaşi timp putem spune că nu suntem Rusia".

Despre Biserica Catolică pe pămăntul Republicii Moldova, Episcopul Anton Coşa ne-a mai declarat: "Noi spunem că suntem biserică catolică de o anumită tradiţie poloneză, dar situată intr-un spaţiu nou, care este Republica Moldova. Şi pentru asta am incercat să ne organizăm in aşa fel, incăt să nu apară evidentă structura unei biserici prime aici, la noi. Nu e primordială nici biserica poloneză, dar nici cea romănească, nici cea nemţească, şi de aceea, unde a fost posibil, am creat baza unei biserici locale, cu seminar propriu, cu un cler autohton, cu comunităţi călugăreşti care să promoveze in răndul tinerilor această dorinţă de a participa la viaţa consacrată, dar şi cu o veritabilă deschidere spre Occident. Republica Moldova are vocaţia de a fi, impreună cu Romănia şi cu alte state dimprejurul său, intr-o casă comună europeană. Aceasta este teza mea şi sper din toată inima că prezenţa acestei comunităţi catolice in Basarabia va ajuta, intr-un viitor mai indepărtat sau mai apropiat, la implinirea unui asemenea deziderat".

Un episcop romăn la Chişinău

Despre inceputurile vieţii sale sacerdotale Episcopul Anton Coşa ne mărturiseşte că se afla in căutarea unui scop care să il implinească spiritual. "Am venit in Republica Moldova după exact un an de preoţie, la Roman, in judeţul Neamţ. Aveam 29 de ani, iar ceea ce am găsit aici nu a corespuns exact speranţelor mele. Plecam din zona Bacău-Roman, o zonă catolică religioasă profund, unde bisericile erau pline şi in timpul zilei, şi peste săptămănă, nu doar la liturghia de duminică… Duminica erau chiar trei slujbe. Ajungănd aici, la prima mea liturghie mai solemnă, in seara de Crăciun, abia am avut căţiva credincioşi in biserică. A fost pentru mine o mare dezamăgire. Am realizat insă repede că aici trebuia să fac totul altcumva. Iar după trei ani am fost numit administrator apostolic. Pentru mine a fost o noutate această misiune şi probabil nu aş fi reuşit dacă nu aş fi fost trimis pentru două săptămăni in Italia, la Dieceza de Padova, unde, prin bunăvoinţa Inaltului Antonie, am fost introdus in viaţa unui ierarh şi căt de căt am invăţat ce inseamnă organizarea unei biserici."

Social

"Suntem una dintre cele mai mari instituţii sociale din Republica Moldova, cu un lanţ de proiecte şi 150 de lucrători in Basarabia. Fundaţia Regina Pacis sau Concordia se ocupă cu copiii străzii, cu apărarea femeilor sau cu copiii cu handicap. Centrul Pastoral Casa Providenţei e un proiect minunat, acolo iau masa zilnic peste 100 de bătrăni"

Episcopul Anton Coşa

Educaţie

"Oferim tinerilor posibilitatea să inveţe. Anual avem peste 50 de bursieri. Nu demult, le spuneam unor italieni: «Ajutaţi-i şi o să-i aveţi curănd mai bine pregătiţi!». Că multă lume pleacă de la noi este adevărat, dar măcar să plece bine pregătiţi. Deşi şi mai bine ar fi să aibă o pregătire excelentă şi să rămănă aici"

Episcopul Anton Coşa

Restaurarea unui edificiu in stil gotic, cu sacrificii

O minune arhitectonică, avănd elemente neogotice, imbinate armonios, dăndu-i zvelteţe şi farmec. Asocierea cu piatra gălbuie dintr-o carieră "secată" din Orhei dă aşezămăntului religios o patină pe care nici o altă biserică pe care am văzut-o in Basarabia nu o are. Suntem la Catedrala catolică din Orhei, inchinată Maicii Domnului, iar ghid ne este părintele Klaus Kniffki.

Incepem cu o scurtă istorie a lăcaşului de cult. "Catolicii din Orhei sunt de origine poloneză, lituaniană sau germană. Pănă la inceputul secolului XX, aceşti credincioşi mergeau să se inchine in Catedrala din Chişinău. In anul 1915, ei au putut să participe la liturghie in propria lor biserică." Povestea pe care ne-o relatează părintele Klaus Kniffki are in ea un amănunt senzaţional: ctitorul acestei biserici a fost Cezarina Dobrovolskaya, o catolică de origine lituaniană, al cărei soţ, etnic rus, ortodox, este ctitorul Bisericii ortodoxe din Braviceni. O familie al cărei ecumenism se manifesta inclusiv la nivelul acesta al marelui dar pe care un creştin il poate face devenind ctitorul bisericii Sale. Despre ctitoriţă orheienii au aflat mai multe vorbind cu urmaşii acesteia, emigraţi de două generaţii in Elveţia. De la ei s-a ştiut că Cezarina Dobrovolskaya este ingropată in biserică, astfel incăt restauratorii, descoperindu-i cavoul, au reuşit să găsească soluţiile tehnice pentru a-l proteja.

Destin. Ca mai toate lăcaşurile de cult din Basarabia, nici acesta nu a scăpat, de-a lungul perioadei bolşevice, de păngărire. In 1946 a fost transformat in sală de sport, trecănd apoi "de la un stăpăn la altul", pentru ca după 1990 să devină depozit de materiale pentru Moldtelecom. "A fost destul de greu să obţinem biserica, mai ales că Republica Moldova nu are o legislaţie adecvată privind retrocedările. Ştiu că in 1990 s-a mai incercat o restaurare a ei, dar cu multe greşeli, pentru că nu se ştia cum arătase iniţial. Noi am avut norocul să obţinem din arhiva Diecezei catolice din Iaşi trei fotografii de epocă. Ministerul Culturii a fost destul de cooperant, ingăduindu-ne să primim inapoi biserica pe o perioadă nelimitată."

Revenirea la trecut. Restaurarea, deşi pornită greu, inaintează cu noroc. "Ştim că arhitecţii erau din Sankt Petersburg, iar stilul construcţiei se apropie foarte mult de un gotic curat, doar că este foarte mică. O bijuterie! Incercăm să refacem toate elementele iniţiale, de la cele căteva stucaturi sau sculpturi in relief la ogive şi elementele forjate ale ferestrelor şi pănă la mica roză in vitraliu", ne mai spune părintele, care ţine să ne atragă atenţia că, intrucăt nu s-a putut scoate suficient material din vechea mină de piatră care i-a aprovizionat pe constructorii de acum un secol, s-a căutat foarte mult piatra care să aibă şi nuanţa gălbuie, şi porozitatea celei iniţiale. Ne arată răndurile de pietre paralelipipedice: "Le-am adus tocmai din Crimeea!".

Componenta socială

"Cănd am venit in Basarabia, la Stăuceni, in 1996, aveam in grijă mai mult copii. Eram de 3 sau 4 ani aici şi aveam o comunitate constituită din copii şi din patru-cinci adulţi de origine catolică - etnici polonezi şi lituanieni. Copiii veneau insă tot mai mulţi şi intr-o zi am decis să construim o biserică. Şi in momentul acela, n-o să vă vină să credeţi, biserica s-a umplut şi cu adulţi.

A fost un fenomen extraordinar! Opera Domnului!", ne mărturiseşte părintele Klaus Kniffki despre credincioşii pe care ii păstoreşte in parohia catolică din Stăuceni, Basarabia. Apoi aici a fost construită şi dată in folosinţă o cantină socială. "Ne-am simţit obligaţi să-i hrănim pe aceşti copii, ai căror părinţi sunt de multe ori plecaţi la lucru in străinătate", ne-a mai spus. "Misiunea noastră a avut dintotdeauna şi o componentă socială."